Doctrina reincarnarii nu exista in marile religii ale lumii! Ea a fost introdusa ulterior in unele religii…

reincarnare 400Cea mai raspandita forma de credinta in reincarnare, din ziua de azi, admite ca in clipa mortii un Eu profund ar supravietui, ar intra intr-un alt corp pentru a trai o noua viata si s-ar imbogati astfel trecand de la o viata la alta, sau s-ar purifica, uitarea vietilor anterioare la fiecare noua nastere neavand prea mare importanta, caci in lumea cealalta, constiinta ar recupera de fiecare data vietile anterioare si le-ar face sinteza.

Ni se repeta cam peste tot, ca niste fapte bine stabilite, ca de altfel vechii egipteni si evreii din Vechiul testament, credeau in reincarnare, la fel Hristos si primii crestini, si ca Biserica a propovaduit-o pana prin secolele al III-lea sau al VI-lea. Dar faptele sunt fapte, iar aproape tot ce s-a spus este fals! Doctrina reincarnarii este complet necunoscuta in vechiul Egipt. Singurele cazuri care ar putea fi invocate sunt miturile reinnoirii naturii, cu Osiris. Cu toate acestea, istoricul grec Herodot, care a vizitat Egiptul, relateaza ca locuitorii lui credeau in metempsihoza. Dupa moarte, sufletul omenesc se reincarneaza in animalele de pe Pamant, din ape si din vazduh, apoi se intoarce in corpul unui om. Ciclul acesta se desfasura in trei mii de ani.

Herodot traia in secolul al V-lea inainte de Hristos, si inca incepand din secolul al VI-lea, tara se afla sub dominatie persana. Aici e vorba de credinte tardive si, probabil, populare. Nu se regasesc, pe cat se pare urme de-ale lor in marile texte ale Egiptului clasic si in celebra “Carte a mortilor” si nici in celelalte texte care ne-au parvenit. Insa Clement din Alexandria, in secolul al II-lea dupa Hristos, mentioneaza la randul sau aceasta curioasa credinta a egiptenilor, fara sa si-o insuseasca. Reincarnarea pare ignorata in Sumer, ca si in Asiro-Babilonia, dar poate ca ea exista acolo ca o credinta populara, in afara marilor texte literare.

In ce priveste Grecia, Diogene Laertios, la inceputul secolului al III-lea dupa Hristos, afirma ca Pitagora, in secolul al VI-lea inainte de Hristos, a fost primul care,a crezut in transmigratia sufletelor. El credea ca traise mai multe vieti si chiar dadea numele pe care le avusese in vietile sale anterioare. Se stie ca Platon nu o socotea decat o credinta populara, desi o examinase cu interes in vestitul “mit” al lui Er pamfilianul in “Republica”. Mitul eternei intoarceri comporta de altfel si el o anumita forma de reincarnare.

Vechii evrei nu mentioneaza niciodata posibilitatea reincarnarii, insa de pe timpul lui Hristos doctrina incepe sa apara treptat. Dupa Flavius Iosif, fariseii credeau in chinurile vesnice pentru cei rai si in reincarnare pentru cei buni. Mai tarziu, in Kabbala, reincarnarea va ocupa un loc important. Reincarnarea pare deci sa fi patruns lent in Occident, insa tarziu, sub forme foarte populare si foarte marginale, timp de mai multe secole.

Cat despre Noul Testament, cele doua texte invocate mereu sunt povestea orbului din nastere si asteptarea intoarcerii lui Ilie. Sa le examinam in treacat. In primul caz, discipolii lui Hristos il intreaba: “Invatatorule, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?” Ideea ca raul fizic este legat de pacat este frecventa in Vechiul Testament. In cazul infirmilor din nastere anumiti rabini atribuiau vina parintilor, altii copilului insusi in timpul sarcinii. Putem socoti ideea interesanta sau stupida, dar nu asta e problema. Este vorba sa stim daca evreii, pe vremea lui Hristos, credeau in reincarnare. Cunoasterea literaturii acelei vremi ne sileste sa spunem: nu. Ei preferau sa recurga la aceasta ciudata ipoteza.
Cat despre Hristos, el nu profita deloc de ocazie ca sa le reveleze reincarnarea. El le raspunde doar ca problema este rau pusa: “Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui.” Nici vorba de viata anterioara!

Celalalt caz, citat tot timpul, il constituie diferitele texte care fac aluzie la vestirea profetica a intoarcerii lui Ilie. Dar inseamna sa uitam ca, pentru evrei, Ilie nu murise niciodata, El fusese luat in cer intr-un car de foc si toti se asteptau ca sa se intoarca intr-o zi, dar ca dintr-o lunga calatorie, fara sa se nasca din nou; sau ca personajele acelea care, in numeroase legende, se trezesc dupa un secol. Hristos incearca sa-i faca sa inteleaga ca Ilie nu se va intoarce. In locul Iui a venit Ioan Botezatorul, tot asa cum Mozart l-a inlocuit pe Bach… Tot astfel, evreii insisi incearca sa inteleaga misterul persoanei lui Hristos. Cand Iisus ii intreaba pe discipoli ce cred oamenii despre ei, ei ii raspund ca unii socotesc ca e Ioan Botezatorul, altii ca e Ilie, altii ca e unul dintre vechii prooroci inviat. Dar cand a murit Ioan Botezatorul, Hristos avea treizeci de ani. Asadar, numai dupa moartea lui Ioan duhul acestuia ar fi putut pune stapanire pe Iisus. Asta nu are nimic de-a face cu reincarnarea a carei dovada unii ar vrea sa o gaseasca in Noul Testament. Nimic nu arata in text ca pentru Ilie sau “vreunul dintre vechii prooroci inviat” ar fi vorba de data aceasta de o adevarata reincarnare. Dimpotriva, textul spune “inviat”, ceea ce e cu totul altceva. A invia inseamna a reveni la viata fara sa renasti.

Biserica n-a propovaduit niciodata reincarnarea, cum pretind multi. Anumiti teologi au crezut in ea, ceea ce este cu totul altceva. In secolul al II-lea, Sfantul Iustin admitea mai multe vieti pe Pamant inainte de Cer, cei mai pamantesti putand sa se reincarneze in animale. Dar, primii crestini nu puteau crede decat in vieti anterioare pe Pamant si nu in vieti viitoare, intrucat pentru ei lumea aceasta urma sa dispara curand.

Curentele gnostice credeau in reincarnare. Dar ele nu inseamna Biserica. Intreaga lor invatatura este profund diferita. Origene se pare ca a admis o succesiune de eoni, adica o succesiune de lumi, fiecare suflet traind o singura data in fiecare lume. Nu este, prin urmare, cu mult diferit de urcarea fiecarui suflet din sfera in sfera. Cei doi mari sfinti Grigore, cel din Nyssa si cel din Naziant, in secolul al IV-lea cunosteau aceasta teorie a vietilor anterioare si i se impotriveau categoric. Totusi, se recunoaste ca, in general, niciun text de-al Bisericii nu a condamnat formal aceasta doctrina si ca, in consecinta, fiecare poate adera la ea daca gaseste de cuviinta.

Adeptii, adesea infocati, ai teoriei incarnarilor numeroase si obligatorii pentru toti, sustin si faptul ca ei se alatura astfel credintei a sute de milioane de oameni, de-a lungul veacurilor marilor culturi. Dar, pe aceasta tema trebuie oricum sa stim ca reincarnarea era necunoscuta Vedelor (1500-800 inainte de Hristos). Nu este propovaduita nici de Buddha. Alain Danielou, unul dintre cei mai buni specialisti in domeniul Indiei antice crede ca aceasta doctrina a luat nastere in jainism, care a transmis-o budismului si mai apoi hinduismului modern. Curentul shivait ar fi ramas, paria astazi, refractar acestei doctrine. Doctrina in discutie apare totusi cu variante mult deosebite, inca in Upanisade (700-500 inainte de Hristos).

7 Comments

Leave a Reply