Ochii nostri sunt un organ senzorial cu care percepem lumea, cu care vedem lumea. Daca ar aparea dereglari functionale, s-ar pune intrebarea ce nu vrem sa vedem noi, ce nu vrem sa vedem asa cum este in realitate. Ce ne enerveaza atat de mult, incat nu mai putem vedea? Noi nu vedem lucrurile clar, nu le vedem profund, nu asa cum sunt ele in realitate, privirea este incetosata, iar ochelarii sunt folositi ca o carja, pentru a depasi vechea perceptie, care nu vrea sa vada realitatea. De aceea, ar fi indreptatita intrebarea: ce nu vrea sa vada cel care are probleme de vedere? Este cineva miop si ii lipseste clarviziunea?
Din urmatorul exemplu foarte sugestiv, reiese foarte clar faptul ca o vedere proasta nu are nimic de-a face cu ochii deficienti sau bolnavi. La un seminar, un cunoscut hipno-terapeut german readusese la varsta copilariei o persoana ce purta ochelari. Omul se asezase pe o canapea, isi scosese ochelarii si inchisese ochii. Hipnotizatorul a mers cu el in cel de-al zecelea an de viata, in care, asa cum spusese mai devreme, nu avea inca nevoie de ochelari. Subiectul si-a schimbat exprimarea, a vorbit dintr-o data ca un copil de zece ani, a povestit despre familie, despre tapetul nostim din dormitor si multe altele. Apoi terapeutul i-a inmanat pacientului o carte si l-a rugat sa citeasca din ea. Aflat inca sub efectul hipnozei, acesta a inceput sa citeasca fara greseala – nota bene, fara ochelari – exact ca baiatul de zece ani, care inca nu purta ochelari. Publicul asista fascinat la scena.
Dupa ce barbatul a terminat de citit, hipnotizorul l-a readus in prezent, i-a cerut sa se ridice si apoi l-a rugat sa citeasca pasajul inca o data. Acesta insa a raspuns ca nu poate sa recunoasca nimic si are nevoie de ochelari, pentru ca are vederea foarte slaba. Cei de fata au ramas surprinsi. Tocmai li se demonstrase ca vederea slaba a omului nu se datora ochilor, ci avea de-a face cu „perspectiva” sa. Era legata de intentiile sale, de modul de a vedea lumea, de a se vedea pe sine in lume, de felul cum evalueaza, cum judeca si cum condamna ce este bun si ce este rau. Cu inima deschisa, nevinovata, neingradita si cu perspectiva unui copil de zece ani, a putut sa citeasca pasajul, desi ochii erau aceiasi. Insa omul varstnic, cu viziunea asupra lumii marcata de multe evenimente, conflicte si deceptii si, de aceea, ingradita, n-a putut sa citeasca. Este vorba deci despre ceea ce priveste prin ochi, si anume sufletul; despre aspectul lui nemuritor, spiritual; despre acela care salasluieste in corp. Sa reflectam la aceasta!
Dar cum poate fi gresita perspectiva vietii din ochii unui copil de 2 ani ? A renuntat el asa de usor la lumea asta? S’a ascuns asa de repede de realitate ? . Consider ca nu . E prea tanar sa inteleaga lucrurile . Deci din perspectiva mea , aceasta demonstratie nu e adevarata in totalitate .
Game citeste mai atent postul!!! Copilul a fost dus pana la al zecelea an de viata.Si nici nu ai idee ce cate pricepe un copil mic pe care noi il numim nepriceput.
deci tot ce trebuie sa facem e sa traim in prezent,trecutul e un timp mort deja,nu trebuiesc lasate grijile sa ne roada sufletul,iubiti viata asa cum e cu bune si rele in armonie.
Curios, dar totuşi cam tras de păr exemplul. Doar atât? Doar unul?
Mama e uşor mioapă (mă rog, dacă 2 dioptri se consideră uşor 😉 ) dar a avut şi cataractă la un ochi,despre situaţia asta ce ar spune un „expert”? Am citit odată o explicaţie, ceva despre percepţia greşită asupra unei persoane. Aşa o fi? 😛
Cum ramane cu cei care s-au nascut cu probleme de vedere? Eu m-am nascut asa si port ochelari de cand ma stiu.La mine ce mai e? Eu de ce nu vreau sa vad? Nu de alta,dar imi doresc enorm sa renunt la ochelari si am si incercat,doar ca rezultatul a fost infiorator.(mi-au crescut dioptriile)
Daca_ti bag un desti in ochi,insemna ca iti ranesc sufleu’ si d’aia nu mai vezi?Sau cand esti miop sau ai un defect major de vedere inseamna ca ai sufletu’ defect?Hmmm?
Shalom!
@ Shalom,
O explicatie mai buna ca a ta,nu exista!