Extraordinara putere a fitoterapiei si cum este ea folosita in tratamentul bolilor moderne!

Social Media

fitoterapieFara aportul substantelor extrase din plante nici nu am putea concepe medicina moderna. Foarte multe medicamente, la care nici nu ne-am fi gandit, sunt preparate pe baza unor extracte din plante.

Spre exemplu, stiati ca medicamentele cele mai importante folosite pentru tratamentul cancerului sunt de origine vegetala? Alcaloizii vincristina si vinblastina sunt extrasi dintr-o planta ce creste in Madagascar. Cu ajutorul acestor substante s-au obtinut succese importante in tratarea bolii Hodgkin, a leucemiei limfatice acute si a tumorii lui Wilms (o boala rara de natura tumorala ce se localizeaza la nivelul rinichilor copiilor). Acolo unde nu existau sperante in urma cu numai 20 de ani, astazi multumita preparatelor din plante atenuarea bolii e posibila in 80 – 90% din cazuri.

Multe asemenea substante influenteaza sistemul nervos. Cele mai importante analgezice sunt derivate din plante. In locul aspirinei, spre exemplu, se poate folosi un extract de coaja de salcie sau de plop. Ambele contin aceeasi substanta activa, insa dozajul ei este mai usor de facut folosind tablete. In plus, tableta contine si o substanta neutralizanta a acidului acetilsalicilic, prevenind astfel afectarea mucoasei gastrice. Deja se stiu multe lucruri despre importanta substantelor extrase din mac (morfina si derivatele ei). Aproape la fel de importanta precum bisturiul medicului este substanta numita curara, utilizata astazi in anestezie pentru a relaxa muschii, desi indienii o foloseau pentru a otravi varful sagetilor.

Plantele s-au dovedit de mare ajutor si in domeniul bolilor cardiovasculare, o mare plaga a omenirii contemporane. Ce ne-am face astazi fara digoxina, o substanta extrasa din degetarita? Mai mult de un milion de americani folosesc zilnic aceasta substanta pentru a ramane in viata. Fara digitalis si derivatele ei, inima acestor oameni n-ar reusi sa-si faca datoria si ar muri din cauza insuficientei cardiace congestive.

O alta boala raspandita a zilelor noastre este hipertensiunea arteriala, care a fost initial tratata tot cu extrase din plante. Inainte de anul 1950, soarta hipertensivilor era pecetluita: urmau sa sufere un atac de cord si un blocaj renal. Descoperindu-se insa o anumita substanta activa in planta Rauwolfia, multi dintre ei au putut fi salvati, ducand acum o viata normala. Planta respectiva era cunoscuta de mii de ani in medicina ayurvedica indiana pentru efectul ei calmant.

Exista multe alte boli care se trateaza cu substante extrase din plante. Glaucomul, spre exemplu, are ca remediu o substanta extrasa dintr-o specie de fasole nigeriana. Astmul poate fi atenuat cu efedrina si teofilina, iar secretia de mucus din bronhii este dizolvata folosind sirop produs din planta Ipecacuanha. Nenumarate plante au un efect reglator asupra sistemului digestiv: unele produc efect vomitiv, altele sunt antispastice, bananele produc constipatie, pe cand uleiul de ricin are efect invers. Un nou accent se pune pe cercetarea fibrelor celulozice, constatandu-se ca oamenii cu o dieta saraca in aceasta componenta sunt mai expusi imbolnavirii de cancer.

Aceste cateva exemple demonstreaza ca medicina moderna nu poate fi separata de fitoterapie. Acolo unde se remarca efecte benefice, medicina preia substanta activa a plantelor.

 


Social Media