In Noul Testament, se vorbeste de „invierea mortilor”, odata cu cea de-a doua venire a lui Iisus pe Pamant. Scepticii vor considera imposibila restabilirea si invierea corpurilor, distruse absolut in procesul de putrefactie sau arse, prefacute in cenusa si gaze, descompuse in atomi. Dar, daca in timpul vietii corpului, duhul (sufletul) era legat in cel mai trainic mod de el, de toate organele si tesuturile, in toate celulele si atomii organismului, fiind temeiul lui de organizare, de ce, atunci, trebuie sa dispara aceasta legatura dupa moartea corpului? De ce este de neconceput ca aceasta legatura dupa deces se poate pastra pentru totdeauna si in momentul Invierii, la sunetul trambitei arhanghelului, se va restabili legatura duhului nemuritor cu toate elementele fizice si chimice ale corpului, prefacut in cenusa si va aparea din nou forta duhului, organizationala si creatoare de forma? Nimic nu dispare, dar numai se transforma.
Atunci cand corpul se descompune in atomi si sufletul pleaca in Univers, canalul de legatura (de culoare aurie de foc) se pastreaza pentru totdeauna. Daca sufletul unui individ concret va atinge cel mai inalt nivel de dezvoltare, in el se vor deschide capacitatile de materializare si dematerializare. Folosindu-le, Sufletul este capabil sa vina la locul unde a trait candva (pe Pamant sau pe alta planeta) si din atomii sai sa construiasca, sa materializeze corpul biofizic identic acelei perioade. Din punct de vedere teofizic – la sunetul trambitei arhanghelului. Aceasta se confirma stiintific de legile informationale de materializare si dematerializare, de asemenea prin legea conservarii (vesniciei) informatiei – a constiintei.