Atunci cand s-a inceput nebunia chemtrails (dare chimice imprastiate pe cer, de catre avioane), s-a facut cu scopul de a raci climatul Terrei. Dar a imprastia microparticule de aluminiu (precum si strontiu si bariu) in atmosfera Pamantului, doar pentru a reflecta razele Soarelui si astfel Pamantul a nu se mai incalzi atat de tare, este o idee extrem de proasta. De ce? Pentru ca aceste microparticule de aluminiu coboara incet (prin ploi si vant) pe suprafata Pamantului, otravind astfel, incet si subtil, natura si oamenii. Iar oamenii de stiinta si cei care iau decizii la nivel inalt ar trebui sa inceteze in a se mai juca de-a Dumnezeu.
Conform neorochirurgului Russell L. Blaylock, o serie de boli neurologice apar in momentul in care aceste microparticule de aluminiu in organismului omului. Ele afecteaza in special creierul si maduva spinarii, iar printre cele mai cunoscute afectiuni care se pot ivi ca urmare a acestor „chemtrails” putem numi Alzheimer, Parkinson si boala Lou Gehrig. Blaylock explica cum microparticulele de aluminiu pot usor penetra creierul prin intermediul sangelui si a nervilor olfactivi din nas. De aici, aluminiul ajunge in zona creierului cea mai afectata de Alzheimer. Si mai mult decat atat, in multe din cazurile acestei maladii s-a constatat faptul ca creierul contine cantitati mari de aluminiu!
De asemenea, microparticulele de aluminiu pot ajunge in corp prin intermediul sistemului respirator, cauzand inflamatii mari ale plamanilor, agravand astfel afectiuni ca astmul sau alte boli pulmonare. Datorita marimii lor extrem de mici, microparticulele de aluminiu pot patrunde chiar in sistemul gastrointestinal si se poate dispersa in mai multe alte organe si tesuturi, inclusiv in maduva spinarii.
Avertismentul dr.Blaylock este clar: el cere politicienilor sa inceteze cu aceasta practica nebuneasca a imprastierii de aluminiu in atmosfera Pamantului: „Trebuie sa se opreasca acest experiment imediat, pentru a preveni un dezastru de sanatate la nivel global. Altfel, vom vedea o explozie a bolilor neurodegenerative, care vor aparea la adulti si copii, acest lucru neintamplandu-se in trecut. Deja vedem o crestere alarmanta a acestor boli in randul oamenilor tineri.”
Si daca Dumnezeu chiar nu exista? Dupa gandirea unora habotnici ca voi medicina ar trebui sa nu fi avansat deloc ca e o joaca de-a Dumnezeu si sa murim ca si in evul mediu de la o simpla raceala sau zgarietura, nu?
XTC, este o blasfemie si o afirmatie lipsita de logica ceea ce ai afirmat. Hristos in Treime, Dumnezeu, a lasat pe aceasta planeta diverse minuni care se savarsesc anual dupa sarbatorile ortodoxe care respecta calendarul iulian (nu cel gregorian, schimbat de papa de la roma care e papusha iluminati, sluga lui satan), si anume: Pogorarea Luminii la Sfantul Mormant (anual, sub diferite forme, in mormantul sigilat si pazit de catre reprezentantii celor mai importante religii, sub forma de fulger, minge de foc, etc. care intra in Sfantul Mormant la Patriarh, sau dupa cum s-a intamplat in 2013, a fulgerat in mai multe parti, in Sfantul Mormant si in lumanarea unui calugar aflat in vazul lumii, care se ruga cu siroaie de lacrimi; in alti ani pe timpul stapanirii imperiului otoman, cand nu au fost lasati sa slujeasca slujba in biserica Sfantului Mormant si s-a slujit intr-o biserica din apropiere, in afara, a fulgerat in stalpul de piatra a bisericii si de acolo a inceput, din piatra seaca sa arda flacara luminii; vazand asta, unul dintre cei doi generali otomani de credinta mahomedana a afirmat ca crede in Hristos Dumnezeu, fiindu-i taiat capul de catre celalalt general turc si devenind astel martir intru Domnul Hristos. De asemenea, este de specificat ca Sfanta Lumina in primele momente dupa pogorarea ei, NU arde. Poti sa ti-o dai prin parba, prin piele, haine, etc. NU arde. Tot anual are loc retragerea apelor Iordanului in ziua Bobotezei Domnului si de asemenea minunea intrarii norului luminos in Biserica Schimbarii la Fata de pe muntele Taborului… un nor luminos sa intre in biserica si e atat de luminos incat nu te poti uita la el! Foarte foarte interesant… Desigur exista rau voitori, care din diverse motive nu vor sa-L accepte pe Hristos in Treime, Dumnezeu, si inventeaza tot felul de povesti de adormit copii, pe care le-au zis de atatea ori incat nici ei nu mai cred in ele, si anume ca pe o lumanare pui o substanta care, dupa cateva minute, aprinde lumanarea, deci pe care nu o aprinde instantaneu… Dar, oameni buni, in primul rand ca Sfanta Lumina a venit, pe langa intrarea in acea mica biserica a Sfantului Mormant, la diverse persoane, in vazul tuturor, a fulgerat, fulgerul s-a desprins in diferite fulgere si a aprins lumanari sau candele … apoi, acea lumina nu arde! Apoi, sunt acolo trimisi ai arabilor, hindusilor, mulsumanilor, evreilor, catolicilor, armenilor, etc. care-l controleaza pe Patriarh pana la chiloti si inclusiv si in incaperea Sfantului Mormant cu aparatura speciala… in plus, daca acestia ar fi mirosit cea mai mica neregula, ei ar fi fost primii care ar fi latrat! Au tot interesul de a atrage adepti in falsitatile lor… Multe sunt de zis, insa doar cei slabi, care au trait toata viata in ignoranta, in pacat, in destrabalare si mandrie, neaga Dumnezeirea Lui Hristos in Treime… vor sa creada ca murind scapa de toate rautatile facute de-a lungul vietii… insa, moartea e deabia inceputul, este trecerea intr-o alta forma de existenta pe care noi cu simturile si tehnologia noastra, nu o putem percepe. Pe Hristos Dumnezeu nu-L putem descoperi nici cu microscopul nici cu telescopul, ci doar prin credinta… tot respectul pt site!
E ușor să fii ateu când ești înstărit și ai de toate
Dar e foarte greu când vine adevărul și ești pe moarte
Alex, nu baga in seama comentariile rautacioase! 😉
Alex tataie tu esti cel care spune povesti.Numai basme spui ca rad si curcile de tine.Auzi lumina sfinta,nori luminosi care intra in biserici.Omule tu unde traiesti ai iesit din pestera sau tot acolo stai si acum?La scoala ai fpost sau teau tinut parintii inchis ca scoala e satana?Dute frate si maio citeste cite ceva mai vezi lumea ca o sa mori mai sarac cu duhul decit spunea iosus ala al vostru.Sincer mie cam mila de tine ,dar pe de alta parte e si bine ca doar trebuie sa existe si dealde tine ca cine ar mai munci daca nu astia saraci in duh.
Tudor-o singura intrebare iti pun tu crezi in ceva ? ascultati inima si dupa raspundeti,sau tu esti ala care faci ce fac si ceilalti,atit timp cit tu spui Iisus al vostru deja confirmi ca exista dar (frica ) din tine nu te lasa sa recunosti–intreabate ce e dragostea, ce e „iubirea”ce simti cind faci ceva bun pentru cel de linga tine si ai un sentiment care nu sti cum sa il definesti, ei afla ca acolo e puterea si gratia lui Dumnezeu(Iisus fiul)care esti in fiecare particula din noi dar trebuie sa iubim si se pune in rezonanta si simtim prezenta acelui ceva ce nu il putem defini, asta e IISUS IN CARE SPUI CA E NUMAI AL NOSTRU-si la fel de bine tu sarputea sa crezi mai mult in Iisus decit alti, dar cauta sa te cunosti mai bine…ai libertatea sa aligi cele doua carari Iisus nu obliga pe nimeni ce cale sa aleaga de ce il condamni el iubeste si iarta pe toti ….tu poti ?intreabate in sinea ta si apoi da cu piatra..succes sa ai o viata usoara si ma rog pt tine, afla ca nu sunt un habotnic si stau toata ziua in rugaciuni dar cred cu toata fiinta mea in Iisus ..imagineazati ca Isus te-ar judeca si nu te-ar ierta ,in clipa cind vorbesti de rau nu ai mai putea vorbi pentru citva timp”atunci ai crede sigur in Iisus ,dar Iisus iarta si asteapta ca noi constientizind toate faptele rele ce le facem asta e puterea lui Dumnezeu Tatal ( fiul Iisus) Dunnezeu sa te ajute ,dar fara un pic de vointa de la tine Dunnezeu nu forteaza.