Sa scapam de jungla urbana! Natura reduce semnificativ stresul si starile agresive

Social Media

In mod intuitiv, multi oameni inteleg rolul naturii in sanatate. Fie ca e vorba de plimbare pe malul plajei, de inotat in mare sau de cutreierat muntii, interactiunea cu natura are un rol pozitiv asupra oamenilor. Sunetele, mirosurile si privelistele naturale par sa contribuie puternic la reducerea gradului de stres. Cercetarile mai arata ca petrecerea timpului in natura poate descreste simtamintele de depresie, de tensiune, de violenta, dar si creste stima de sine si abilitatea de a rezolva problemele.

Un studiu din 2007 din Marea Britanie, a comparat starea mentala a indivizilor depresivi care se plimbau afara prin parc si a celor care se plimbau in interiorul unui mall. 71% din cei care s-au plimbat afara le-a scazut nivelul de depresie, fata de doar 45% care si-au petrecut timpul liber in centrele comerciale. In plus, la 22% dintre „plimbaretii din mall-uri” le-a crescut nivelul de depresie. Acelaşi studiu a arătat ca nivelul de stima de sine a crescut la 90% dintre iubitorii de natura, fata de 44% la cei care au vizitat un centru comercial.

Un alt studiu din 2009, realizat de Universitatea din Rochester, a aratat ca participantii carora le erau expuse imagini din natura simteau aspiratii de viata mai inalte (decat cele cu privire la faima si bogatie) dar si mai multa darnicie in a imparti banii cu altii decat participantii carora le erau aratate imagini urbane.

Cercetatorii de la Universitatea din Illinois au pus o parte din subiecti intr-o camera cu vedere la geam spre o curte frumoasa cu iarba si copaci, iar o alta parte cu vedere catre un teren gol sau catre niste blocuri. Ei au descoperit ca cei care aveau la vedere iarba si copacii erau mai putin agresivi fata de ceilalti.

Toate aceste studii arata importanta contactului cu natura si cum poate ajuta ea oamenii care traiesc niveluri din ce in ce mai mari de depresie si stres in societatea actuala.


Social Media

Comentariile sunt închise.