Tehnici de respiratie minunate

tehnici-de-meditatieTehnicile respiratorii reprezinta un aspect esential si crucial al procesului de punere in miscare a energiei. Respiratia amplifica energia vitala, iar valoarea ei nu poate fi supraestimata oricat de mult am insista asupra ei. Yoghinii indieni numesc aceasta energie vitala pe care o inspiram impreuna cu aerul prana. Kahuna-sii hawaiieni o numesc mana si considera ca ea reprezinta un factor esential in procesul de vindecare, dar si in cadrul rugaciunii.

Cei mai multi dintre oameni respira foarte superficial, inspirand doar la nivelul partii superioare a plamanilor. Exista si oameni care au tendinta sa respire la fel de superficial, dar la nivelul stomacului.

Dar tehnicile respiratorii necesita respiratii profunde. Respira intotdeauna pe nas, pana la sfarsitul unei inspiratii sau expiratii, cand devine mult mai usor sa continui sa respiri pe gura. O respiratie profunda completa incepe mai jos de ombilic si impinge intotdeauna inainte abdomenul pe masura ce inspiratia continua. Cand plamanii s-au umplut cu aer continuarea inspiratiei trebuie sa ridice usor umerii. Practica chiar acum cateva respiratii profunde complete. Plaseaza-ti mainile pe abdomen, sub ombilic, si incepe sa inspiri. Simte cum mainile iti sunt impinse in fata de inspiratie. Continua sa inspiri pana cand aerul incepe sa-ti impinga umerii in sus. Procesul poate parea inconfortabil pentru o vreme, dar numai in cazul oamenilor care nu sunt obisnuiti cu el.

Tehnici de respiratie

1. Respiratia 4-4

Atunci cand inspiri, numara pana la 4 (din secunda in secunda). In tot acest timp, practica deplasarea energiei prin corp de la talpi pana la crestetul capului. Urmareste sa simti cat mai multe senzatii pe masura ce iti deplasezi atentia de la o regiune a corpului la alta. Pe expiratie, condu toata aceasta intensitate a senzatiilor percepute catre palme, urmarind sa le intensifici si mai mult. Acest tipar respirator este foarte usor, dar necesita o concentrare foarte mare.

2. Respiratia 1-4

Respiratia 1-4 reprezinta o tehnica respiratorie care dinamizeaza extrem de puternic energia. In acest caz, inspiratia dureaza o singura secunda, in timp ce expiratia este prelungita pana la patru secunde (intervalul de timp poate diferi; important este sa fie pastrata proportia de 1:4). Inspiratia completa intr-un interval de timp atat de scurt necesita un efort considerabil si trebuie practicata pe gura. Daca simti o stare de ameteala, opreste-te pentru moment.

3. Respiratia Focului urmata de 2-6 sau 1-4

Aceasta este cea mai puternica tehnica de dinamizare a energiei si nu trebuie practicata decat o singura data pe minut. Folosirea excesiva a acestui tip de respiratie poate cauza o stare de lesin. De aceea, daca te simti ametit, inceteaza pentru moment practica. De asemenea, nu aplica niciodata acest exercitiu atunci cand conduci masina sau cand lucrezi cu aparatura grea. Expira si inspira rapid o cantitate mare de aer, de 5-7 ori. Plamanii opereaza in acest caz ca niste foaie de mari dimensiuni, punand in miscare un mare volum de aer. Daca iti este mai usor, iti poti imagina ca incerci sa stingi o lumanare aflata la circa un metru de tine, sufland asupra ei, dupa care incerci sa inspiri inapoi tot aerul expirat mai inainte. Inspiratia si expiratia se fac pe gura si sunt foarte rapide. Practic, cele 5-7 respiratii nu dureaza mai mult de cateva secunde. Imediat dupa ce ai terminat acest ciclu de inspiratii si expiratii rapide, fa o inspiratie profunda completa, apoi expira aerul cat timp numeri pana la 4 sau pana la 6. Continua apoi cu tehnicile 1 sau 2.

4. Respiratia 2-6

Aceasta este o tehnica respiratorie foarte puternica pentru dinamizarea energiei. Descrierea ei este inclusa in nume: inspiratia se face pe durata a doi timpi, iar expiratia pe durata a sase timpi. In general, un timp echivaleaza cu o secunda. Acest tip de respiratie necesita un anumit efort. Nu este usor sa iti umpli plamanii la capacitate maxima in numai doua secunde. Nici in timpul acestui exercitiu, nici in celelalte tehnici practicate nu se practica retentia suflului. Expiratia este mult mai lina, durand pana la numararea a sase timpi.

atingerea_cuantica_richard_gordon_adevar_divin(Fragment din cartea RICHARD GORDON – “Atingerea cuantica – Puterea de a vindeca”). Aceasta carte minunata o puteti cumpara de AICI: http://www.librarie.almeea.com/richard-gordon-atingerea-cuantica-puterea-de-a-vindeca/

2 Comments

Leave a Reply