Frica de moarte

frica-de-moarteMoartea nu este inamicul. Ne apare in modul asta fiindca suntem prea legati de viata. Frica de moarte naste din aceasta cauza. Deoarece suntem prea legati de viata nu putem intelege ce este moartea. Si nu numai, dar nu putem intelege nici ce este viata. Omul incapabil de a cunoaste moartea, va fi incapabil sa cunoasca viata, pentru ca in fond nu este vorba de altceva decit despre doua ramuri ale aceluiasi copac. Daca ti-e frica de moarte, iti va fi frica si de viata – pentru ca viata este ceea care te conduce spre moarte. Numai traind vei ajunge sa mori. Tie ti-ar place sa devii stagnant, congelat, ca sa nu mergi inainte, in asa fel ca moartea sa nu vina nicodata. Ti-ar placea sa te impotmolesti pe undeva in decursul vietii, in asa fel ca moartea sa nu mai vina.

Un om caruia ii este frica de moarte, se tine legat prea tare de viata; dar ironia este ca desi fiind legat mult de viata, devine incapabil de a vedea ce este viata; ramine intr-un stadiu de profunda ignoranta, intr-o stare de mare neintelegere.

De aceea unul din lucrurile fundamentale de inteles este acesta: moartea nu este inamicul. Nu poate fi inamicul. In realiatate, inamicul nu exista. Existenta este o unitate globala. Totul este prieten. Totul este al tau, iti apartine si tu ii apartii. Nimeni nu este strain aici.

Existenta ti-a dat viata; te-a luat in pintecul ei. Si cind mori, te intorci pur si simplu la izvorul original pentru a te odihni si a renaste din nou. Moartea este o odihna. Viata este activitate, moartea este odihna. Si fara odihna, nicio activitate nu devine posibila. Viata este precum ziua, iar moartea este precum noaptea. Iar fara noapte ziua nu poate exista. Este nopatea cea care te pregateste pentru zi, este noaptea cea care te reface, si-ti da energie. In somnul profund ajungi in acelasi punct pe care te conduce moartea.

In fiecare noapte intilnesti moartea – si este o mica moarte – din cauza asta te trezesti dimineata asa plin de viata. Persoanele care nu “mor” in fiecare noapte sunt nenorocoase. Dimineata sunt mai obosite decit in momentul in care s-au culcat. Au visat, iar in somn au ramas agatate de viata. Nu s-au lasat intr-un profund abandon. Nu au permis mortii sa-i posedeze, de avea grija de multe lucruri si de a da lor odihna, relaxare, energie proaspata. Aceste persoane sunt foarte nenorocoase. Norocosii sunt cei care intra intr-un somn foarte profund, un somn fara vise. Dimineata sunt din nou plini de viata, pregatiti sa infrunte viata cu miile ei fete, plini de bucurie, plini de resurse, pregatiti sa infrunte toate infruntarile pe care viata le propun. Moartea este similara noptii.

Viata este yang iar moartea este yin. Viata este masculina, iar moartea este feminina. Viata este agresiune, ambitie-efortul enorm de a cistiga-dobindi ceva. Iar moartea este relaxare contra oricarui efort, este o calatorie interioara. Este o relaxare in interiorul nostru. In filosofia Zen este chemata locul de odihna.

Viata este o aventura; te indepartezi de tine insuti, te indrepti tot mai departe. Cu cit te indepartezi mai mult cu atit te simti mai nefericit…Cauti fericirea, dar cu cit cauti mai mult fericirea, cu atit mai mult te indepartezi de ea. Si poti sa vezi foarte bine in viata ta. Nu este o filozofie, este o simpla constatare. Toti cauta fericirea.D ar cu cit te indepartezi cu atit mai nefericit devii. Viata este cautarea fericirii, dar te duce catre nefericire. Fiindca intr-o zi n-ai sa mai poti, esti obosit si foarte plictisit. Aventura asta nu te mai fascineaza. Si te relaxezi in interiorul tau, te intorci acasa. Cu cit uiti de fericire cu atit mai fericit devii. In ziua in care incetezi sa mai cauti fericirea, tu esti fericit. Viata este promisiunea fericirii, dar numai o promisiune. O promisiune niciodata indeplinita. Moartea este cea care iti indeplineste promisiunea.

De aceea repet:moartea nu este inamicul. Moartea este casa unde ajungi dupa multe si lungi calatorii-obosit, frustrat, terminat-pentru a gasi adapost, pentru a te odihni, pentru a recupera vitalitatea pierduta. O chestiune este acesta.

A doua este: viata si moartea nu sunt in contrast asa cum par. Tu crezi ca ai luat viata in momentul in care te-ai nascut si ca moartea va veni in momentul in care vei muri. Motiv pentru care intre el este o diferenta de 50, 60, 100 de ani. Nu este asa. Din momentul in care incepi sa respiri, incepi si sa mori. Pentru toata viata nasterea (viata) si moartea te insotesc. In fiecare moment viata si moartea sunt prezente – doua roti ale aceluiasi car. Merg impreuna. Sunt simultane. Nu este posibil sa le separi-50, 70, 100 de ani este o distanta prea mare. Nu este posibil sa le despartim in asa fel-ele sunt prezente in fiecare moment. In fiecare moment ceva se naste si ceva moare. Moartea si viata sunt impreuna.

Si dupa 70 de ani nu mai poti de muritul si nascutul asta. Esti satul de jocul asta. Vrei sa mergi acasa. Te-ai jucat cu castele de nisip. Ai discutat, te-ai luptat pentru castelele tale de nisip: asta e al meu si ala e al tau, cind ajunge…ajunge! A venit seara iar soarele apune si vrei sa te intorci acasa. Dupa 70 de ani te cufunzi intr-o adinca odihna. Dar moartea si viata inainteaza impreuna. Vazindu-le in lumina aceasta vei intelege. In fiecare moment sunt amindoua prezente.

De aceea nu este nevoie sa ne fie frica. Nu putem spune ca mortea va surveni cindva in viitor. Viitorul creaza numai probleme: se va intimpla cindva in viitor – ce putem face ca sa ne protejam? Cum sa creem un mare zid chinezesc in jurul nostru? Ce dispozitii sa dam ca tie sa nu ti se intimple, sau cel putin sa o mai aminam un pic? Dar deja ti se intimpla. Nu este o chestiune de viitor. Ti se intimpla de cind ai venit aici. Nu poti s-o amini, nu poti face nimic in privinta ei! Nu exista niciun mod pentru a face ceva. Este acelasi proces al vietii-moartea face parte din acelasi proces al vietii.

Viata nu este o chestiune de “ori asa-ori asa”, nu este nimic de ales. Totul este unic. Prin alegerea ta nimic nu se schimba. Alegind, numai tu ramii intr-un stadiu de ignorare. Obiectul alegerii tale este o parte dar si obiectul non-alegerii tale este o parte a realitatii. Partea pe care nu ai ales-o va ramine pe linga tine, in asteptarea de a fi aleasa. Nu poate disparea, nu exista niciun mod de a face-o sa dispara. Daca iubesti prea mult viata si nu vrei sa vezi realitatea mortii, moartea va veghea in jurul tau ca o umbra.

In filozofia Zen se spune: luati-le in considerare pe amindoua, sunt o parte unica, sunt impreuna. Luindu-le in considerare pe amindoua, fara a alege, fara prejudecati, le vei transcende. Luindu-le in considerare pe amindoua, nu te identifici cu viata dar nici cu moartea. Cind nu te mai identifici esti liber, te-ai eliberat. Identificarea este singura inchisoare. Incearca sa intelegi pe deplin, deoarece aceasta este cauza primara a suferintei noastre, a sclaviei noastre.

Identificarea – acest cuvint este plin de semnificatie. Semnifica ca te-ai identificat cu o parte din viata si incepi sa crezi ca acea parte este totul. Nu este nimic gresit in insasi acea parte, numai ca este doar o parte; nu este totul. Cind incepi sa consideri partea insasi drept totul, apare o separare, o diferentiere. Cind incepi sa vrei sa crezi ca acea parte este totul; devii orb in privinta cu totul. Si te vei gasi in conflict cu realitatea.

Alegem o parte si pretindem ca este totul. Alegem viata indepartind-o de contextul ei esential – moartea si spunem: “Acesta sunt eu. Eu sunt viata.” Facind asa iti creezi probleme. Vei ramine identificat cu aceasta identificare. Ce vei face cu moartea? Si moartea este acolo, se intimpla in fiecare moment, iar intr-o zi te va lua prin surprindere.

Tu te identifici cu corpul, “eu sunt corpul”, iar din aceasta cauza vei avea probleme.Te identifici cu mintea, “eu sunt mintea” si din nou vei avea probleme. Identificarea este substanta din care este facuta ignorarea. Odata ce ai renuntat la identificare, din moment ce nu mai esti identificat cu nimc, ramii un simplu martor – care nu spune “eu sunt asta”, “eu sunt ala”. Tu esti numai un martor. Observi viata care trece, observi moartea care trece, observi sexul care trece, observi frustrarea, bucuria, succesul, insuccesul. Vei continua sa observi; iar tu vei ramine un observator. Nu te legi de nimic, nu spui “eu sunt asta”. Daca nu te afirmi, cine esti atunci? Daca nu-ti pui granite, daca nu te definesti, daca nu-ti pui limite de niciun fel, daca continui sa mergi inainte, observi si atit, te vei gasi eliberarea, o mare eliberare.

Non identificarea este libertate. Identificarea este sclavie. Si asa in mod natural va aparea o transformare. Vezi tristetea care vine si ramii un observator. Vezi tristetea cum rasare in tine, te cuprinde, te inconjoara ca un nor de fum negru, dar tu ramii un observator.O vezi dar nu judeci. Nu spui: “Eu sunt asta”, sau “asta nu sunt eu”. Nu spui nimic, ramii intr-o pozitie de non-judecare. Foarte simplu observi acest fapt, prezenta tristetei.

Si asa, cum a venit intr-o zi, asa intr-o zi va pleca. Norii care venisera vor pleca si va fi un soare stralucitor, va fi fericirea. Dar nu trebuie sa te identifici nici cu aia. Te limitezi a observa ca soarele s-a intors, ca norii au disparut…Nu spui “eu sunt asta” dar nici “asta nu sunt eu”. Nu faci nicio afirmatie despre sine. Foarte simplu tu continui sa observi.

Se va intimpla de multe ori-va veni tristetea, va veni fericirea- de multe ori vei cunoaste succesul, de multe ori vei pierde. De multe ori vei simti depresia, de multe ori vei simti culmea fericirii. Observind toate aceste dualitati, incet incet vei observa ca tu esti mai presus de toate aceste perechi de lucruri.

Asa este si cu perechea viata-morte. Asa este cu perechea minte-corp. Asa este cu perechea lume-nirvana. Sunt toate perechi duble. Cind vei reusi sa vezi o lume totala, cind vei reusi sa vezi lumea transparenta, si nu alegi, tu esti ceva care le trascende: observatorul. Observatorul care nu s-a nascut niciodata si care nu va muri niciodata.

(Text de Osho)

Leave a Reply