Exemplul celebru prin care se demonstreaza ca noi vedem adevarat cu sufletul si nu cu ochii!

Ochii nostri sunt un organ senzorial cu care percepem lumea, cu care vedem lumea. Daca ar aparea dereglari functionale, s-ar pune intrebarea ce nu vrem sa vedem noi, ce nu vrem sa vedem asa cum este in realitate. Ce ne enerveaza atat de mult, incat nu mai putem vedea? Noi nu vedem lucrurile clar, nu le vedem profund, nu asa cum sunt ele in realitate, privirea este incetosata, iar ochelarii sunt folositi ca o carja, pentru a depasi vechea perceptie, care nu vrea sa vada realitatea. De aceea, ar fi indreptatita intrebarea: ce nu vrea sa vada cel care are probleme de vedere? Este cineva miop si ii lipseste clarviziunea?

Din urmatorul exemplu foarte sugestiv, reiese foarte clar faptul ca o vedere proasta nu are nimic de-a face cu ochii deficienti sau bolnavi. La un seminar, un cunoscut hipno-terapeut german readusese la varsta copilariei o persoana ce purta ochelari. Omul se asezase pe o canapea, isi scosese ochelarii si inchisese ochii. Hipnotizatorul a mers cu el in cel de-al zecelea an de viata, in care, asa cum spusese mai devreme, nu avea inca nevoie de ochelari. Subiectul si-a schimbat exprimarea, a vorbit dintr-o data ca un copil de zece ani, a povestit despre familie, despre tapetul nostim din dormitor si multe altele. Apoi terapeutul i-a inmanat pacientului o carte si l-a rugat sa citeasca din ea. Aflat inca sub efectul hipnozei, acesta a inceput sa citeasca fara greseala – nota bene, fara ochelari – exact ca baiatul de zece ani, care inca nu purta ochelari. Publicul asista fascinat la scena.

Dupa ce barbatul a terminat de citit, hipnotizorul l-a readus in prezent, i-a cerut sa se ridice si apoi l-a rugat sa citeasca pasajul inca o data. Acesta insa a raspuns ca nu poate sa recunoasca nimic si are nevoie de ochelari, pentru ca are vederea foarte slaba. Cei de fata au ramas surprinsi. Tocmai li se demonstrase ca vederea slaba a omului nu se datora ochilor, ci avea de-a face cu „perspectiva” sa. Era legata de intentiile sale, de modul de a vedea lumea, de a se vedea pe sine in lume, de felul cum evalueaza, cum judeca si cum condamna ce este bun si ce este rau. Cu inima deschisa, nevinovata, neingradita si cu perspectiva unui copil de zece ani, a putut sa citeasca pasajul, desi ochii erau aceiasi. Insa omul varstnic, cu viziunea asupra lumii marcata de multe evenimente, conflicte si deceptii si, de aceea, ingradita, n-a putut sa citeasca. Este vorba deci despre ceea ce priveste prin ochi, si anume sufletul; despre aspectul lui nemuritor, spiritual; despre acela care salasluieste in corp. Sa reflectam la aceasta!

7 Comments

Leave a Reply