Misterul ascetilor aflati in stari de meditatie profunda

In anii 1960, patru yoghini au fost supusi unor experiente in timp ce se aflau intr-o stare de meditatie profunda (samadhi). Dupa cum era firesc, undele alfa erau puse in evidenta din momentul in care ei intrau in meditatie. Numai ca, desi au fost supusi unor stimuli exteriori (zgomote, vibratii, lumini puternice, temperatura intensa etc.), ritmul alfa a ramas acelasi. In mod normal, ar fi trebuit sa apara undele beta. Dar undele alfa s-au mentinut. Concluzia: nimic nu poate sa modifice undele alfa atunci cand yoghinul se afla in samadhi. Altor doi yoghini, experimentatorii le-au introdus mana in apa foarte rece. Undele alfa s-au modificat in stare de veghe, dar nu s-a semnalat nicio modificare a acestui ritm in samadhi. Ritmul acesta a cuprins toate zonele din creier care intra intr-o stare de veghe vigilenta.

Dupa cum spune Aimé Michel:
„Faptul ca aceasta stare se mentine in pofida tuturor stimularilor din exterior, chiar si a celor mai drastice, ne indica in mod clar ca stimularile sunt in mod voit stopate inainte de a ajunge la cortexul cerebral, sediul constiintei, de anumite operatiuni intelectuale si voluntare. Misticul a invatat sa domesticeasca aparatul nervos care vehiculeaza senzatiile venite de la organe si care, de obicei, ajung la diferite zone specializate ale creierului.”

Ramane sa aflam daca senzatiile nu ajung la creier sau daca ajung, dar yoghinul aflat in samadhi hotaraste sa le considere nule. Stim doar ca activitatea electrica a cortexului nu este modificata de stimuli. Dar nu trebuie sa uitam ca yoghinul nu doarme (somnul profund ar fi determinat aparitia pe EEG a undelor foarte lente delta), nici nu este in stare de transa profunda (ceea ce ar determina aparitia undelor teta) si nici in stare de hipnoza. Si atunci?

Ascetul, in starile mistice, mentine o anumita vigilenta, in timp ce creierul emite unde alfa, semnul de relaxare profunda. Prin urmare, ascetul nu este nici hipnotizat, nici nu doarme.

Leave a Reply