Uluitorul doctor Kaspirovski, omul care vindeca milioane de oameni prin puterea mintii

Social Media

In 1989, cand URSS se afla in pragul prabusirii, la televiziunea rusa din Moscova se difuza saptamanal o emisiune socanta, dar extrem de populara: „Sedinte de sanatate, cu doctorul psihoterapeut Anatoli Kaspirovski”.

Kaspirovski era un doctor ucrainean cu ochi hipnotici si vocea puternica. Pentru prima data in istoria URSS, se transmitea in direct o emisiune dedicata unor sesiuni de vindecare in masa, prin puterea sugestiei. Succesul a fost neasteptat; potrivit estimarilor, audienta emisiunii a atins cote uriase, de peste 300 de milioane de telespectatori, atat in URSS, cat si in majoritatea tarilor din sud-estul Europei. Saptamanal, cand se transmitea show-ul, oamenii incetau orice activitate si se postau in fata televizorului, cu rasuflarea taiata. Unii chiar asezau pahare cu apa langa ecran, pentru ca, dupa spusele vindecatorului, lichidul se incarca cu energie pozitiva. Strazile erau pustii, magazinele goale, iar autobuzele aproape ca nu mai circulau. Dupa emisiune, totul revenea la normal, dar oamenii continuau sa vorbeasca numai despre harul doctorului Kaspirovski.

Conform teoriei sale, organismul uman are o inteligenta proprie si o constiinta de sine specifica. „Corpul nostru cunoaste absolut totul: unde se afla o cicatrice, unde s-au concentrat celulele canceroase, unde se gasesc noduli invizibili si imposibil de investigat. Organismul uman stie tot, insa creierul nu. Eu sunt convins ca omul are un soi de „butoane” pe care, daca le apesi, atunci organismul se va uita la sine din interior, va face o introspectie si va „vedea” raul ce si l-a facut. In aceasta „expeditie” el va descoperi unde s-a format o ulceratie, daca vasele sanguine s-au dilatat sau micsorat, unde a aparut un chist sau nodul.Corpul uman detine un limbaj de comunicare, insa acest limbaj nu are nimic in comun cu mintea noastra, cu constiinta noastra. Organismul nostru este foarte inteligent, perfect chiar. Creierul insa, desi prin nastere are capacitatea intelegerii acestor mesaje, cu timpul isi pierde aceasta abilitate, pana la disparitie”.

Prin aceste sedinte psihoterapeutice, Kaspirovski incerca desfundarea canalelor de comunicare dintre organism si creier, astfel incat mintea sa reuseasca sa descifreze mesajul pe care corpul il transmitea, despre existenta unor boli sau malformatii. Sub privirea penetranta si vocea hipnotizanta a vindecatorului, tumorile se micsorau, cicatricele sau semnele din nastere se stergeau, iar durerea disparea. La finalul emisiunii, oamenii se simteau mai relaxati, mai plini de energie si mai sanatosi.

Succesul a fost coplesitor. La televiziunea de stat soseau mii si mii de scrisori de recunostinta, de multumire pentru tratamentele miraculoase. Multi oameni, milioane se spune, s-au vindecat. Multi, desigur, nu. Insa realizarea remarcabila pe care a reusit-o psihoterapeutul a fost aceea de a gasi o cale prin care omul sa „isi aminteasca” starea de normalitate innascuta a organismului si sa revina la ea. Esenta teoriei si practicii sale consta in trezirea „matricei starii de normalitate”, care este inregistrata in organism, la cel mai adanc nivel al celulelor. Acea stare de normalitate a fost „resuscitata” de Kaspirovski, in cele 6 sedinte de sanatate, transmise pe canalul principal de televiziune.

In paralel cu emisiunile de la TV, vindecatorul calatorea pe intreg teritoriul sovietic si realiza sedinte de sanatate pe stadioane, in sali de spectacole, la caminele culturale. De cele mai multe ori, locatiile erau neincapatoare. Multimea se calca efectiv in picioare pentru a prinde un bilet la show, un bilet ce reprezenta sansa de vindecare. La el veneau nu numai oameni simpli, din toate colturile lumii, dar si vedete internationale, celebritati din toate domeniile, care aveau toata increderea in puterea lui de vindecare.

Multi specialisti, doctori, psihologi, medici psihiatri, l-au considerat pe Kaspirovski un sarlatan, incercand sa-l discrediteze, prin acuza ca foloseste metoda hipnozei asupra pacientilor. Kaspirovski a respins aceste acuzatii, afirmand ca hipnoza este cea mai facila metoda de influentare. Rezultatele unice obtinute in tratamentele sale, imposibil de obtinut cu metodele clasice, demonstreaza faptul ca el a aplicat cu totul alte mecanisme de influentare a psihicului. Aceste mecanisme permit patrunderea in mod real in sfera subconstientului si reactivarea „matricei innascute a memoriei starii de normalitate”.

Sursa: Formula As


Social Media