Mercur in zodii

Social Media

merkuryBerbec
Persoana este certareata, ii place sa se contrazica, are replica vie si o inclinare spre exagerare. Daca Mercur este bine aspectat, el aduce un spirit larg, ingaduitor, o fire studioasa, indemanare in a prinde o idee si a intelege o situatie. Persoana este ingrijita si ordonata. Cand Mercur este rau aspectat, persoanei ii lipseste masura, se baga cu capul inainte, fara sa stie despre ce este vorba, inteligenta este sovaitoare; ii lipseste simtul raspunderii, nu te poti bizui pe ea in nimic. Pozitia indica o fire impulsiva, reactii rapide, nervozitate, spirit de luptator. Nu admite contrazicerea, fiind lipsit de tact. Individul trebuie sa deprinda concentrarea si canalizarea constructiva a energiei mentale. Este capabil de siretlicuri, are accese de revolta si pastreaza antipatie.

Taur
Da un spirit care isi ia ragazul sa chibzuiasca, dar dupa ce ia o hotarare este foarte greu sa-l faci sa o schimbe. Totusi judecata persoanei este vrednica de incredere, caci ea este intemeiata intotdeauna pe analiza si ratiune. Persoana crede in vechiul dicton: „Tacerea este de aur” si tine seama de el. Este un bun sfatuitor caruia ii poti incredinta un secret cu toata siguranta. Are o fire placuta, ii place sa glumeasca si sa se distreze. Aceasta pozitie indica o fire amabila, sociabila, succes in dragoste, dar de care nu se va bucura pe deplin. Persoana asimileaza incet, dar sigur, reactioneaza cel mai bine la demonstratii si aspecte vizuale. Este lenta in gandire si actiune, are mult spirit practic; trebuie sa invete sa-si infraneze indaratnicia. Are o inclinare spre muzica, arte, literatura, daca Mercur este bine aspectat. Daca nu, persoana este incapatanata, ascunsa si zgarcita.

Gemeni
Indica placere pentru deplasari si calatorii; persoana este intotdeauna gata sa plece intr-o noua cautare, in alt loc, de dragul schimbarii; de fapt o atrage tot ce este nou. Pozitia indica o inteligenta vie, rapiditate in gandire, hipersensibilitate, mari capacitati de comunicare, finete in actiuni, abilitate in clarificarea problemelor, multe simpatii si prietenii utile. Persoana trebuie sa invete, sa nu isi risipeasca energia si emotiile. Daca Mercur este bine aspectat, persoana va beneficia de multa fluiditate mentala, este clarvazatoare si hotarata. Cand isi da seama de valoarea unui lucru, stie sa-l pretuiasca dupa merit, fara sa aiba idei preconcepute.

Rac
Indica o inteligenta limpede, o buna memorie si o mare, adaptabilitate. Pozitia indica tenacitate, loialitate, atractie pentru munca de creatie, pentru antichitati, filologie, istorie, arheologie. Individul detesta, orice schimbare, adorand sa colectioneze, este spontan, intuitiv, usor nestatornic si schimbator, dar are mult noroc si reuseste in tot ce intreprinde. Persoana este apta sa indeplineasca orice fel de functie, de rol, se adapteaza cu usurinta la ideile si parerile celorlalti. Ii plac laudele si magulirile si se fereste de tot ceea ce ar face-o sa piarda buna parere a celorlalti.

Leu
Indica un ideal nobil, aspiratii inalte, inteligenta vie. Nu se injoseste facand lucruri marsave sau meschine si dispretuieste orice echivoc. Persoana este repezita, furtunatica, spune deschis ce gandeste, dar este buna si simpatica. Pozitia indica multiple capacitati creatoare, proiecte indraznete, un optimism exagerat, tendinta spre aroganta si un caracter plin de sine. Persoana are un deosebit spirit critic, abilitati oratorice, aptitudini artistice, noblete si eleganta. Relatii importante si, uneori, functii pe masura. Cei care il au pe Mercur rau aspectat in Leu pot deveni usuratici, nestatornici in sentimente, nenorocosi in speculatii.

Fecioara
Pozitia indica spirit practic, analitic, autocritic, individul putand deveni un specialist in domeniul stiintei, fara a ajunge insa si bogat. Trebuie sa invete si sa acorde importanta intregului, iar nu amanuntelor. Poate fi idealist, generos, si este atras de filozofie. Daca este bine aspectat da o inteligenta limpede, logica, spirit stiintific, usurinta in exprimare in mai multe limbi. Persoana are o perspectiva inteleapta si extinsa a vietii, concluziile entitatii sunt practice. Aceasta caracleristica a lui Mercur poate fi aplicata intr-o oarecare masura tuturor semnelor de pamant. Mercur prost aspectat, face persoana suparacioasa, irascibila, egoista, gasind mereu ceva de reprosat.

Balanta
Indica talente artistice, un deosebit simt al culorii si formei, mult tact si diplomatie. Cel in cauza trebuie sa invete sa fie mai ordonat si sa renunte la nehotarare. Posibile probleme cu legea, reusita in politica, in speculatii financiare, contracte avantajoase obtinute prin talentul de negociator. Iubeste copiii si are un inalt simt al justitiei. Cand este bine aspectat aduce idei largi, un intelect echilibrat, dragoste pentru arta si muzica precum si o mare usurinta in exprimare. Aceasta pozitie prevesteste reusita ca orator public, uneori cantaret. Rau aspectat genereaza necazuri particulare: procese intentate de asociati sau un sot necredincios.

Scorpion
Indica un spirit subtil, sperante arzatoare, inteligenta vie, limba taioasa, in stare de sarcasme care inteapa ca acul Scorpionului. Este incapatanat, indracit si este greu sa te impaci cu el. Este priceput, nedomolit si in stare sa invinga toate piedicile care ii stau impotriva. Este atras de ocultism ca de un magnet. Pozitia indica o fire incisiva, foarte critica, suspicioasa si senzuala, cu magnetism care ii favorizeaza succesul in fata sexului opus. Persoana simte nevoia acuta de siguranta financiara. Nu are rabdare, este atrasa de contrazicere, de conflicte, poate avea relatii cu persoane violente, este abila si vicleana in atingerea scopurilor sale. Are o mare intuitie si un spirit de premonitie dezvoltat. Cand Mercur este rau aspectat, persoana poate avea dezamagiri in tot ce pune la cale.

Sagetator
Pozitia indica mari calitati de organizare si de administrare, un om muncitor, care beneficiaza de ajutor din partea prietenilor. Tipul este atras de religie si filozofie, de sport si miscare in aer liber. Trebuie sa invete sa se concentreze asupra unui obiectiv clar si sa nu se mai risipeasca in prea multe proiecte simultane. Este una din cele mai tari pozitii ale acestei planete si daca este bine aspectata inzestreaza persoana cu un spirit nobil, cu inclinari religioase si filozofice. Ea dispretuieste oprelistile conventionale oriunde ele pun piedica libertatii de gandire si cuvantului, fara insa sa mearga pe cai contrarii a tot ceea ce este acceptat in mod obisnuit ca reguli ale bunei cuviinte si bunelor moravuri. Subiectul se limiteaza intotdeauna la ce ii ingaduie ordinea si legea, ceea ce face sa fie foarte respectat in societate. Cand Mercur este prost aspectat, duce la dispretul legii, rea credinta, viclenie.

Capricorn
Indica un spirit critic, patrunzator, meditativ , diplomat. Are perseverenta saturnienilor si nu se lasa pana nu-si atinge scopul. Este pasionat de stiinta – mai ales chimie. Este atras de ocultism. Poate fi practic si econom. Tine la ceea ce are si este bine chivernisit pentru zile grele. Aceasta pozitie indica inclinatie spre logica, o fire rabdatoare, inclinata spre izolare, avand o situatie materiala dificila. Spirit ambitios, inclinatie spre cercetare, analiza. Persoana este foarte dotata pentru activitati economice, diplomatie, politice. Are predispozitie spre melancolie si pesimism. Cand Mercur este rau aspectat, persoana este aspra, rautacioasa, razbunatoare si ranchiunoasa.

Varsator
Indica insusiri uraniene: originalitate, independenta, dragoste pentru libertate. Nativul este in stare sa dea la o parte toate conventiile moderne si sa traiasca in acord cu ideile lui cele mai inalte. Nu ii pasa de moda si se imbraca numai dupa gustul lui. Este intelectual si are idealuri inalte, nazuinte nobile. Se simte atras de stiintele oculte, mai ales de astrologie, unde are un real talent in descifrarea unei teme astrologice. Este binevoitor, sociabil, ii place sa fie inconjurat de prieteni, isi atrage multi intelectuali in cercul lui de cunostinte. Persoana are spirit intuitiv, capacitati creatoare, aptitudini pentru domenii de avangarda. Cand Mercur este prost aspectat persoana este necinstita, gata sa-si jertfeasca prietenii, sa-i critice, sa-i vorbeasca de rau.

Pesti
Persoana care il are pe Mercur in Pesti are o fire placuta si binevoitoare. Fiind intr-un semn ocult, de Apa, Mercur genereaza facultati psihice, nu atat intuitive cat imaginative. Pozitia indica o fire influentabila, intuitiva, dar neincrezatoare; avand stari de confuzie mentala si o viata haotica. Individul poseda o mare mediumnitate, calitati psihice dezvoltate, dar este instabil, tentat sa se izoleze. Are o mare forta imaginativa si este tentat sa traiasca la nivel mental si sa ignore planul fizic. Persoana isi inchipuie sau crede ca un lucru trebuie sa fie asa si fapt surprinzator, cel mai adesea este asa. Aceasta insusire este primejdioasa, deoarece duce la o mediumnitate necontrolata daca Mercur este rau aspectat, sau Neptun se afla in casa a XII-a. Daca Mercur are aspect rau cu Saturn, genereaza melancolie, persoana este mereu nelinistita, artagoasa.


Social Media

Be the first to comment

Leave a Reply