“Exercitiile spirituale” ale Sf. Ignatiu de Loyola… meditatii crestine in stil budist!?

exercitii spiritualeUnul dintre indrumarele cele mai vaste privind meditatia il reprezinta “Exercitiile spirituale”, publicate in 1548 de spaniolul Sf. Ignatiu de Loyola, intemeietorul ordinului iezuit. Supunandu-se traditionalelor juraminte monastice de saracie, castitate si supunere, iezuitii aveau ca principale indatoriri instruirea, propovaduirea si spovedirea; inca de la fondare, in 1534, ei au purtat un razboi „spiritual” impotriva reformatorilor atat din interiorul, cat si din afara bisericii romano-catolice. Unul dintre motivele eficientei organizatiei iezuite a fost faptul ca membrii ordinului primeau o educatie riguroasa in materie de meditatie si autodisciplina, prin folosirea “Exercitiilor spirituale”, un volumas subtire care il poarta, pas cu pas, pe practicant prin examinarea propriilor slabiciuni si apoi printr-o serie de meditatii asupra principalelor evenimente din slujirea publica a lui Hristos, menite sa-l ajute sa patrunda mai adanc in intelesul acestora si sa simta in interiorul sau o parte din iubirea, sacrificiul de sine si suferintele incercate de Hristos.

O parte din materialul continut in Exercitii este depasit ca abordare, iar insistentele asupra iadului si damnarii nu tin pasul cu gandirea moderna. Anumite aspecte ale practicarii, cum ar fi autoflagelarea, sunt chiar respingatoare, la fel ca antifeminismul ce razbate la rastimpuri (iezuitii sunt exclusiv barbati). Cu toate acestea, in ansamblu, “Exercitiile spirituale” ramane un manual de meditatie cu o putere extraordinara, incorporand in volumul  sau redus multe dintre tehnicile care vor fi gasite in texte mai esoterice.

Spania secolului al XVI-lea a fost mult influentata de mauri si de ideile provenite din Orientul Mijlociu, iar Ignatiu de Loyola, care in tinerete fusese soldat si calatorise in Tara Sfanta, a cazut in mod evident sub aceasta influenta si a adaptat unele dintre tehnici pentru folosinta crestinilor. Exercitiile nu se adresau insa marelui public, ci doar acelora care jurasera credinta Bisericii. Ele fusesera concepute pentru a fi predate tanarului iezuit, aflat intr-o izolare de patru saptamani, si pentru a fi folosite de acesta, sub indrumarea unui calauzitor spiritual, in meditatii zilnice de cate cinci ore. Insa toti cei care le studiaza in starea corecta de spirit vor descoperi ca ele sunt suficient de independente pentru a oferi un ajutor nepretuit ca set de tehnici. Acest lucru este adevarat, indiferent de durata utilizarii lor si indiferent daca se folosesc limbajul si conceptele existente, ori daca meditatorul le adapteaza propriilor credinte spirituale.

Pe scurt, Exercitiile scot in evidenta unele principii generale pe care le vom rezuma in continuare. Meditatorul ar trebui:
* sa se pregateasca pentru meditatie printr-o rugaciune, care sa incurajeze starea mentala corespunzatoare;
* sa foloseasca imaginatia vizuala – de exemplu, prin vizualizarea templului sau piscului muntos unde este capabil sa simta in cel mai inalt grad prezenta spirituala asupra careia se va concentra meditatia;
* sa-si determine o puternica implicare emotionala spre aceasta prezenta spirituala;
* seara, la culcare, sa-si intoarca mintea spre meditatia de dimineata, astfel incat la trezire sa se afle intr-o stare superioara de pregatire;
* de indata ce se trezeste, sa-si intoarca mintea spre meditatia de dimineata, astfel incat, dupa ce se scoala, sa patrunda mai usor in meditatie;
* sa se vizualizeze ca detinand calitatile pe care le doreste si evitand comportamentele nedorite;
* sa examineze eficienta unei sedinte de meditatie dupa incheierea ei, astfel incat sa poata identifica locul unde lucrurile au mers nesatisfacator, precum si motivul care a provocat aceasta;
* sa faca vizualizarea cat mai specifica;
* sa utilizeze celelalte simturi pentru a sprijini vizualizarea – de exemplu, sa asculte ce discuta intre ei oamenii din vizualizare, sa miroasa aroma florilor sau a mirodeniilor din jurul lor, sa atinga solul pe care au pasit;
* sa se plaseze in interiorul vizualizarii.
* in particular, liniile calauzitoare pentru utilizarea vizualizarii se numara printre cele mai bune existente in textele occidentale si includ multe trasaturi importante care apar in misterele si in traditiile budiste tibetane.

Un exemplu din Exercitii

Un singur exemplu din Exercitii va ilustra unele puncte pe care le-am rezumat. El este preluat din meditatia asupra Nasterii Domnului. In acest caz, ca si in alte exercitii, meditatorul parcurge anumite etape preliminare, menite sa confere starea mentala optima, inainte de a trece la fazele in care este prezentata meditatia propriu-zisa.

Prima etapa preliminara. Meditatia incepe cu o rugaciune pregatitoare, in care este invocat Dumnezeu, pentru a se directiona gandurile, activitatile si faptele meditatorului spre slujirea si lauda Sa.

A doua etapa preliminara. Meditatorul isi reaminteste istoria Nasterii Domnului, vizualizand fiecare detaliu cat mai clar si mai pios. In mod deosebit, el si-o imagineaza pe Fecioara Maria, insarcinata in noua luni, pornind spre Bethleem pe un magar, insotita de Iosif. Vizualizarea este apoi aprofundata prin observarea atenta a drumului spre Bethleem si a tinutului inconjurator. Este ses, sau o regiune deluroasa? Cand se ajunge in locul Nasterii, acesta este vizualizat cu tot atatea detalii. Este mare, ori mic? Ce exista inauntru?

A treia etapa preliminara. Meditatorul apeleaza cunoasterea profunda a lui Hristos, pentru a-L urma si sluji mai bine.

Prima faza de meditatie. Meditatorul examineaza personajele prezente in vizualizare – Fecioara Maria, Iosif, pruncul Iisus -, apoi se vede pe sine prezent in tablou, sub forma unui umil spectator, indeplinindu-le dorintele „intr-un spirit de totala si respectuoasa obedienta”. Cand starea respectiva este stabilizata in minte, meditatorul simte ca obtine un mare castig spiritual din prezenta lui acolo.

A doua faza de meditatie. Meditatorul asculta ce vorbesc personajele, apoi se gandeste la sine ca obtinand beneficii din vorbele respective.

A treia faza de meditatie. Meditatorul reflecteaza asupra faptelor personajelor, asupra lungii calatorii pe care au intreprins-o ele si asupra greutatilor pe care le sufera pentru a-l aduce pe Hristos omenirii. El reflecteaza apoi asupra celor ce-l asteapta pe Hristos, asupra chinurilor, arsitei si frigului, foamei si setei, nedreptatilor si insultelor, iar in cele din urma asupra mortii pe cruce. Toate acestea in beneficiul meditatorului.
Dupa aceea, meditatorul simte ca are de castigat din aceste reflectii.

Incheierea meditatiei. Meditatorul se gandeste ce sa-i spuna lui Hristos sau Fecioarei Maria si cere sa-l urmeze si sa-l imite pe Hristos. In final, va repeta Tatal Nostru.

Leave a Reply