Sf. Francisc din Assisi, sfantul care vorbea cu animalele si pasarile

Social Media

Fiul unui bogat negustor de panzeturi, Francisc de Assisi a revolutionat biserica crestina la inceputul Evului Mediu.

Inchisoarea l-a facut pe Sf. Francisc sa-si schimbe stilul de viata

Giovanni Francesco di Bernardone s-a nascut in jurul anului 1181 in Assisi, Umbria (Italia). Cu toate ca a venit pe lume intr-o familie instarita, a avut parte de o educatie precara. In tinerete s-a remarcat in localitatea natala pentru hainele sale sport. De asemenea era cunoscut ca petrecaret si cantaret. Dar fericita lui tinerete s-a sfarsit brutal. A fost luat prizonier in timpul unei lupte impotriva orasului Perugia. A stat in detentie peste un an si s-a imbolnavit destul de grav. In captivitate a inceput sa-si reconsidere stilul de viata.

Cand s-a intors la Assisi, in anul 1205, era deja un om schimbat. A hotarat sa-si dedice viata lui Dumnezeu si celor saraci si suferinzi. Nu dupa multa vreme a avut o viziune, la ruinele capelei San Damiano de pe campurile de langa Assisi. L-a vazut pe Iisus Hristos, care i-a cerut sa repare biserica. Cel ce avea sa devina Sfantul Francisc a inteles ca Iisus s-a referit, de fapt, la intreaga biserica crestina.

Isi paraseste tatal si trece la reconstructia bisericilor

Dar, mai intai, a vandut baloti de panza si alte materiale din magazinul tatalui sau ca sa stranga bani pentru repararea capelei. Tatal s-a maniat ingrozitor si l-a amenintat ca avea sa il lase fara mostenire. Tanarul si-a scos vesmantul si s-a aruncat la picioarele parintelui uluit, luandu-si astfel un ramas-bun simbolic de la valorile lumii materiale. Si-a petrecut urmatorii trei ani printre leprosi, reconstruind biserici ajunse in paragina.

Creeaza Ordinul franciscanilor

In anul 1208, Francisc a fost inspirat de versetele 10:5 din Evanghelia dupa Matei. Revelatia l-a determinat sa propovaduiasca penitenta, pacea si dragostea. Nu era interesat de avutii, era decis sa duca o viata ca a lui Iisus. Si-a luat doisprezece discipoli, instituind primul ordin de calugari franciscani. Benedictinii locali le-au dat o capela in Porziuncola, in apropiere de Assisi. Aceasta a devenit prima lor manastire. Calugarii franciscani mergeau numai cate doi. Propovaduiau, cantau, munceau si cerseau, producand un mare efect asupra populatiei in drumul lor. Papa Inocentiu a fost reticent la inceput fata de ei, dar in cele din urma a recunoscut ordinul, in 1210.

Sf. Francisc comunica cu animalele si pasarile

Sfantul Francisc atragea oamenii datorita unei extraodinare charisme. Se spune ca avea puterea de a comunica si cu animalele. Predica randunelelor si chiar ar fi poruncit unui lup extrem de periculos sa nu mai terorizeze localnicii. Predica tinuta pasarilor a avut loc, potrivit unei legende, in manastirea Eremo delle Carceri.

Misiuni de propovaduire a crestinismului in intreaga lume

In anul 1217 a repartizat ordinul calugaresc pe provincii si misiuni in intreaga lume. A ajuns pana in Spania, unde a incercat sa-i converteasca pe mauri si chiar in Egipt, predicand sultanului Al-kamil. Isi dorea sa ajunga in Tara Sfanta, fapt ce i-a determinat pe franciscani sa lupte pentru a deveni strajeri pe meleagurile natale ale lui Iisus.

In 1220, Sfantul Francisc s-a intors in Italia, unde a participat la adunarea de la Porziuncola (Adunarea rogojinilor), la care au asistat 5000 de calugari. A renuntat la administrarea efectiva a ordinului si a numit un nou conducator.

A primit si stigmatele

In 1221 a infiintat un al treilea ordin de calugari franciscani. Trei ani mai tarziu a primit miraculos stigmatele – cele cinci rani capatate de Hristos in timpul patimilor – in urma unei viziuni survenite in timp ce se ruga, la finele unui post de patruzeci de zile (cand a tinut predica de pe Muntele La Verna). A facut tot ceea ce i-a stat in putinta pentru a-si ascunde ranile. S-a imbolnavit, suferind de asemenea din cauza unor tulburari de vedere, dar a continuat sa scrie si sa predice.

Mostenirea lasata de Sf. Francisc intregii lumi

A incetat din viata la varsta de patruzeci si patru de ani, in coliba sa din Porziuncola. A fost canonizat dupa aproape doi ani si trupul sau a fost inmormantat in capela ce i-a fost inchinata, din Assisi, in 1230. Francisc este unul din sfintii protectori ai Italiei. Craciunul era una din sarbatorile lui preferate. In 1223 a recreat pestera din Bethlehem, introducand conceptul de „Ieslea Craciunului”, care a devenit foarte popular.

Sfantul Francisc a facut celebru orasul sau natal in intreaga lume. Bazilica care ii este dedicata este cel mai de pret monument din Assisi. In cripta acesteia se odihnesc ramasitele pamantesti ale intemeietorului ordinului franciscan. Trupul sau a fost descoperit aici in anul 1818. Zidurile bazilicii sunt impodobite cu fresce de Giotto, care prezinta scene din viata sfantului, din care lipsesc totusi scenele de autoflagelare publica si practicile ascetice care au alcatuit un element important in viata acestuia. Credinciosii sosesc in numar mare in Assisi pentru a aduce omagii Sfantului Francisc. In afara de trupul din cripta, in sacristia bisericii se mai afla haine si documente scrise chiar de mana sa.


Social Media

20 Comments

  1. Stiu ca veti rade si nu ma veti crede dar tot va zic.
    Stateam intr-o zi de vara in parc. Pasarelele ciripeau pe limba lor.
    Deodata am inceput sa inteleg ce ciripeau ele.
    Am crezut ca e doar o impresie. Nu peste mult timp insa vine o vrabie se aseaza in fata mea, ciripeste dar incet, ca si cum ar ciripi pentru mine, si se uita in ochii mei.
    Ma uit si eu in ochii ei si parca mi se parea ca stie ca o inteleg.

    Doamne ce experienta a fost asta!

  2. Uite eu cind eram mica am avut un piu pe care l-am crescut la bloc!!! pina a devenit gaina, apoi am dus-o la tara la bunica si nici macar nu am taiat-o sa o mincam, a murit de moarte buna si am ingropat-o si am plins mult dupa ea.
    Si daca va spun acum ca ma jucam fatza ascunselea cu ea, ma crede cineva?! Nu! Si eu totusi ma jucam, am comunicat cu aceasta pasare! De animale ca sa mai zic, alea chiar comunica cu tine doar ca trebuie sa ai capacitatea sa intelegi ce vor sa-ti spuna si spun atitea!

  3. Singuratec se stie ca ingerii inteleg toate fiintele de pe pamant si daca ai ajuns sa intelegi pasarile trebuie ca esti un om foarte bun si stii cu adevarat sa iubesti. O profetie spune ca in vremurile de pe urma Dumnezeu va da daruri nemaiantalnite alesilor Lui. Si ca nu vor fi crezuti de lume . „Eu sunt alfa si omega inceputul si sfarsitul „zice Domnul Dumnezeu cine rade de tine e demn de mila . Sa stii ca toate astea trebuie sa se intample ca vine inapoi Nazariteanul si va fi vai de cei ce nu au crezut si au mers pe calea celui nenumit .Cineva zicea pe Lovendal ca sunt unii care doresc sa se intample toate aceste nenorociri in lume pentru a demonstra ca avem dreptate . Ce gandire negativismul le ia mintile necredinta ii trage in jos niciodata nu vor putea sa evolueze daca gandesc asa . Eu ca si crestin nu doresc sa traiesc apocalipsa ca e scris ca noi crestinii vom fi persecutati si cine nu se teme de moarte?Cine nu se teme de torturi fizice daor un nebun .De aceea e profetit ca nu vor pricepe chiar de ar studia de mii de ori scriptura .A sa cum Hristos a inviat din morti tot asa e posibil ca unii oameni alesi sa inteleaga graiul animalelor.

  4. Adevarul este ca zilele trecute am vorbit si eu cu un magar,iar acest magar,surprinzator sau nu,chiar a inteles ce i-am spus.
    Magarul asta se numeste …………….[nu are rost sa-i dau numele] este administratorul asociatiei de proprietari si face magarii [administrative].
    Cum omul face parte din regnul animal se cheama ca si eu vorbesc cu animalele!Sau,nu?
    Shalom!

  5. Am avut multe intalniri miraculoase cu animale, chiar cu animale salbatice.
    Mai ales cand eram mic, pana la varsta de 10 ani, ma intelegeam foarte bine cu gâzele.
    Stiu ca e greu de crezut, dar daca vedeam un fluture si intindeam mana eram sigur ca el se va aseza pe mana mea. Si asa si era. Erau unii fluturi care nu mai voiau sa plece si trebuia sa ii suflu ca sa plece.
    Imi amintesc de un fluture care l-am suflat 10 minute si nu vroia sa zboare de pe mana mea.
    Cand l-am luat cu 2 degete, ca sa-l arunc in sus sa zboare, atunci se agata cu piciorusele lui de piele. Erau o sensatie asa placuta! Era un fel de declaratie de dragoste a unei fiinte zburatoare, a unui fluture. Da, pana si fluturii pot fi prietenii nostri!

  6. mai dupa cate baliverne am citit aici pot zice ca si eu vorbesc cu animalele,cu reptilieni cu toata lumea numa bine io am IQ de 180 imi permit , cei mai multi oameni au sub 10 de aia nu pot intelege animalutele 🙁 am vb ieri cu o maimuta depe Animal Planet comunicam „telepatic” mias pixu in imaginatia voastra de drogati :))

  7. Si eu am un vecin pe care l-am auzit toata vara fluierand triluri cu intonatii pe care si pasarile le invidiau….A simtit sa se justifice, cu toate ca eu nu l-am intrebat nimic (pen ca ii cam…cunosteam”cusurul”)si mi-a zis ca vorbeste cu pasarile !!!Atunci i-am spus sa-mi traduca si mie ce zic !!!Nu mi-a raspuns si am ramas in…ceata !!!Cred ca a avut o multumire rautacioasa ca numai el le intelege !!!…dar aflu aici ca sunt mult mai multi…ar trebui sa va adunati intr-o asociatie a…ciripitorilor,poate redactati si un dictionar…pentru noi,ignorantii lipsiti de acest privilegiu !Nu fiti egoisti,invatati-neeeeeeeeeeeeeeeeeeeee !!!

  8. Salom nu e vorba de catalogari ,cand razi de cineva e o chestie de bun simt nu ca ar fi cineva mai prost s-au mai destept . La noi ca si in alte orase si cartiere e un nebun care spune bancuri vechi el crede saracul ca le zice prima oara si totusi nu rad de el . Sa razi de cineva e lipsa de buna crestere . Si de altfel au mai fost oameni care aveau darul de a intelege animalele Singuratec nu e primul.

  9. Sorine,n-o mai da sucita ca n-are rost.Te cunosc prea bine ca sa ma poti pacali.Exemplul tau cu nebunu’ nu e bine ales.Acel om este bolnav,si este cu totul altceva.
    Si acum ce vrei sa cred asa pe oricine care spune ca „vorbeste” cu animalele?
    Nu contest ca sunt oameni care pot comunica,ca sa zic asa , cu diferite animalute dar in general se intampla cu animalutele din „dotare”,adica cu cele din ograda.
    Oricum ,interesanta paralela facuta de tine intre nebunu’ tau din cartier si cei care vorbesc cu animalele 🙂
    Sper ca nu a fost cu intentie :]
    Shalom!

Leave a Reply