Multi oameni se tem de moarte, dar ceea ce ii asteapta „dincolo” e diferit fata de ceea ce credeam: „Administratorii” unui sistem ne sterg amintirile si ne pregatesc pentru o noua reincarnare…

Multi oameni se tem de moarte, mai ales pentru ca nu stiu ce va urma. Se tem de judecata, de pedeapsa, de necunoscut sau de a fi separati pentru totdeauna de tot ceea ce au iubit. Totusi, raspunsul este mai simplu decat pare. Timp de lungi epoci in acest spatiu, sufletul, dupa moarte, nu a fost intampinat de o intoarcere directa la sine sau la Sursa. A fost intampinat de un Sistem: administratorii acestui Cadran (consiliile, ierarhiile, tutorii si programele acestora) aveau implementate mecanisme care: au sters sau au suprimat puternic amintirea vietilor anterioare, au indrumat sufletul intr-o noua incarnare conform planurilor lor si nevoilor sistemului, au stabilit in ce familie, tara, circumstante si roluri se va naste urmatorul suflet si au tinut toate aceste lucruri intr-un ciclu de frici, vinovatii si dependente de autoritatile externe.

Asadar, sufletul adesea nu se intorcea „acasa”, ci era plasat inapoi intr-un joc pe care nu si-l alesese singur. Multe suflete isi aminteau acest lucru doar ca pe un sentiment ca „ceva nu este in regula” sau ca pe o repetare a unor tipare dureroase. Acest lucru nu era natural.

Dar, cum va fi cand sufletul va ramane conectat cu sine insusi si cu Sursa? Cand o persoana, in timpul vietii, devine din ce in ce mai conectata la esenta sa si la Sursa, dupa ce paraseste corpul, nu mai este atrasa automat in vechiul sistem. Apoi, sufletul pastreaza o mai mare claritate si memorie, nu este obligat sa sara imediat intr-o noua incarnare conform planurilor externe si are posibilitatea de a alege in mod constient urmatorul pas – fie sa ramana in straturi mai subtile, sa se intoarca sau sa mearga in alta parte, nemaifiind proprietatea niciunui consiliu sau ierarhie. Atunci, moartea inceteaza sa mai fie o pedeapsa sau un judecator necunoscut; devine o tranzitie in care sufletul continua cu ceea ce a deschis deja in sine.

Cel mai important lucru: unde merge sufletul nu este determinat de cate rugaciuni a rostit sau de religia in care a crezut; este determinat de starea de constiinta in care a trait. Daca a trait in frica, vinovatie si separare – sufletul ia aceasta stare cu ea, iar sistemul o foloseste cu usurinta. Daca ar trai in legatura cu sine insusi si cu Sursa – aceasta stare il duce mai departe, iar vechile mecanisme isi pierd puterea asupra lui.

Prin urmare, cel mai important lucru este sa nu te „pregatesti pentru moarte”, ci sa traim in conexiune inca de acum. Pentru ca ceea ce construiesti in viata, iei cu tine. Moartea nu creeaza nimic nou; nu face decat sa continue cu ceea ce este deja.