Calugarul Mihai Neamtu din Prilog a vindecat multe dintre bolile grele ale veacului

Mihai Neamtu, cunoscut ca si „Calugarul Mihai” sau „unchiul Mihai” (1924-2000) a fost un calugar, om de rugaciune si sfatuitor in probleme spirituale, terapeut autodidact si bun cunoscator al remediilor datorate folosirii plantelor medicinale. Acolo unde traia (satul Prilog, comuna Orasul Nou, judetul Satu-Mare), casa si curtea sa ii erau pline ochi de oameni veniti din toate colturile tarii, inclusiv din strainatate.

Pe timpul lui Ceausescu, multe dintre rudele clanului Ceausescu s-au tratat la calugarul Mihai, care nu avea cum sa-i refuze. Pentru el, suferinzii sunt oameni, indiferent de grad si putere. Se spune ca unchiul Mihai a fost consultat inclusiv in legatura cu adenomul de prostata, de care suferea Nicolae Ceausescu. Dupa privire, dupa fizionomie, dupa respiratie, dupa mers, dupa „fosnetul plamanilor”, unchiul Mihai citea toate bolile omului. Se spune ca el vedea prin om ca razele Röntgen! Si nu era o figura de stil.

De la cele mai stranii boli de piele la afectiunile tumorale, care nu se pot vedea cu ochiul liber, calugarul Mihai Neamt din Prilog a vindecat multe dintre bolile grele ale veacului. In mod paradoxal si incredibil, printre pacienti figurau si medici. Unchiul Mihai nu doar ca citea bolile, ci si vindeca, treptat si sigur.

Trebuie spus ca Unchiul Mihai a creat o multime de retete de inspiratie divina, recomandand aceste liste intotdeauna impreuna cu rugaciuni. In unele cazuri, se cerea si convertirea omului (la credinta adevarata) pentru a putea vindeca cu adevarat si radacinile (cauza) bolii si nu numai efectele. S-au vindecat cei care au respectat intocmai indicatiile Unchiului Mihai. Si medicina moderna recunoaste ca vindecarea bolnavului in mare masura depinde de starea sufleteasca, spirituala a omului (de sanatatea acestuia).