Forta vindecatoare remarcabila a hreanului. Care e secretul puterii sale?

0
98

Cunoscut inca din vremea antichitatii, hreanul era o planta raspandita si printre daci, care ii spuneau usturonila. Frunzele crude, legate pe frunte, alungau durerile si limpezeau mintea. Din radacina data pe razatoare se coceau turte cu care se vindecau galcile, iar ceaiul de flori alunga cele mai grele raceli.

Decazut din vechea lui glorie, hreanul se mai foloseste rar ca medicament si mult mai des ca picanterie alimentara. Pacat! Forta lui vindecatoare e remarcabila si gratuita. Care este secretul puterii sale? In primul rand iuteala din radacini, care il face sa fie foarte eficient in tratarea bolilor reumatice si ale cailor respiratorii superioare. Pe urma, radacina de hrean este foarte bogata in vitamine (in special C si din complexul B) si minerale, contine substante antibiotice naturale, enzime, fitohormoni etc. Numeroase leacuri populare pun in valoare acest „arsenal” de principii active ale hreanului in boli din cele mai diverse:

Tinctura de hrean. Se dau prin razatoarea mica radacinile de hrean, se pun intr-un borcan pana se umple o treime si restul se completeaza cu alcool alb alimentar de 80 de grade. Se lasa la macerat 8 zile, apoi se strecoara, presand amestecul printr-un tifon. Intern, se ia o jumatate de lingurita de 3-4 ori pe zi pentru tratarea tusei, guturaiului, gripei. Extern, se aplica pentru tratarea reumatismului, plagilor (ranilor) necrozate. Aplicarea tincturii este usor dureroasa, dar foarte eficienta.

Siropul de hrean. Se da prin razatoare o radacina de hrean, se adauga 4 linguri de miere, se amesteca bine si se lasa cateva minute la macerat. Se strecoara, presand continutul cu un tifon. Se obtine siropul crud. Resturile care raman in tifon se pun la fiert cu putina apa (cat sa le acopere). Dupa fierbere, se strecoara prin presare, se lasa sa se raceasca, apoi se amesteca impreuna cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi. Recomandari: astm, bronsita cronica, afectiuni ale cailor respiratorii medii si inferioare in general.

Vin tonic cu hrean. Intr-un litru de vin rosu, natural, se pun 15 linguri de hrean dat prin razatoarea fina. Se astupa sticla si se lasa sa se macereze continutul vreme de 8-9 zile, dupa care se filtreaza. Se administreaza 3-4 linguri din acest vin tonic pentru imbunatatirea digestiei, pentru stimularea si reglarea activitatii cardiace, contra anemiei si pentru prevenirea litiazei renale.

Faina de hrean. Radacinile de hrean se taie cubulete si se pun pe calorifer sau in apropierea unei surse de caldura ca sa se usuce. Atunci cand se elimina complet apa si devin uscate ca iasca, aceste cubulete se macina cu rasnita electrica de cafea, obtinandu-se un praf alb, cu efecte puternic iritative: faina de hrean, care se foloseste in obtinerea decocturilor, pentru cataplasme sau administrata ca atare. De regula, macinarea radacinilor uscate pentru obtinerea fainii de hrean se face chiar inainte de folosirea acesteia. Altfel, daca este depozitata, pe masura ce trece timpul ea isi pierde proprietatile terapeutice.

Otetul de hrean. Se rade o radacina de hrean si se introduce intr-o sticla. Se toarna deasupra otet de mere cu miere, pana ce lichidul acopera hreanul. Se lasa sa se macereze intr-un loc cald, timp de zece zile, dupa care se scoate din sticla cate putin lichid, care se utilizeaza pentru aplicatii externe. Este folosit cu succes contra parezelor faciale, contra descuamarii pielii si a seboreei.

Indicatii terapeutice ale hreanului:
* Guturaiul, tusea de diverse etiologii – se iau 5-6 lingurite pe zi de sirop de hrean, care se inghite incet, lasandu-l sa actioneze la nivelul gatului. Suplimentar se face gargara cu tinctura de hrean: trei lingurite de tinctura la un sfert de pahar de apa.
* Bronsita cronica si acuta, astmul – se consuma zilnic 3-4 lingurite de hrean ras, simplu sau in combinatie cu morcov, dat prin razatoare. Hreanul are efecte antibiotice puternice, expectorante si bronhodilatatoare.
* Adjuvant in tuberculoza pulmonara – se administreaza zilnic, dupa mesele principale, cate 3-4 lingurite din tonicul pe baza de hrean, descris mai sus.
* Polipii uretrali – se iau zilnic cate 4 lingurite de tinctura de hrean, dizolvate in putina apa.
* Digestia lenta, gastrita hipoacida – se consuma 2-3 linguri de hrean ras fin, in timpul meselor principale. Suplimentar, se pot lua inainte de masa 1-2 linguri de vin tonic cu hrean.
* Anemia la adulti – se iau cu cateva minute inainte de masa 3-4 linguri de vin tonic cu hrean.
* Reumatismul, guta – intr-o cana de lapte cald se pun 1-2 lingurite de hrean. Acest preparat se bea pe stomacul gol, de 1-2 ori pe zi. Un tratament dureaza minimum 3 saptamani.
* Nasul infundat (rinita cronica) – se consuma hrean ras: 2-4 lingurite pe zi. Suplimentar se face tratamentul extern recomandat pentru sinuzita.

Aplicatii externe cu hrean:
* Sinuzita, rinita – intr-o basma de culoare rosie, se pun 2 lingurite de hrean ras. Se aplica aceasta cataplasma pe zona fruntii, atat timp cat este suportata, avand grija sa nu apara arsura pe piele. Nasul se desfunda aproape instantaneu si incep sa fie eliminate secretii din abundenta, curatindu-se astfel caile respiratorii superioare. Se recomanda sa se faca acest tratament, cu efecte extrem de rapide, cate patru-cinci zile la rand.
* Bronsita, gripa, congestii pulmonare – se aplica pe torace cataplasme cu faina de in si hrean;
* Dureri reumatice – pe zona afectata se aplica o cataplasma cu hrean crud, atat timp cat nu apare senzatia de arsura. Suplimentar, dupa indepartarea cataplasmei, se poate aplica un unguent camforat.
* Paradontoza – se mesteca indelung hrean crud dat prin razatoare (eventual amestecat cu morcov ras pentru atenuarea iutelii). La nivelul gingiilor, hreanul are efecte de stimulare puternica a circulatiei si a proceselor trofice.
* Stomatita – 3-4 lingurite de tinctura de hrean se dizolva in jumatate de pahar de apa. Se fac clatiri indelungate ale gurii cu aceasta solutie.
* Paralizie faciala – se aplica pe obraz, de doua ori pe zi, o compresa cu otet de hrean, obtinut dupa reteta de mai sus. Peste compresa se pune un nailon si se tine o sticla cu apa calda, asa incat sa se obtina o usoara hipertermie locala. Fiecare aplicatie dureaza 10-15 minute.

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu hrean: Intern, hreanul se administreaza cu prudenta persoanelor cu colon iritabil sau care sufera de gastrita hiperacida. Abuzul de hrean in alimentatie duce la deranjamente digestive si tulburari nervoase. Extern, hreanul, mai ales sub forma de cataplasma, va fi folosit cu prudenta la persoanele care au pielea sensibila, alergica.