Lilith in zodii

lilithBerbec: Indica o sexualitate foarte vie, adesea constituind esenta personalitatii nativului, acesta avand nevoie sa-si exteriorizeze sentimentele si instinctele erotice. Persoana se manifesta impulsiv, nu-si controleaza forta sexuala. In vietile anterioare a trait si s-a exprimat in special la nivel erotic. In prezent isi manifesta inconstant sentimentele, este foarte capricioasa si exploziva. Se plictiseste foarte repede intr-o relatie afectiva de durata si va cauta mereu ceva nou si interesant.

Taur: Indica o senzualitate stabila, afectivitate mare, dar nativul este genul de persoana care poate neglija sentimentele, datorita importantei excesive pe care o acorda laturii materiale. Persoana este geloasa, posesiva si sufocanta, prin modul in care isi exteriorizeaza sentimentele.

Gemeni: Indica tendinta de a spiritualiza si a privi intelectual sentimentele si viata erotica. Actul erotic este perceput ca o comuniune intre doua inteligente. Nativul neglijeaza trairea afectiva analizand relatia, intr-un mod rational, logic, teoretic si estetic. El iubeste platonic, manifestandu-si sentimentele declarativ si uitand sa le sustina si prin fapte. Sentimentele sale sunt subordonate ratiunii si intelectului, ceea ce distruge dragostea.

Rac: Indica o mare voluptate care poate iesi la iveala inca de la o varsta frageda. Nativul poseda imaginatie, sensibilitate, delicatete, toate puse in slujba exprimarii sentimentelor, amplificand sfera trairilor erotice. Persoana traieste adeseori in si din amintirile fostelor sale iubiri. Are tendinte spre adulter si infidelitate, daca Luna este rau aspectata.

Leu: Indica transformarea instinctului erotic in forta artistica, nativul avand o mare vointa si tendinta de a-si domina partenerul, de a se impune. Se poate manifesta despotic, violent, tiranizandu-si partenerul. Isi manifesta vointa egoist si dur, calcand peste sentimentele celorlalti.

Fecioara: Indica refularea starilor afective, senzualitate disimulata sub o masca aparent calma, dar care ascunde conflicte interioare. Nativul are tendinta de a-si infrana sau cenzura instinctul erotic, sau de a-l manifesta in mod calculat, cerebral. Persoana sufera de un blocaj erotic (impotenta, frigiditate). In vietile anterioare a suferit foarte mult in urma deceptiilor sentimentale si acum incearca sa fuga de iubirea celorlalti, refugiindu-se in boli inventate sau reale. A comis multe greseli in viata anterioara, iar acum plateste pentru ele, neavand curajul sa iubeasca sau sa se lase iubita.

Balanta: Indica tendinte individualiste, rafinament in exprimarea sentimentelor, manifestari poetice, artistice, estetice. Nativul are tendinta de a se manifesta in mijloace de expresie artistica; posibil autor de creatii artistice de factura erotica.

Scorpion: In viata anterioara persoana a corelat in mod gresit sexul si spiritualitatea. Este posibil sa-si fi folosit forta mentala pentru a-i manipula pe cei din jur si pentru a servi scopurilor sale sexuale. In prezent persoana are senzualitate maxima, instincte erotice puternice, tendinte spre desfrau, exces de sex. Poseda o forta sexuala care ii confera fecunditate si abilitate artistica si mentala. Persoana poate avea tendinte sadice, distructive. Prin educare poate ajunge la stapanirea energiilor subtile ale erotismului si la spiritualizarea actului erotic.

Sagetator: Indica exprimare ponderata a sentimentelor, in concordanta cu rigorile traditiei si ale educatiei. Persoana isi cenzureaza exprimarea libera a sentimentelor, pana la anihilarea lor, ceea ce poate duce la instrainare fata de partener. Este tipul de familist care afiseaza o stare de multumire, dar care ascunde mari probleme afective datorate estetismului si formalismului. Aceste manifestari ucid senzualitatea si dragostea, cei doi parteneri ajungand sa comunice intre ei doar prin formule standard si exprimari frumoase, dar lipsite de continut si traire afectiva.

Capricorn: Indica o sexualitate manifestata tarziu, sau chiar reprimata. Apare o autocenzura a sexualitatii datorata educatiei parintilor, care il face pe nativ sa nu stie sa iubeasca si sa-si manifeste sentimentele. El traieste un dureros conflict intre instinct, dorinta, si educatia rigida pe care o are. Isi reprima instinctele si sentimentele, riscand sa ramana singur. Manifesta blocaj sentimental, frica de erotism. Persoana se considera “omul datoriei”, are o deosebita grija sa nu lipseasca nimic familiei sale la nivel material, dar nu stie sa faca un gest simplu si tandru pentru a le arata cat de mult ii iubeste.

Varsator: Indica exprimare anarhica a sentimentelor si erotismului, cu incalcarea oricarei reguli sau convenlii morale. Persoana promoveaza o filozofie de viata foarte libertina, militand pentru liberalizare sexuala. Poate ajunge la grave probleme de sanatate datorita exceselor erotice.

Pesti: Indica o senzualitate secreta, viata duplicitara, adulter, erotism trait la nivel inconstient. Nativul are vise si manifestari stranii, erotice. Apare devitalizarea, datorata entitatilor neincarnate, care abuzeaza de mediumnitatea acestor persoane. Persoana are tendinta de a se sacrifica inutil in dragoste si de a suporta un destin dureros din cauza lipsei de vointa.

Leave a Reply