Relatarile socante a 3 oameni care au ajuns in iad: „Existenta de acolo nu este viata, ci suferinta groaznica”

In acest articol, veti putea citi cateva relatari socante ale unor oameni care au ajuns in iad.

Cronicarul englez din sec. al VIII-lea, Bede cel Vrednic, relateaza cum un om din provincia Northumbria, s-a intors dupa ce a fost „mort” vreme de o noapte intreaga si a povestit experienta pe care a avut-o atat in rai cat si in iad. In iad s-a aflat intr-un intuneric adanc; „izbucneau inaintea noastra multimi mari de flacari intunecate, care ardeau ridicandu-se ca dintr-o groapa mare si cadeau din nou in ea …. Pe cand se inaltau limbile de foc, acestea erau pline cu sufletele oamenilor care, ca niste scanteieri ce zburau in sus, impreuna cu fumul, erau uneori aruncate sus in vazduh, iar altele cadeau inapoi in adancurile lor, in vreme ce aburii focului se domoleau. Mai mult, o duhoare de nepovestit s-a raspandit impreuna cu acesti vapori, si a umplut tot locul acesta mohorat …. Pe neasteptate am auzit in spatele meu strigatul cel mai uracios si vaitari deznadajduite, insotite de un ras zgomotos …. Am vazut o multime de duhuri rele, tarand dupa ele cinci suflete care strigau si se tanguiau in adancurile intunericului, pe cand diavolii radeau si erau in mare veselie …. Intre timp, unele dintre duhurile cele intunecate se iveau din adancurile infricosatoare si se napusteau sa ma impresoare, chinuindu-ma cu ochii lor aprinsi si flacari marsave ieseau din gurile si narile lor…”

In „Viata soldatului Taxiot” se relateaza ca dupa ce Taxiot a fost oprit la vami de catre „vamesii” dracesti, „duhurile cele rele m-au luat si au inceput sa ma bata. M-au coborat in pamant, care se crapase ca sa ne primeasca pe noi. Am fost dus prin intrari stramte si marginite, prin crapaturi rau mirositoare. Cand am ajuns in adancurile iadului, am vazut acolo sufletele pacatosilor, silite sa ramana acolo pe vecie. Existenta de acolo nu se poate numi viata, caci aceea nu inseamna nimic altceva decat suferinta, lacrimi care nu-si gasesc nicio mangaiere, si o scrasnire a dintilor care nu se poate povesti in nici un chip. Locul acela este pururea plin de strigatul deznadajduit: ’Vai, vai! Vai, vai!’ Nu este cu putinta sa povestesti toata chinuirea care se afla in iad, toate suferintele si durerile de acolo. Vaietele pornite din adancul inimilor lor nu starneau nimanui niciun fel de mila. Cei ce se afla in iad plang, dar nimeni nu-i mangaie pe ei; se milogesc staruitor dar nimeni nu-i asculta si nu-i slobozeste. Si eu am fost rapit in acele locuri intunecoase, impovarate de suferinte cumplite si am plans si am suspinat cu amaraciune vreme de sase ceasuri.”

Calugarul din Wenlock a vazut o priveliste la fel ca aceasta in „adancurile cele mai de jos” ale pamantului, unde „a auzit un geamat cumplit, infricosator, si de negrait, si plansul sufletelor in suferinta. Si ingerul i-a spus: ’Vaietele si strigatele ce le auzi venind de jos, ies din sufletele la care bunavoirea plina de dragoste a lui Dumnezeu nu va ajunge niciodata, ci numai un foc nepieritor ii va chinui pururea”.