Iata o intamplare de la inceputul anilor ’90. Dupa terminarea orelor de scoala, sapte copii din localitatea Rockingham (Australia) – toti intre 7 si 10 ani – alergau sa se joace, in ciuda interdictiei parintilor, in jurul unei gropi foarte adanci, acoperita cu apa limpede, de izvor. Intr-o zi, micuta Tina Quigley a fugit pe furis de acasa, ca de obicei, oprindu-se pe malul alunecos al lacului, unde stralucea suprafata apei ca o oglinda. Parea putin mai zvapaiata decat de obicei, iar miscarile ei, in fata prietenilor ei, deveneau din ce in ce mai periculoase. Dintr-o data, Tina isi pierde echilibrul si, cu un strigat inspaimantator, cade in apa. Impietriti de groaza, prietenii o priveau cum se zbate disperata, dar nu puteau face nimic, caci nici unul nu stia sa inoate.
Un baietel a alergat in sat sa ceara ajutor, iar ceilalti s-au apropiat de marginea gropii. Salvatorii au ajuns prea tarziu: chipul Tinei, ca de papusa, se vedea zacand in strafundurile apei ca lacrima, cu ochii mariti de frica si stupoare, parca. De-atunci, in fiecare dimineata, prietenii fetitei aruncau buchetele de flori pe suprafata argintie a apei, urmarindu-le apoi cum se invartesc in cercuri mici si dispar, incetul cu incetul, in genunea baltii.
Exact in a saptea zi de la tragicul eveniment, toti cei sase copii vazura, deodata, aparand, printre floricelele plutitoare, chipul Tinei. S-au uitat o clipa si au luat-o la fuga, inspaimantati, impinsi parca de o forta nevazuta.
La insistentele celei mai bune prietene a Tinei, Marilyn, ei s-au apropiat dupa cateva minute, din nou, de apa. Chipul surazator al fetitei se afla in acelasi loc. Apoi, ei au auzit uluiti, inaltandu-se, usor, glasul Tinei: „Nu va fie teama, sunt eu, prietena voastra. Sunt fericita in lumea asta. Este atata bucurie aici, iar cei pe care i-am intalnit sunt atat de buni si draguti cu mine! Nu fiti tristi!” Dupa numai cinci minute, dintr-o data, vedenia a disparut.
Ascultand intamplarea, parintii copiilor au crezut ca este vorba despre o halucinatie a micutilor, care, toti, povesteau, cu aceleasi amanunte, episodul. A doua zi, insa, in fata privirilor indurerate, si curioase in acelasi timp, ale mamei si tatalui Tinei, a aparut fata vesela a fetitei lor. „Nu mai plangeti”, a rostit ea cu voce calda. „Cerul este adevarata mea casa si acesta-i un loc mult mai placut decat Pamantul. Aici este, intr-adevar, Paradisul!” Cuvintele fetitei au picurat pacea in sufletele bietilor parinti si a daruit tuturor certitudenea ca, totusi… dincolo viata inseamna Lumina.
ATENTIE! Site-ul almeea.ro nu-si asuma nicio responsabilitate pentru articolele legate de vindecarea fizica, prin folosirea sau nefolosirea anumitor alimente, medicamente si/sau anumite exercitii. Aceste articole au doar rol informativ. Daca doriti sau nu sa folositi sfaturile din aceste articole depinde doar de voi. Va recomandam sa cereti consult specializat inainte de a pune in practica aceste sfaturi.
