Sf. Apostol Matia, sfantul care invia mortii

Iudeu din Bethlehem, Matia a facut parte mai intai din cei 70 de discipoli ai lui Iisus Hristos. Dupa crucificare si inaltarea la cer a Mantuitorului, mai-marii bisericii crestine au hotarat inlocuirea tradatorului Iuda Iscarioteanul din randul celor doisprezece apostoli. Initial, au fost alesi pentru …

Mai multe

Evanghelistul Marcu si minunile sale

Evanghelistul Marcu era evreu ca origine, un descendent din stirpea lui Levi. A fost ucenic al apostolului Petru si totodata a facut parte din cei saptezeci de apostoli. A scris evanghelia in timp ce calatorea cu apostolul Petru, care i-a incredintat pe oameni ca era …

Mai multe

Incredibilele miracole ale Sf. Benedict

Nascut intr-o familie instarita din Nursia (Italia), in jurul anului 480, Sfantul Benedict a fost fondatorul Ordinului Benedictin si este considerat parintele monahismului occidental. Diavolul il ispiteste pe Benedict In tinerete, Benedict si-a facut studiile la Roma, care isi traia la acea vreme ultimii ani …

Mai multe

Ce legi misterioase se afla in spatele efectului de piramida?

Am vorbit mai demult despre efectul de piramida (http://www.almeea.ro/efectul-de-piramida/).  Dr. Serge V.King, referindu-se la teoriile care incearca sa explice fenomenele legate de efectul de piramida, a afirmat: „Incercati sa pastrati in minte doua intrebari: explica acea teorie toate manifestarile cunoscute ale fenomenului si poate fi …

Mai multe

Fiecare om e nemuritor! In propria lume, nimeni nu moare niciodata

Experimentul mental al lui Tegmark In 1997, Max Tegmark, fizician la Universitatea din Pennsylvania, s-a folosit de teoria universurilor paralele pentru a sugera ca moartea poate fi ceva care se intampla intotdeauna numai altora. Tegmark a propus urmatorul experiment mental. Sa ne imaginam, spune el, …

Mai multe

Universul hiperspatial si fiintele sale (ultima parte): Lucifer si ingerii cazuti

In acest articol, vom discuta despre Lucifer si ingerii cazuti. Partea 1, AICI: http://www.almeea.ro/universul-hiperspatial-si-fiintele-sale-partea-1-imparatia-cerurilor-si-ingerii/ Partea 2, AICI: http://www.almeea.ro/universul-hiperspatial-si-fiintele-sale-partea-2-ierarhia-fiintelor-din-univers/ Partea 3, AICI: http://www.almeea.ro/universul-hiperspatial-si-fiintele-sale-partea-3-dualitatea-suflet-trup/ Ca fiinte spirituale, ingerii au aceleasi insusiri spirituale ca si omul si anume: ratiune, simtire si vointa libera. Fiind dotate cu liberul arbitru, …

Mai multe

Universul hiperspatial si fiintele sale (partea 3): dualitatea suflet-trup

Cititi AICI prima parte: http://www.almeea.ro/universul-hiperspatial-si-fiintele-sale-partea-1-imparatia-cerurilor-si-ingerii/ Cititi AICI partea 2: http://www.almeea.ro/universul-hiperspatial-si-fiintele-sale-partea-2-ierarhia-fiintelor-din-univers/ Dualitatea suflet-trup Toate cartile de spiritualitate, indiferent de doctrinele pe care le sustin, considera ca Omul este o fiinta duala, formata din suflet si trup. Sa vedem ce reprezinta fiecare din acestea din punctul de …

Mai multe