V-ati intrebat vreodata de ce egiptenii imbalsamau trupurile celor morti, in special al faraonilor si a unor inalti demnitari? Istoricul Maurus Servius Honoratus credea ca inteleptii egipteni aveau grija sa-si imbalsameze trupurile si sa le duca in catacombe, pentru ca sufletele lor sa fie pentru mult timp in legatura cu trupurile lor si sa nu fie instrainate in curand; in timp ce romanii, cu un design diferit, duceau ramasitele celor morti in pietrele funerare, astfel incat scanteia vitala sa fie reunita imediat cu elementul general sau sa se intoarca la natura sa primitiva.
Nu exista dovezi complete care sa ofere doctrina secreta a egiptenilor cu privire la relatia care exista intre spirit, sau constiinta si trupul in care se afla acestea. Este sigur ca Pitagora, care a fost initiat in templele egiptene, atunci cand a promulgat doctrina metempsihozei, a dezvaluit, in parte cel putin, invataturile initiatilor egipteni. Presupunerile populare conform carora egiptenii mumificau mortii pentru a le pastra forma pentru o reinviere fizica este de necrezut in lumina cunoasterii moderne cu privire la filosofia acestora asupra mortii.
Un alt istoric crede urmatoarele despre mumificarea la vechii egipteni: „Avem motive sa credem ca doar cei care erau intrucatva initiati erau mumificati; se stie ca, in ochii egiptenilor, mumificarea impiedica reincarnarea. Reincarnarea nu era necesara decat in cazul sufletelor imperfecte, a celor care nu reusisera sa treaca testul de initiere; dar pentru cei care avusera vointa si capacitatea de a transcede lumea aceasta, nu era necesara eliberarea sufletului, realizata prin distrugerea corpului. Corpurile initiatilor erau pastrate dupa moarte ca un fel de talisman, sau baza materiala pentru manifestarea sufletului pe pamant.”