MerKaBa Inimii – vehiculul ascensiunii catre nivele superioare de Constiinta

merkaba-20Prin aceasta noua metoda iti poti activa Merkaba Inimii in doar 4 zile, natural si permanent. Odata activata, campul de Constiinta Merkaba Inimii iti poate genera constant energie vindecatoare si deschidere catre evolutia ta Spirituala la cele mai inalte nivele.

Conceptul MerKaBa, sau Merkavah, ca fiind un vehicul de ascensiune nu este unul nou ci este unul foarte, foarte vechi.

În Biblie se face referire la Ezekiel si la carul cu care el a urcat in Rai, acesta fiind MerKaBa.

În Torah, se face referire la Merkavah (aşa se pronunţa in Ebraică) care are două semnificaţii: una fiind de caleaşcă, ceea ce inseamna ca este un vehicul, iar celălalt sens fiind Tronul lui Dumnezeu. Atunci când aceste două semnificaţii sunt combinate, adevăratul sens al cuvântului prinde contur.

merkaba-21

În Egiptul Antic, acest model primordial a fost numit MerKaBa, alcătuit din trei cuvinte şi nu din unul singur. Mer însemnând un fel de lumină care se roteşte în ea însăşi, Ka însemnând spirit, în cazul nostru spiritul uman si Ba însemnând corpul uman – deşi, ar fi putut însemna şi conceptul Realitaţii deţinut de Spirit. Prin urmare întregul cuvânt egiptean însemnă o ascensiune care ar duce spiritul şi corpul dintr-o lume/dimensiune vibrațională în alta.

Cunoasterea informatiilor despre MerKaBa a fost de peste 1500 ani foarte, foarte bine pazita si ascunsa de public. Activarea MerKaBa era cunoscuta doar de Marii Maestri ai scolilor mistice, tocmai ca pe vremuri cind umanintatea traia intr-o constiinta mai joasa a dualitatii,  era necesara pregatirea mintii, a emotiilor si a corpului fizic timp foooarte indelungat, uneori chiar mai multe intrupari la rind.

Expansiunea Constiintei umane este astazi intr-o Ultra Accelerare si asta o observam cu totii fara a fi nevoie de studiu prea elaborat.

merkaba-22

Cu 20-30 de ani în urmă când Drunvalo a început să predea MerKaBa, să spună că acest câmp este un vehicul multidimensional către dimensiunile superioare de Viața, si Conștiința, pe atunci aceste concepte erau considerate de majoritatea oamenilor, filme SF.

TOTUL ESTE ENERGIE !

De la micro la macro, de la protoni la > atomi > celule >  tesuturi > organe > corp uman > planete > stele > galaxii. De la energia fructelor si legumelor, la energia copaciilor.

merkaba-23

Incepand cu anul 2008 s-a observat ca tot mai mulți oameni își extind conștiința către aceea realizare că OMUL este ENERGIE, EMITE și PRIMEȘTE ENERGIE, că Gândurile și Emoțiile sunt Energii la fel de REALE ca material, iar fizica, istoria, biologia învățată în școli este foarte, foarte limitată, este veche și neîmprospătată de noile realizări și descoperiri ale oamenilor de știință.

merkaba-24

Odată cu apariția filmului “The Secret” și a miilor de cărți si seminarii despre Puternica lege a Atracției, oamenii au început să devină mai conștienți că SUNT ENERGIE, că energia lor înseamnă un mix de frecvențe gânduri-emoții, iar ce emiți primești înapoi. Vestea bună este că dacă nu-ți place ce ai în viața ta, tot ce ai de făcut este să-ți schimbi frecvența.

MATERIA RASPUNDE nivelului de CONSTIINTA!

Prin filmul “What the Bleep do We know”, un grup de cercetători internaționali au adus în conștiința colectiva ultimele descoperiri de FIZICĂ CUANTICĂ prin care realizăm cum materia este doar ENERGIE, atomii sunt UNDE de ENERGIE nonlocalizate care reacționează (se materializează ca particule) întotdeauna în funcție de Gândurile și Emoțiile noastre. Însă pentru că 90% din oameni au 90% cam aceleași gânduri si credințe zilnic, atunci realitatea pare a fi statică și solidă.

Mulțumim pentru compilațiile de pe youtube “PEOPLE ARE AWESOME” care chiar reușesc să ne modifice credințele, încât să realizăm ca potențialul uman este nelimitat! Putem face mult mai multe decat ne-am imaginat chiar cu corpul fizic!

Renumitul doctorul biolog Bruce Lipton a contribuit masiv la schimbarea conștiinței tocmai că experimentele sale au demolat mitul că ADNul este fix pentru tot restul vieții. Prin conferințele sale și cartea sa “Biologia Credinței” el demonstrează că ADNul omului se schimbă în funcție de ENERGIA SA și de mediul înconjurător! Găsiți un mic video despre asta pe blogul Ian Ramon.

Vizioneaza VIDEO – Cum se produce cancerul – schimbare intr-un minut cu Bruce Lipton

merkaba-25

Un mare salt în conștiință l-a adus la nivel global Nassim Haramein, considerat noul Einstein, tocmai pentru că a finalizat ecuațiile lui Einstein oferind un model unificat a fizicii Newtoniene, materialiste, mecanice și a celei cuantice. Genialitatea a constat într-o abordare simplistă, logică și foarte provocatoare pentru cei care s-au umplut de diplome pe teorii vechi.

Modelul – Teoria Unificată a Câmpului – dovedit matematic și fizic de geniul fizician Nassim Haramein oferă o baza științifică solidă pentru a înțelege LOGIC, matematic, fizic toate fenomenele inexplicabile până acum prin modelul vechi, în special cele din aria spirituală: chakre, legea atracției, câmpuri toroidale, capacități multidimensionale ale ființei umane, vindecări energetice etc.

Pentru că marea greșeală făcută în fizica Newtoniană, complet mecanistică despre Univers este că TU ca și Suflet, ca și Conștiință NU contezi în derularea mecanismelor vieții fizice, tu NU ai nici o influență asupra mediului, asupra materiei. Tocmai de aceea au apărut FENOMENE PARANORMALE, adică inexplicabile de fizica clasică mecanică a lui Newton pe care toți copii o învăță la școală.

Iar când adaugi CONȘTIINȚA ca forță de Creație și influență în manifestarea materiei, a fenomenelor fizice, energetice, atunci TOATE lucrurile se schimba și ușile posibilităților se deschid larg!

CAMPUL MERKABA este CONSTIINTA DIVINA! Este VIU!

Însăși câmpul Merkaba nu este un câmp energetic mecanic, ci este mult mai mult. Este un câmp multidimensional VIU, este un nivel superior de Conștiință, este Imaginea Divina a Omului, care este conectat direct la MINTEA DIVINĂ!

De aceea nu poți face rău cu acest camp, ci dimpotriva, odata activat devii mult mai constient de Sinele tau Spiritual, de intelepciunea acestuia si ai o influenta pozitiva exponential mai mare asupra celor din jur.

merkaba-26

PROTECTIA DIVINA DEPLINA oferita de MERKABA

Campul MerKaBa odata activat te va proteja constant de vibratiile constiintei mai joase, iar un mod in care vei observa asta va fi prin capacitatea ta de a fi mai echilibrat mental-emotional in conditii de stress sau interactiuni cu oameni care nu au deschidere spirituala. Multe persoane ne-au scris in ultimii ani, ca au observat dupa activarea Merkaba cu bucurie ca de fapt se simt ferite de medii si persoane de vibratii joase si ca li s-au deschis drumuri catre alte medii, catre persoane mai bune cu un nivel de constiinta, compasiune si bucurie mult mai ridicate.

USILE CATRE IUBIRE si INTELEPCIUNEA SINELUI TAU SPIRITUAL SUNT TOT TIMPUL DESCHISE!

Desigur, Sinele nostru Spiritual este dintotdeauna cu noi si ne ofera atat cat ii permitem, atat cat ne deschidem sa primim. La nivel planetar din ce în ce mai mulți oameni se deschid către mai mult. DESCHID OCHII CONȘTIENTIZĂRII, realizând și acceptând mai mult din aspectul non-fizic /  energetic / Spiritual al ființei umane și utilizând conștient capacitățile spirituale pentru vindecare și crearea conștientă a Realității dorite, astfel încât să trăiască în sfârșit viața în Bucurie, Echilibru și împlinire.

Nu trebuie să înțelegi ce este MerKaBa ca sa parcurgi cursul Merkaba Inimii!

Dacă citești aceste rânduri cu siguranță și tu ești pregătit(ă) pentru un salt în conștiință, iar cursul MerKaBa Inimii te poate duce acolo! Rapid si sigur, prin experiență directă nu teorii.

De aceea este imposibil sa faci acest curs dintr-un CD, DVD sau citind vreo carte! Pentru ca se bazeaza pe exercitii practice, individuale si de grup pentru vindecarea traumelor care te pot impiedica sa intri in Inima Spirituala, astfel incat sa poti activa Merkaba Inimii. Se bazeaza pe experiente traite!

Nu trebuie să înțelegi ce este MerKaBa ca sa parcurgi cursul Merkaba Inimii! Nici nu poți sa intelegi acest camp cuantic, multidimensional cu o minte 3D, cu o logica educata de o societate care predominant ignora aproape complet aspectul Spiritual. Insa dupa curs vei incepe sa-l SIMTI sau sa-l percepi in felul tau propriu si unic !

Este un câmp multidimensional VIU, este un nivel superior de Conștiință!

De aceea oamenii de știință nu au descoperit mai mult de 2 spirale de ADN, pentru că restul sunt non-fizice, sunt CUANTICE!

Și până când oamenii nu-și vor da voie să perceapă mai mult decât se vede cu cei 2 ochi fizici și ceea ce se poate atinge cu mâna, nu vor realiza restul de 90% din splendoarea și complexitatea ființei umane.

Drunvalo spune: “Cândva am petrecut câteva ore alături de Credo Mutwa, liderul spiritual al tribului Zulu din Africa. Acesta mi-a explicat că Merkaba (O singură lume) a fost un cuvânt de origine zulu însemnând un vehicul pentru spaţiu/timp/dimensiune. Mi-a mai spus de asemenea, că potrivit legendelor proprii, zuluşii au venit dintr-o alta dimensiune aici pe Pământ cu ajutorul acestei Merkaba.

În lumea de azi sunt învăţatori în întreaga lume – Anne Marie fiind unul dintre ei – care ajuta oamenii să îşi amintească de MerKaBa. Astfel lansând un proces în conştiinţa tuturor, care în cele din urmă ne va transpune din vibrația tridimensionala în care trăim, în urmatoarea mai înaltă prin ceea ce se cheamă “Înalţare”.

Înâlţarea presupune un proces în care corpul uman este transformat în lumină si transpus printr-o “naştere” uimitoare într-o altă lume. Acest lucru este obţinut printr-o meditaţie care presupune integrarea minţii, inimii, corpului şi sufletului într-un model de lumină ce trece dincolo de limitele realitaţii umane.

ACTIVAREA MERKABA ITI DESCHIDE NOI OPORTUNITATI FIZIC-SPIRITUAL

Stai linistit, activarea MerKaBa nu inseamna ca pleci din aceasta lume, ci inseamna ca vei trai in aceasta lume mai usor, mai relaxat, mai conectat la ghidarea si intelepciunea Sinelui tau Spiritual, astfel incat experientele tale sa fie mai pline de Bucurie si Libertate! Cand pleci din aceasta lume este decis DOAR de Sinele tau Spiritual Superior… care nu degeaba te-a trimis sa citesti acest mesaj J

Ce este tehnic la MerKaBa? Din punct de vedere tehnic, este un câmp electro-magnetic situat la aproximativ 4 grade Kelvin, descoperit pentru prima oară la nivelul microundelor – cel puţin în cea de-a treia dimensiune – în mod natural el fiind în întregime geometric. Pentru specificare, geometria folosită este numită Geometria Sacră, deoarece această geometrie se regăseşte în tiparul tuturor lucrurilor din Creaţie.

Câmpul MerKaBa este foarte complex, implicând cele 5 forme Platonice precum şi alte poliedre sacre. Se crede că se extinde prin toate dimensiunile posibile şi universurile paralele, că îşî poate schimba natura, din câmp electro-magnetic în orice altceva este potrivit pentru om la un moment dat.

Amprenta MerKaBa se gaseşte peste tot in natură, dar şi în această poză a universului. Diviziunea celulara, primele celulele la nastere se formeaza dupa schita MerKaBa!!

(daca esti curios aminteste-ne sa iti aratam la curs, sau poti gasi in cartile lui Drunvalo “Floarea Vietii” vol.1 si vol.2)

O alta functie a campului de Constiinta MerKaBa este de a transforma orice emotie negativa, trauma emotionala in eliberare si bucurie deplina. De asemenea MerKaBa poate fi programata la fel ca un cristal si poti face absolut orice, doar credintele tale sau fricile tale te pot limita.

MerKaBa este situată în jurul corpului uman ca o reţea geometrică adormită, inactivă şi nefuncţională, aşteptând momentul potrivit. Atunci când spiritul care este în corp devine conştient de sine şi începe să schimbe anumite aspecte ale sale, o transformare incredibilă începe să se dezvolte.

În timpurile străvechi se credea, fiind scris de catre Evrei, că Merkavah poate fi activată prin anumite principii în timpul meditaţiei. Aceasta presupune schimbarea respiraţiei, dar şi schimbarea gândirii, inimii si corpului care pot altera modul în care acea persoana percepe realitatea. Din punctul meu de vedere este inceputul “Iluminării“.

POT SA-MI ACTIVEZ SINGUR MERKABA?

Datorita nivelului scazut de constiinta, foarte logic si foarte masculin, umanitatea pana in 2011 nu a putut sa-si activeze Merkaba Inimii pentru ca nu putea sa intre in inima spirituala datorita traumelor emotionale, fricilor, necredintei ceea ce nu se vede. Astfel Maestrii Ascensionati l-au rugat pe Drunvalo sa ofere lumii instructiuni de activare a unei Merkaba artificiale – mentale ca sa ajute la ridicarea nivelului de constiinta catre activarea naturala. Drunvalo a fost de acord si incepand cu anul 1984, a introdus seria de cursuri “EarthSky Living in the Heart” in care se realiza

Aceasta metoda masculina a fost folosita de sute de mii de oameni care au fost la cursurile lui Drunvalo sau au citit cartile “Floarea Vietii” in care descrie procedura masculina pas cu pas. Metoda descrisa in carti este activarea articificiala-mentala pe baza instrucţiunilor masculine, folosind mudre, schimbări ale respiraţiei, vizualizare. Problema a fost ca EGOul ramanea activ, ramanea la putere, in loc sa fie Sufletul, energia inimii, iar Merkaba mentala se activa doar temporar si trebuia constant reactivata / intretinuta prin repetatia procesului in meditatie.

Insa pe termen lung a functionat. Practica globala, efortul colectiv de vindecare si evolutie spirituala, practica activarii energiei Merkaba chiar si mental a ridicat nivelul de constiinta al umanitatii.

Astfel in 2011 umanitatea a fost pregatita pentru urmatorul pas deosebit de important. Dupa 13000 de ani s-a facut activarea MerKaBa din Inima, prin metoda naturala, originala, in cursul de Traning ATIH, in SUA cu cateva zeci de persoane din toata lumea (printre am mers si eu (AnneMarie) ghidata puternic de Sinele meu Superior) devenind ulterior profesori-ghizi pentru cei ce doresc sa isi activeze Merkaba Inimii prin noua metoda. Aceasta noua metoda prespune o activare permanenta, prin procesul natural de a realiza vindecari emotionale esentiale pentru a patrunde in spatiul sacru, apoi patrunderea in micul spatiu al inimii, activarea razelor, haloului si dintr-o stare foarte specifica de Constiinta activarea spontana naturala a Merkaba Inimii.

Este o metoda noua, naturala, complet diferita fata de cea din cartile lui Drunvalo, sau meditatiile de pe internet realizate pe baza procesului masculin descris in carti. Merkaba activata din Inima ramane activa permanent si este mai puternica tocmai pentru ca este calea naturala a Inimii, a sufletului.

MerKaBa poate fi de asemenea activată şi prin metode pur feminine cum este trăirea 100% a celor 6 calitati a stelei tetraedrice – calităţile Omului Divin cum sunt: iubire, armonie, încredere, adevăr, pace şi compasiune. Astfel MerKaBa poate să prindă viaţă în mod spontan. Cu alte cuvinte, un caracter uman pur poate transpune campul MerKaBa în unul viu, chiar dacă iniţial acea persoană nici nu stie de existenta câmpului. Din pacate aceste cazuri sunt foarte rare.

Datorita stresului zilnic, a traumelor emotioanle suferite inca de la nastere, din copilarie,  a mintii adulte pline de tot felul de ganduri, plus influentele negative constante din mediu, foarte putine persoane reusesc sa atinga o stare a mintii de pace si sa mentina suficient vibratia unui caracter uman pur, astfel incat campul MerKaBa sa devina complet activ.

Tocmai de aceea a fost creat acest curs foarte complex care este efectiv o calatorie intensiva de la minte in inima, prin vindecari profunde, eliberari, constientizari, meditatii speciale si conexiuni si activari energetice ale inimii cu creirul.

Atunci cand câmpul MerKaBa al unei persoane prinde viata, o schimbare electromagnetică are loc, schimbare care rezultă într-un disc de energie, care ţâşneşte dintr-un loc micuţ de la baza şirii spinării şi se extinde rapid la un diametru de 18 metri (aprox. 55-60 de picioare) in jurul corpului. Acest câmp poate fi uşor de perceput cu ajutorul unor mijloace ştiinţifice, iar dacă Forţele Aeriene Americane spun adevărul, atunci acest lucru poate fi văzut pe ecranele computerelor lor cu ajutorul sateliţilor. Cu alte cuvinte, forţele militare pot vedea oamenii care îşi activează MerKaBa, de asemenea îi pot vedea cum se mişcă in jurul suprafeţei pământului.

Din moment ce numărul oamenilor care au făcut acest lucru pina acum in ultimii ani este de milioane, aceasta activare a devenit un lucru obişnuit. In plus aceasta activare a campului de Lumina poate fi cu uşurinta facut invizibil, dacă oamenii care îşî activează MerKaBa doresc acest lucru!

Cand nu stiam asta foarte clar am mai intampinat diverse neclaritati la unele aeroporturi, dar cand am realizat ca il putem programa sa fie permanent nedetectabil si invizbil n-am mai avut nici o problema de ani de zile.

Desigur, în mod cert MerKaBa este vie. Este un câmp viu şi nu un câmp mecanic de energie. Fiind un câmp viu, reacţionează la gândirea şi sentimentele umane, acestea fiind modalitaţile de conectare la acest câmp. Aşadar “computerul” care ghideaza MerKaBa este mintea si inima omului. Posibilitaţile sunt nelimitate.

MerKaBa este reamintită acum pentru că acum este timpul să fie reamintită!

Din punctul meu de vedere această activare a Merkaba, deci al ADN-ului cosmic face parte din evolutia naturala a umanitatii.

Da, cred, aşa cum au crezut toate civilizaţiile antice, că există anumite momente în istoria umanitaţii când au loc salturi uriaşe în înţelegerea umana, precum în Sumeria, India şi Egiptul antic.

Cred cu adevărat ca am ajuns din nou într-unul dintre aceste momente măreţe în istoria umanitaţii când lumini stralucitoare se extind în jurul lumii şi un alt salt uriaş apare în constiinţa umanităţii. Cred cu adevărat, din experienţa mea personala, că MerKaBa este o uşa sau o fereastra interdimensională spre un alt nivel de conştiinţa care ar putea fi catalizatorul acestei mari schimbări care se numeste Ascensiune.

Aşadar, în încheiere, voi spune încă o data: caracterul este cheia ascensiunii fiecaruia.

Indiferent de cine sunteţi în acest moment, vă puteţi schimba caracterul, va puteti ajusta vibratia personala, astfel MerKaBa voastră poate prinde viată. Şi din moment ce este vie, totul este posibil!

În Iubire şi Serviciu,

Drunvalo Melchizedek si Anne Marie Trifu

 

merkaba-27

 

 

 

 

Afla beneficiile complete ale activarii Merkaba Inimii si procedura in 4 zile pe www.universulsacru.ro/

(Articol scris de Anne Marie de la UniversulSacru.ro)

Leave a Reply