Ne aflam aici, pe acest Pamant, cu un anumit scop. Nu am venit doar pentru a naste copii (asa cum sunt unii care cred ca scopul suprem al oamenilor este acela de a lasa mostenitori); nu am venit nici macar pentru a fi fericiti sau pentru a cunoaste bunastarea materiala. Am venit pe Pamant pentru unicul scop, acela de a ne realiza spiritual, adica a constientiza faptul ca noi suntem mai mult decat trupul si mintea noastra. Avem un spirit, iar acesta nu il putem cunoaste decat traindu-ne viata pe Pamant in mod spiritual.
Cum ne putem realiza spiritual? Prin contemplatie, prin constientizare, prin meditatie, prin rugaciune. Avem aceste patru metode, iar noi nu trebuie decat sa punem in practica macar una din ele. Restul lucrurilor din viata noastra sunt detalii minore, neimportante. Educatia de la scoala, slujba pe care o avem, familia in care traim sau care ne-o formam par lucruri importante in viata unui om, dar nu la fel de vitale ca faptul de a fi constienti de spiritul nostru. Degeaba obtinem premii Nobel in viata, degeaba avem succes material, degeaba ne bucuram de fericirea familiei noastre… toate aceste sunt absolut inutile in momentul in care murim. Facem ceva cu titlurile de glorie dupa moarte? Nu! Facem ceva cu bogatiile in mormant? Nu! Vom muri inconstienti, vom avea un vis prelung in care ne vom zbuciuma, insa din care nu ne vom mai trezi niciodata. Dar daca, din timpul vietii, vom reusi sa ne cunoastem spiritul, reusim sa aflam toate secretele spirituale, atunci moartea ne va prinde in glorie, vom putea fi constienti si dincolo de moarte pentru totdeauna! Vom putea avea o viata constienta si dincolo de mormant.
V-am spus aceste lucruri pentru ca acum, in ajun de an nou, sa constientizati la ceea ce veti avea de facut in anul 2014. Sa nu uitati, in primul rand rand, sa va hraniti sanatos, cu legume si fructe proaspete, bune si ecologice. Si asta pentru ca daca sunteti sanatosi, va veti putea cunoaste spiritul mai bine! In al doilea rand, sa fiti buni cu cei din jurul vostru: altruisti, darnici, iubitori. Si asta pentru ca veti avea parte astfel, prin rezonanta, de energie pozitiva. Daca insa va inconjurati de ura, manie si rautate, energia negativa va va impiedica in cunoasterea spirituala.
Dumnezeu sa fie cu voi si sa aveti parte de un an spiritual cat mai bogat! LA MULTI ANI 2014!
Echipa Almeea
Comentariile sunt închise.