De ce la inceputuri, conform Bibliei, viata omului era in medie de circa 800 de ani, iar acum a ajuns la doar 80 de ani?

Social Media

Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Viata omului pe Pamant este ca o trecere necesara si obligatorie pentru ca sufletul sa se maturizeze cu noi experiente, iar pe timpul vietuirii sale terestre sa incerce influentarea comportamentului in bine a semenilor sai. De aceea, omul pamantean este pelerin, calator pe aceasta planeta pentru un timp determinat scris in marea carte a vietii.

Calatoria sufletului din Ceruri spre Pamant, pentru a se intrupa in corpul planetar, trece prin mai multe vazduhuri si pe masura ce se apropie de Pamant, sufletul se intristeaza, stiind ca va petrece o viata pe o planeta dominata in general de violenta, de agresivitate, egoism, ura, fatarnicie, unde fiintele umane sunt intr-o cursa contra cronometru pentru satisfacerea nevoilor materiale, a diverselor pasiuni bolnave.

De aceea, sufletul incarnat incepe calatoria sa terestra cu o anumita teama de aceasta lume, care ii este complet necunoscuta, el parasind Imparatia Cerurilor, un loc plin de armonie, pace si liniste, iar acum se vede nevoit sa vietuiasca chiar si temporar in haosul si vacarmul lumii terestre.

Dumnezeu a dat omului la inceputuri o viata pamanteana mai lunga, media de varsta situandu-se intre 600–800 de ani, insa pe parcursul evolutiei umanitatii si dezvoltarii progresului tehnico-stiintific, care a adus cu el si degradarea mediului inconjurator si a mediului social, speranta de viata s-a redus drastic, la circa 70-80 de ani, cat este astazi.


Social Media