Lasati-ma singur cu singurul Prieten al omului, cu Dumnezeu!

Social Media
  •  
  •  
  •  

omul si DumnezeulCei mai multi dintre teologi spun ca unii oameni vor fi ca si aspirati in Paradis, catre viata vesnica. Se spune ca acestia vor fi cu adevarat absorbiti intru Dumnezeu; nu inghititi de El pana la disparitie, ca si cum nici n-am fi existat vreodata, ci intr-adevar, smulsi din aceasta lume, si proiectati in lumina lui Dumnezeu, in creuzetul Dragostei Sale si al Fericirii Sale, introdusi in viata Sa, deveniti partasi la dumnezeirea Sa. Dar, lucrul acesta nu este chiar real 100%; inainte de a ajunge la Dumnezeu, mai trebuie o anumita purificare – este ceea ce invatatura catolica traditionala ne da de inteles prin doctrina Purgatoriului. Noi nu vom fi proiectati in Dumnezeu, pentru simplul motiv ca nu am putea suporta lucrul acesta. Cei mai multi dintre noi inca nu vom fi pregatiti sa murim. Pentru a putea trai viata lui Dumnezeu trebuie sa fi invatat sa iubim asemeni Lui; teologia Parintilor greci din primele secole, misticii Occidentului si intreaga traditie a Bisericilor ortodoxe au spus acest lucru.

Dumnezeu isi face simtita blandetea prezentei sale, calitatea cu totul deosebita a fericirii dragostei sale. Apoi se retrage, dispare, se scufunda-n tacere, se ascunde. Atunci vine durerea, cu atat mai mare cu cat mai netarmurita fusese fericirea. Si sufletul este gata sa faca orice pentru a regasi acea fericire, gata sa treaca prin toate incercarile, prin toate chinurile, sa consimta la toate renuntarile. Este vorba de acea durere atat de ascutita, de dorinta atat de arzatoare pe care, de exemplu, a exprimat-o atat de bine Sfantul Simion Noul Teolog, poate singurul mistic al Bisericilor Orientale, care ne-a lasat sa ghicim putin din secretele inimii sale:

“Lasati-ma singur, ferecat in chilia mea; lasati-ma singur cu singurul Prieten al omului, cu Dumnezeu! Indepartati-va, plecati, ingaduiti-mi sa mor singur in fata Domnului care m-a zamislit. Nimeni sa nu bata la usa mea si sa nu dea glas, niciunul dintre parinti si prieteni sa nu vina sa ma vada; nimeni sa nu-mi intoarca gandul cu sila de la contemplarea Domnului, celui bun si frumos. Nimeni sa nu-mi aduca hrana si bautura, caci imi ajunge sa mor inaintea fetei Dumnezeului meu, a Domnului celui milostiv care a coborat pe Pamant pentru a-i chema pe pacatosi si pentru a-i duce la Viata vesnica. Nu vreau sa mai vad lumina acestei lumi, nici Soarele insusi, nimic din cele ce se gasesc aici… Lasati-ma sa suspin, plangand zilele si noptile pe care le-am pierdut privind lumea, Soarele si acesta trista lumina ce se adreseaza simturilor si nu lumineaza sufletul. Am trait orb in acesta lumina, bucurandu-ma si lasandu-ma inselat, fara sa ma gandesc macar ca exista o alta lumina, Lumina oricarei vieti… A binevoit sa mi se arate, nefericitul de mine, apoi a pierit… Lasati-ma deci, nu numai sa ma ferec in chilia mea, ba chiar sa-mi sap o groapa in pamant si sa ma ascund in ea. Voi trai acolo, departe de lume, contempland pe Domnul cel fara de moarte, pe Creatorul meu…”

4 comentarii la „Lasati-ma singur cu singurul Prieten al omului, cu Dumnezeu!”

Lasă un comentariu