Secretul celui de-al patrulea mesaj de la Fatima

Social Media

fatima2In 1917, la Fatima, in Portugalia, Fecioara Maria s-a aratat unor copii, transmitandu-le mai multe mesaje. In timp, Vaticanul a fost acuzat ca nu a spus tot adevarul despre aceste mesaje. La trecerea in cel de-al treilea mileniu crestin, Papa Ioan Paul al II-lea a decis sa fie facut public textul celei de a treia parti a „secretului de la Fatima”. Stirea a inconjurat cu repeziciune mapamondul, fiind considerata unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii crestine contemporane.

In acelasi moment, s-a nascut si zvonul ca sora Lucia, principalul personaj al acestei istorii, ar fi primit si alte mesaje de la Sfanta Fecioara, pe care Biserica Catolica refuza sa le faca publice. Polemica este vie si astazi. De aceea, intrebarea privind existenta celui de-al patrulea secret de la Fatima este la fel de actuala si legitima.

Pentru a intelege mai bine despre ceea ce este vorba, va trebui sa ne intoarcem in timp si sa punctam cateva episoade din istoria aparitiilor si semnelor supranaturale care s-au petrecut in localitatea Fatima din Portugalia. La 5 mai 1917, in plin razboi mondial, Papa Benedict al XV-lea ii invita pe catolicii din intreaga lume sa se uneasca intr-o cruciada de rugaciuni, pentru a se obtine pacea prin mijlocirea Maicii Domnului. Raspunsul Preacuratei Fecioare avea sa vina peste opt zile.

Asa se face ca Maica Domnului s-a aratat la 13 mai 1917, la trei copii portughezi, care isi pasteau oile in locul numit Conca di Iria din apropierea localitatii Fatima: Lucia de 10 ani, Francisc de 9 ani si Iacinta de 7 ani. Sfanta Fecioara s-a aratat copiilor de sapte ori, pana pe 13 octombrie acelasi an, comunicandu-le acestora mai multe mesaje, ulterior consemnate de Lucia, devenita sora intr-o manastire carmelita, care, mai tarziu, aveau sa constituie ceea ce astazi numim „Secretele de la Fatima”. Mesajele Sfintei Fecioare au fost uneori insotite si de miracole anuntate, cum a fost cel din ziua de 13 octombrie, la care au fost martori peste 60.000 de persoane. In ziua aceea, se parea ca soarele s-a desprins de pe cer si, rotindu-se cu o viteza ametitoare, imprastia gigantice flacari multicolore, fenomenul fiind inregistrat pe pelicule fotografice pana la o distanta de 30 de kilometri.

Cele trei mari secrete comunicate copiilor din Fatima

La indemnul episcopului de Leiria, Lucia, unul dintre cei trei copii, incepe sa scrie despre toate aceste viziuni de la Fatima considerate, fara indoiala, cele mai profetice dintre aparitiile moderne ale Sfintei Fecioare. Memoriile sorei Lucia ajung in cele din urma in Arhivele Secrete ale Sfantului Oficiu, cu interdictia de a fi publicate, desi continutul lor era cunoscut de cateva persoane.

Cel mai strasnic era pazit cel de-al treilea secret de la Fatima. Dupa atentatul din 13 mai 1981 impotriva Papei Ioan Paul al II-lea, acest secret este citit de Suveranul Pontif care decide imediat consacrarea lumii la inima neprihanita a Mariei. In cele din urma, cel de-al treilea secret de la Fatima a fost facut public, la cererea Papei Ioan Paul al II-lea, la 13 mai 2000.

In esenta, primul secret este o viziune a iadului, cu trimitere directa la cea de-a doua conflagratie mondiala. Al doilea se refera la ateizarea Rusiei si la consecintele dezastruoase ale acestei politici asupra omenirii si propriului sau popor, iar cel de-al treilea se refera la atentatul impotriva Papei Ioan Paul al II-lea.

Presa nu crede in variantele comunicate de Vatican

Dupa publicarea celui de-al treilea secret, presa italiana, mai ales, a lansat ipoteza ca sora Lucia, singura supravietuitoare a viziunilor de la Fatima, ar mai fi primit si alte mesaje, pe care Vaticanul le tine insa secrete. Se spunea ca aceasta i-ar fi scris Papei Ioan Paul al II-lea o alta scrisoare avertizandu-l ca viata lui este in pericol.

S-a vorbit apoi si despre faptul ca cel de-al treilea secret nu ar fi fost publicat in intregime. Au existat, de asemenea, zvonuri care sugerau ca sora Lucia i-ar fi trimis o scrisoare privata Papei, in care vorbea despre atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, plangandu-se ca o parte din mesajul de la Fatima ar fi inca tinut secret.

De fiecare data, Vaticanul a replicat, spunand ca toate acestea sunt doar zvonuri. In anul 2001, actualul papa, Benedict al XVI-lea , pe vremea aceea prefect al Congregatiei pentru Doctrina Credintei, considera informatiile drept „vechi polemici sustinute de anumiti oameni de o credibilitate dubitabila”, cu scopul de a „destabiliza echilibrul intern din Curia Romana si pentru a produce agitatie in sanul poporului lui Dumnezeu”.

Cardinalul Bertone: Cel de-al patrulea secret de la Fatima nu exista

„Cel de-a patrulea secret de la Fatima nu exista”, sustine si cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone, in cartea „Ultima vizionara de la Fatima„, aparuta recent in Italia, semnata de Giuseppe de Carli, directorul transmisiunilor RAI despre papa si Sfantul Scaun. Cardinalul Bertone a mers la sora Lucia, pe vremea cand aceasta traia. In timpul discutiei, aceasta i-a declarat: „Ceea ce am scris este ceea ce se vede in aceste pagini. Nu exista niciun alt secret”.

Sora Lucia a trecut la Domnul nu cu prea multa vreme in urma. Polemicile pe marginea secretelor pe care ea le-a comunicat oficialitatilor Vaticanului continua insa, fara vreun semn ca s-ar stinge curand. Fatima si tot ceea ce s-a intamplat acolo ramane fara indoiala, asa cum spuneam mai sus, cea mai profetica dintre toate aparitiile moderne, care a intrat in viata oamenilor surprinzandu-i pe credinciosi si in aceeasi masura pe necrediciosi.

Fragmente din mesajele Sfintei Fecioare de la Fatima consemnate de sora Lucia

„Ati vazut Iadul unde cad sufletele sarmanilor pacatosi. Pentru a le salva, Dumnezeu vrea sa stabileasca in lume devotiunea la inima mea neprihanita… Razboiul este pe punctul de a se sfarsi, dar daca nu vor inceta sa-L supere pe Dumnezeu, in timpul pontificatului lui Pius al XI-lea, va incepe un altul (…)”

„Voi veni sa cer consfintirea Rusiei la inima mea neprihanita si impartasania reparatoare in primele sambete. Daca vor accepta cererile mele, Rusia se va converti si vor avea pace. Daca nu, va raspandi erorile sale in lume, promovand razboaie si persecutii impotriva Bisericii (…)”

„Si am vazut intr-o lumina imensa care este Dumnezeu… un episcop imbracat in alb…Alti episcopi, preoti, persoane consacrate, urcau pe un munte abrupt… Sfantul Parinte… ajuns in varful muntelui, prosternat in genunchi la picioarele marii cruci, el a fost ucis de un grup de soldati care au tras asupra lui cu focuri de arma si cu sageti (…)”


Social Media

21 Comments

  1. Multe sunt mesajele pe care ni le trimite SFANTA TERIME sau PREABUNA FECIOARA ,dar suntem asa de nevrednici incat nici nu stim ca le-am primit , acei copii curati care au vazut minunea la FATIMA si au facut cunoscut ce au vazut ,cred ca trebuiau sa se faca auziti de toti oamenii , ca pentru omenire era mesajul, sa se stie ca intradevar MARITA STAPANA nu ne-a uitat si vegheaza asupra noastra si ne cere doar pocainta si credinta adevarata. Nu cred ca trebuia sa fie secret aceasta , cred ca toata omenirea trebuia sa cunoasca mesajul ca sa vada , sa judece si sa creada, fiecare dupa darul sau.

  2. „Multe cai pot parea bune omului, dar la urma vede ca duc la moarte”
    Totusi lumea ar trebui sa citeasca Biblia si apoi sa cearna informatiile, doar asa vom intelege ce doreste Dumnezeu de la noi.
    Mesajul de la Fatima pe care nu-l cunosc daca este de la Dumnezeu atunci precis el se gaseste in Biblie, Oameni buni cititi Biblia acolo aveti toate mesajele pe care Dumnezeu le-a lasat pt voi acelea va sunt folositoare, restul mesajelor pot veni „Lupi imbracati in Oi”.

    Dumnezeu sa ne ajute pe toti.

  3. Se spune , din din scrisoarea trimisa de maica LUCIA catre PAPA despre incercarea de asasinare si despre cele 3 zile de intuneric si de furtuna in care nu avem voie sa iesim din case pt ca aceia care o vor face vor pierii , va treui sa ne rugam sa treaca urgia , tot in aceste 3 zile va fi si un cutremur de 8 ore . Doar cei care se vor ruga pe tot parcursul acetor 3 zile , fara sa se uite pe geam afara si vor stropi cu apa sfintita in cele patru zari si vor aprinde 3 lumanari rugandu se incontinu vor supravietuii acestei urgii

  4. TEREBUIE INTR-ADEVAR SA NE INTOARCEM LA DUMNEZEU SI SA LASAM MIZERIILE PE CARE CU VOIA NOASTRA LE BAGAM IN SUFLET.SPOVEDANIA IMPARTASANIA RUGACIUNEA PARTICULARA ,PARTICIPAREA LA SF.LITURGHIE,FAPTE BUNE,SI NU AVEM DE CE SA NE FIE FRICA.CRED CA ASA MAICA DOMNULUI MANTUITORUL SI TOTI SFINTII SUNT CU NOI.INSA VREAU SA VA SPUN CA DE CEVA VREME ESTE UN CURENT ALARMIST SI PANICARD CE SEAMANA A DUH NEO-PROTESTANT<SECTANT<CAREV ALIMENTEAZA PANICA SI DEZBINAREA INTRE CRESTINI.CRED CA TREBUIE SA NE FERIM DE ASTFEL DE SENZATIONALISME SI BAZACONII CE NU AU NIMIC IN COMUN CU VIATA DUHOVNICEASCA.NU UITATI SPOVEDANIA IMPARTASANIA SF. LITURGHIE FAPTELE BUNESI SUNTEM VESNIC CU DUMNEZEU .RESTUL CE SE INTAMPLA IN JUR E LUCRAREA LUI DUMNEZEU

  5. SINCER SA FIU SIT-UL ACESTA NU CRED CA PROPOVADUIESTE ADEVARUL.PREZENTATI ANUMITE INTAMPLARI DISTORSIONAT SI NU AVETI NICI O LEGATURA CU DUMNEZEUL ADEVARAT.CEEA CE FACETI SE NUMESTE SINCRETISM RELIGIOS PRIN CARE PREGATITI TERENUL PENTRU SAMANTA LUI ANTIHRIST.IN LEGATURA CU MINUNEA DE LA FATIMA SA NE SMERIM SI VA AVEA MAICA DOMNULUI GRIJA DE NOI.

  6. Deci sincretismul religios e o combinatie de credinte si gandiri de cele mai multe ori departate intre ele si destul de contradictorii. se mai considera ca toate religiile sunt bune. ca divinitatea e in noi…
    Acuma daca stam si luam la puricat acest site, daca intram prin toate paginile de sus o sa vedem ca se imbina articolele new age( meditatii, terapii complementare..) cu cele religioase, cu conspiratii asupra bisericii, cu aparitii de OZN-uri toate facute intr-un format atat de frumos incat intradevar ca daca cititorul e hai sa zicem „naiv” sau fara „cultura spirituala”, sau „slab de inger”, cu siguranta nu va mai sti ce sa creada….posibil nu va mai credea in nimic. Pentru ca toate sunt prezentate cu un sambure de adevar.
    Hai sa zicem ca e un site in care se face un gram de sincretism religios sau combinatie de credinte dar nu cred ca „pregateste terenul pentru samanta lui satan”….si chiar daca ar pregati(…) oricum ar face parte din planul Lui Dumnezeu daca adevarul se afla in acea carte numita Biblie.

    Cat despre adevarul articolelor publicate nu pot sa bag mana in foc pentru ele. Daca gasiti un articol interesant cautati si voi mai departe..nu va opriti la nivelul unui articol.
    Acuma e democratie, abunda informatia…dar se pare ca nu e bine nici asa pentru ca lasa loc la prea multe minciuni si iti ocupa tot timpul daca stai de nebun sa cauti, sa citesti…..intrebarea e „ce cauti?” adevarul?
    eu cred ca putem sa aflam adevarul azi fiecare si nu vom sti ce sa facem cu el.
    oricum murim si daca stim adevarul asa ca mai bine ne traim viata din plin si ne concentram pe lucruri care intradevar dau un sens vietii si care o fac minunata.

    Numai bine tuturor si sper ca nu am suparat pe cineva..

  7. simona nu trebuie sa va fie frica daca respectam cu totii cele 10 porunci si mergem la slujba atunci dumnezeu poate ne va ierta asa ca sa aveti apa sfintita si lumanari sfintite daca aveti si o singura lumanare sfintita este de ajuns pt ca o singura lumanare va dura 3 zile exact cat va dua intunericul

  8. Cum sa mai creada lumea cand se spune peste tot ca Iisus nu ar fi Fiul lui Dumnezeu cand se aduc atatea argumente impotriva unicului salvator al nostru . Te lovesti peste tot de blasfemii ,posturile de tv promoveaza cultul propriei persoane si se zice mascat ca doar tu contezi .Cand apar pe posturi tv oameni gen Pavel Corut care ataca biserica si daca vorbeste de caini de exemplu si de oameni de pe net care sunt obsedati de povesti SF si scriu ca Iisus a fost un simplu om si nu Fiul lui Dumnezeu.Ciand banii conteaza mai mult decat valorile umane.

  9. sorin nu trebuie sa crezi ce spun altii,nu judeca are cine sa judece,tu crede ce vrei tu sa crezi nu ce vor altii,cu totii ajungem la judecata si acolo vedem ce am facut si ce nu,nu te obliga nimeni sa crezi ce spune el,tu crezi ce vrei tu cu adevarat,ferestete de pacate si invata poruncile lui dumnezeu.

  10. cred ca acest site ar fi trebuit sa fie cunoscut de foarte multi oameni care in acest moment impteuna cu mine avem nevoie sa intelegem si sa credem in cuvintul MAICI DONULUI SI AL LUI DUMNEZEU eu cred ca sintem pe ultima suta de metri in care fiecare dintre noi mai avem o sansa de a ne cere iertare .CU ADEVARAT

  11. Mai oameni buni. Eu nu am citit biblia, in biserica intru cand nu e slujba, sa aprind o lumanare si sa ma inchin. De rugat la Dumnezeu cred ca te poti ruga oriunde, credinta e in sufletul meu si nimeni nu mi-o poate lua de acolo.Pentru mine Dumnezeu este bun, vegheaza asupra noastra si ne ocroteste. Nu cred ca El ar vrea sa ne temem sau sa sadeasca frica in sufletele noastre. Biserica are si ea rolul ei, dar sunt multi fatarnici care intra in ea si ce e mai trist e ca sunt preoti care nu au chemare, care nu-L au pe Dumnezeu in suflet. Dupa mintea mea cred ca trebuie sa avem un dialog continuu cu Dumnezeu si sunt sigura ca in felul acesta ne indruma si pe calea dreapta, ne mangaie sufletele cand ne e greu si ne intinde o mana cand suntem cazuti.

  12. Daca ar vorbi Papa cu D-zeu nu ar mai fi ce este rau acuma in toata lumea. Eu unul cred in D-zeu si ce avem noi lasat de la El in grija este Pamantul cu toate lucrurile ei frumoase, adica (Raiul). Ce se intampla la ora actuala noi omenirea, distrugem acesta lume frumoasa (Raiul), cum? nu are rost sa mai scriu va dati si voi seama e simplu ne autodistrugem fratilor, razboaie, poluari, crime, etc… Cum a zis si Cornelia: „la Dumnezeu cred ca te poti ruga oriunde, credinta e in sufletul meu si nimeni nu mi-o poate lua de acolo.Pentru mine Dumnezeu este bun, vegheaza asupra noastra si ne ocroteste. Nu cred ca El ar vrea sa ne temem sau sa sadeasca frica in sufletele noastre.”
    Ganditiva la Japonia si trageti concluzii. De unde vin cutremurile? Lasati fizica, cine misca acele placi tectonice? La cine se roaga si se inchina japonezii sau china cu credinta lor in feng shui. Luati toate popoarele la rand si trageti voi concluzii. Prin apa, foc si cutremure, D-zeu doar ne aduce aminte ca el sta si vegheaza asupra noastra, iar noi omenirea il suparam. Sunt multii care au citit Biblia, aduceti-va aminte ce reprezinta curcubeul, gasiti in primul testament (cu arca lui Noe). Suntem creatia lui D-zeu el iarta si iarta mereu dar noi pentru El ce facem?. Toata lumea vrea sa stie de sfarsitul lumii o alta problema a oamenilor LUATI FRATILOR SI BAGATI IN CAP SI CUGETATI:
    „CAND MUNTII VOR DEVENI DEALURI SI DEALURILE VOR DEVENI CAMPII, ATUNCI E SFARSITUL LUMII”

  13. DECI SECRETELE SUNT CENZURATE , ESTE VB DE 11 06 2014 DELIMITAREA PORTUGALIEI CONTINENTALE SI SCUFUNDAREA IN MARE LA ACEA DATA , SECRETUL AL TREILEA ESTE SECRET CA NU POATI FI DAT INTRUCAT SE VA FACE PANICA IN LUME . CEL DE-AL TREILEA SECRET ESTE ” APOCALIPSA VA INCEPE IN ANUL 1994(SEPT 1993 VORBIM DE NOUL AN IUDAIC)CAND VA VENI FIUL MEU ISUS DIN NAZARET, POPORUL PORTUGEZ NU VA RESPECTA NICI O DOGMA A CREDINTEI, va fi ucis dar va invia , VOM FI SUB TUTELA SATANEI INCA 10 ANI, PANA IN 2004 , CAND VOM FI SCOSI DIN NOU DAR DIN NOU NU SE VA RESPECTA DOGMA CREDINTEI VOM FI INCA 10 ANI SUB TUTELA SATANEI ,IN 2014 CAND VA INCEPE APOCALIPSA, romnia si portugalia va fi sodoma si gomora ,VOM fi scosi DE SUB JUGUL SATANEI SI VOM REDEVENI RAIUL, POTRTUGALIA SE VA SCUFUNDA IN 11 06(09)1014 , ROMANIA NU VA RESPECTA NICI EA DOCMA CREDINTEI , VA DECLARA RAZABOI RUSIEI , SI VA FI O RUINA DACA POPORUL ROMAN NU SE VA POCAI SI NU VA ASCULTA DE FIUL MEU ISUS care se va supara si va pleca si de data asta . „

  14. Nu inteleg, de ce trebuia sa fie toate aceste viziuni niste secrete.Sa-nteleg ca soarele s-a desprins de pe cer? Oare cati oameni stiu cum functioneaza sistemul nostru solar?Universul functioneaza dupa niste legi si intr-o ordine desavarsita,doar aici pe Terra este haos. Cred in miracole,dar nu oricum.

Leave a Reply