Almeea
Orgoni Crystal

 
1

Superstitii cu privire la stranut

Multi oameni credeau odinioara ca sufletul s-ar afla in interiorul capului si de aceea considerau stranutul ca pe un semn de rau augur din partea acestuia, desi unii credeau ca semnul indica o sansa apropiata, iar altii il considerau de bun augur. Egiptenii, grecii si romanii socoteau stranutul un fel de oracol intern, care-i avertiza in momente de primejdie si prevestea evenimente pozitive sau negative. Stranutul spre dreapta era considerat norocos, in timp ce acela spre stanga, aducea ghinion.

O veche credinta flamanda afirma ca un stranut in timpul conversatiei dovedea adevarul unei remarci. O astfel de superstitie era intalnita si la egipteni, greci si romani.

Obiceiul de a rosti o binecuvantare, de genul „Doamne-ajuta!” sau „Sanatate!” atunci cand cineva stranuta este universal si fiecare tara isi are propriile ei superstitii referitoare la acest aspect. Romanii credeau ca stranutul ar scoate demonii din om, actul stranutului fiind considerat, prin urmare, un efort facut de acea persoana pentru a se debarasa de duhuile necurate, ceea ce-i facea pe cei prezenti sa-i ureze persoanei respective „Noroc!”

Exista o veche legenda, potrivit careia, inainte de patriarhii Vechiului Testament, oamenii stranutau o singura data si apoi mureau. Patriarhul Iacob a intervenit insa in favoarea pamantenilor si a obtinut o anulare a acestei legi, cu conditia ca fiecare stranut sa fie urmat de urarea „Dumnezeu sa te binecuvanteze!”

In Islanda, potrivit legendelor, a fost candva o molima cumplita, care a rapus multi oameni, intr-o casa, un frate si sora lui au observat ca toti cei din jurul lor care cadeau prada bolii erau cuprinsi mai intai de un acces de stranutat. Prin urmare, cand si ei au inceput sa stranute, au rostit imediat „Doamne-ajuta!” Datorita acestei rugaciuni, fratele si sora au supravietuit si au raspandit povestea binecuvantarii vindecatoare tuturor locuitorilor din regiune. Islandezii au continuat traditia de a rosti un „Doamne-ajuta!” ori de cate ori stranuta ei insisi, sau cineva din preajma lor.

In Anglia, in secolul al XVII-lea, exista obiceiul ca toti cei ce auzeau pe cineva stranutand sa-si scoata palaria, sa se incline si sa-i strige „Dumnezeu sa te binecuvanteze!”  Multi oameni cred ca obiceiul de a rosti binecuvantarea „Doamne-ajuta!” dupa un stranut dateaza din vremea marii epidemii de ciuma care a afectat Londra in 1665. Alte traditii pretind ca practica a debutat mult mai devreme, sub pontificatul lui Grigore cel Mare (c. 540-604, papa in perioada 590-604). In aceasta perioada, o molima, devastatoare a bantuit Italia, dovedindu-se fatala bolnavilor care au stranutat. Papa a scris personal rugaciuni, indicand ca ele sa fie rostite impotriva ciumei si sa fie insotite de semnul crucii. Tot atunci, potrivit anumitor carturari, s-a statornicit definitiv obiceiul de a spune cuiva care a stranutat „Doamne-ajuta!”


 
banner