Controversele intre evolutionism si creationism

creationismDupa teoria evolutionista omul ar fi aparut dintr-o specie de maimuta printr-un proces de evolutie lenta, trecand prin mai multe “verigi intermediare”. Acest proces ar fi durat cateva milioane de ani.

Pentru a explica absenta blanii si pozitia bipeda, bietii nostri stramosi sunt alungati din jungla in savana si invers, invocandu-se tot felul de pretexte, iar vorbirea articulata si dezvoltarea gandirii abstracte nu au primit explicatii convingatoare. In sprijinul teoriei lor, evolutionistii au adus, dupa cum era de asteptat, cateva “dovezi” paleontologice.

Numai ca, la o analiza mai atenta, s-a constatat ca toate fosilele care reprezentau “verigi intermediare” intre maimuta si om erau ori false (dupa cum am mai amintit, paleontologia abunda in falsuri), ori gresit interpretate (cum este, de exemplu, cazul omului de Neanderthal, despre care se afirma initial ca ar fi un “om-maimuta”, dar care s-a dovedit a fi de fapt tot un Homo sapiens). In fata acestei situatii, atitudinile cercetatorilor au fost diferite.

Unii se agata cu incapatanare de unele sau altele din fosilele care au fost prezentate ca verigi intermediare, incercand sa reconstituie un “arbore genealogic” al omului. Aproape fiecare din autorii care au urmat aceasta cale are propriul sau “arbore”, multi dintre ei prezentand chiar si ramificatii despre care se spune ca nu au condus la aparitia omului, fiind numai niste tentative nereusite de umanizare a maimutei (ne punem intrebarea: daca evolutia are loc la intamplare, sub actiunea unor forte oarbe ale naturii, atunci cine a fost cel care a incercat sa umanizeze maimuta?). Aceasta atitudine este absolut neserioasa, fiind in contradictie si cu alte date, asa cum se va vedea in continuare.

Altii, constatand lipsa fosilelor, au incercat sa elaboreze teorii care sa o explice, pastrand totusi idea de evolutie a speciilor. Conform unei asemenea teorii, transformarea maimutei in om ar fi avut loc in apa, verigile intermediare fiind vietuitoare inotatoare, si de aceea fosilele nu s-ar fi pastrat. in acest caz, insa, devine absolut inexplicabila pozitia bipeda, precum si alte caractere umane.

O a treia categorie, mai rezonabila, accepta faptul ca la ora actuala nu dispunem de fosile autentice ale “oamenilor-maimuta”, dar spera ca acestea sa fie gasite in viitor. Vom arata mai jos ca avem motive intemeiate sa nu le impartasim speranta.

Ultima categorie o reprezinta cei care accepta ca aceste “verigi intermediare” nu au fost gasite pentru ca nu au existat niciodata.

Vom mentiona in continuare cateva fapte care contrazic teoria evolutionista cu privire la originea omului.

Analiza genomului mitocondrial uman a scos in evidenta faptul ca toti oamenii din lume descind dintr-un unic stramos comun de sex feminin, pe care chiar si evolutionistii il numesc “Eva mitocondriala”. Conform estimarilor geneticienilor, aceasta Eva ar fi trait cu cel mult 200 000 de ani in urma (unii autori indica cifre chiar mai mici). Vedem deja ca faptele nu concorda cu ideea unei populatii intregi de maimute care s-ar fi transformat in oameni, iar din punct de vedere cronologic, teoria evolutiei pe parcursul mai multor milioane de ani se dovedeste a fi falsa.

O alta problema care se ridica este cea a numarului de cromozomi. Asa cum am mai spus, acest numar, care este o caracteristica de specie, este intotdeauna intreg, iar la mamifere, care sunt animale cu reproductie sexuata, numarul cromozomilor este par. Determinarile arata ca toate speciile de maimute au 48 de cromozomi, in timp ce omul are numai 46. Prima observatie care se impune este aceea ca, datorita acestei discontinuitati, nu putea avea loc o evolutie continua de la maimuta la om, deoarece nu poate exista nici o specie de mamifer cu 46,5 cromozomi (sau alt numar neintreg) si nici macar cu 47 de cromozomi. Asadar nu are nici un rost sa cautam ipotetice verigi intermediare intre om si maimuta.

Exista si unii autori care, incercand sa salveze idea evolutionista, sustin ca transformarea maimutei in om s-ar fi facut brusc, prin contopirea unor cromozomi ai maimutei. Ei “uita”, insa, un fapt pe care l-am expus in capitolul dedicat mutatiilor genetice, si anume ca, la mamifere, nu este posibila aparitia unui individ viabil si fertil, care sa prezinte o mutatie atat de radicala.

Am intalnit chiar si autori evolutionisti care, in una si aceeasi carte, atunci cand vorbesc despre fosile sustin ca transformarea maimutei in om s-ar fi petrecut lent, in milioane de ani, iar atunci cand vorbesc despre cromozomi sustin ca aceasta transformare ar fi avut loc brusc. Consider ca nu merita sa mai risipesc cerneala pentru a comenta o asemenea atitudine “stiintifica”.

Sa presupunem totusi ca, printr-o minune, o maimuta cu 48 de cromozomi ar fi dat nastere unui om cu 46 de cromozomi sau macar unui semi-om cu 47 de cromozomi. intrebarea care se pune este urmatoarea: cu cine s-ar fi putut acesta imperechea pentru a da nastere la urmasi? Cu o maimuta in nici un caz, deoarece numarul diferit de cromozomi i-ar face incompatibili. Rezulta asadar ca ar fi necesara o noua minune si anume ca aproximativ in acelasi timp si in acelasi loc sa apara un alt individ de sex opus, care sa prezinte exact aceeasi mutatie. Deja suntem nevoiti sa impingem sirul minunilor cam departe! Dar lucrurile nu se opresc aici: deoarece evolutionistii sustin ca toate speciile de vietuitoare ar fi evoluat unele din altele si data fiind marea diversitate a lumii vii, ar trebui ca asemenea “minuni” sa fie destul de frecvente. Numai ca, in ciuda timpului destul de indelungat de cand se fac observatii sistematice in acest domeniu, pana acum nu s-a descoperit nici un caz de genul acesta. in aceste conditii credem ca ar fi mai intelept sa renuntam la teoria evolutionista.

CONCLUZII

Din cele expuse pana acum, vedem ca evolutionismul este departe de a fi o teorie cu adevarat stiintifica, fiind de fapt o colectie de falsuri si ipoteze nedemonstrate. in plus, exista numeroase aspecte asupra carora nici macar evolutionistii intre ei nu se inteleg, teoria unui autor fiind contrazisa de cea a altuia. Practic, majoritatea biologilor sunt constienti de lipsurile evolutionismului, sau cel putin de o parte din ele, singurul motiv pentru care mai este inca mentinut fiind refuzul adeptilor lui de a accepta existenta lui Dumnezeu.

Insa stiinta nu numai ca nu a demonstrat niciodata inexistenta Divinitatii, ci chiar multi mari savanti, din toate veacurile si din toate domeniile, cum ar fi Pascal, Newton, W.Thomson (Lord Kelvin), Cauchy, N.Bohr, Schrodinger, Laplace, Maxwell, Marconi, Descartes, Euler, Lavoisier, Berzelius, Pasteur, Faraday si multi altii, si-au marturisit credinta in Dumnezeu.

Vom cita in continuare doua cazuri destul de surprinzatoare:

Lamark: “Natura nefiind o inteligenta, nefiind nici macar o fiinta, ci numai o ordine a lucrurilor, constituind o putere in intregime supusa legilor, aceasta natura, zic, nu este insusi Dumnezeu. Ea este produsul sublim al vointei Sale atotputernice […] Astfel, vointa lui Dumnezeu este pretutindeni exprimata prin functionarea legilor naturii, pentru ca aceste legi vin de la El. Iar aceasta vointa nu poate fi limitata, puterea din care ea emana neavand limite.”

Ch. Darwin: “O alta cauza a credintei in existenta lui Dumnezeu care tine de ratiune iar nu de sentimente, ma impresioneaza prin greutatea sa. Ea provine din extrema dificultate – sau mai bine zis din imposibilitatea – de a concepe acest imens si prodigios Univers, cuprinzand omul si facultatea sa de a privi in viitor, ca pe rezultatul unui destin si a unei necesitati oarbe. Cugetand astfel, ma simt nevoit sa admit o Cauza primara cu un spirit inteligent, analog intr-o oarecare masura cu cel al omului, si merit numirea de deist.”

Vedem, deci, ca insisi intemeietorii evolutionismului acceptau existenta lui Dumnezeu. In acest caz ne intrebam: ce anume i-a putut determina sa creeze o teorie atat de evident potrivnica lui Dumnezeu? E greu de raspuns.

In orice caz, din cele expuse pana acum, se observa ca ideea existentei lui Dumnezeu nu este antistiintifica, asa cum sustin unii, ci este chiar foarte rezonabila. Odata acceptata aceasta idee, cea mai rationala atitudine este ca, in ceea ce priveste originea lumii si a vietii, sa acceptam ceea ce insusi Dumnezeu ne-a spus pe calea Revelatiei si sa respingem alte teorii, mai ales daca acestea vin in contradictie cu datele rezultate din experienta.

Iar Revelatia ne spune ca lucrurile s-au petrecut asa:
“La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul. Si pamantul era netocmit si gol. intuneric era deasupra adancului si Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. Si a zis Dumnezeu: “Sa fie lumina! Si a fost lumina. Si a vazut Dumnezeu ca este buna lumina, si a despartit Dumnezeu lumina de intuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziua, iar intunericul l-a numit noapte. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua intai.

Si a zis Dumnezeu: “Sa fie o tarie prin mijlocul apelor si sa desparta ape de ape!” Si a fost asa. A facut Dumnezeu taria si a despartit Dumnezeu apele cele de sub tarie de apele cele de deasupra tariei. Taria a numit-o Dumnezeu cer. Si a vazut Dumnezeu ca este bine. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a doua.

Si a zis Dumnezeu: “Sa se adune apele cele de sub cer la un loc si sa se arate uscatul!” Si a fost asa. si s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor si s-a aratat uscatul. Uscatul l-a numit Dumnezeu pamant, iar adunarea apelor a numit-o mari. Si a vazut Dumnezeu ca este bine. Apoi a zis Dumnezeu: “Sa dea pamantul din sine verdeata: iarba, cu samanta intr-in-sa, dupa felul si asemanarea ei, si pomi roditori, care sa dea rod cu samanta in sine, dupa fel, pe pamant!” Si a fost asa. Pamantul a dat din sine verdeata: iarba, care face samanta, dupa felul si dupa asemanarea ei, si pomi roditori, cu samanta, dupa fel, pe pamant. Si a vazut Dumnezeu ca este bine. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a treia.

Si a zis Dumnezeu: “Sa fie luminatori pe taria cerului, ca sa lumineze pe pamant, sa desparta ziua de noapte si sa fie semne ca sa deosebeasca anotimpurile, zilele si anii si sa slujeasca drept luminatori pe taria cerului, ca sa lumineze pamantul. Si a fost asa. A facut Dumnezeu cei doi luminatori mari: luminatorul cel mai mare pentru carmuirea zilei si luminatorul cel mai mic pentru carmuirea noptii, si stelele. Si le-a pus Dumnezeu pe taria cerului, ca sa lumineze pamantul, sa carmuiasca ziua si noaptea si sa desparta lumina de intuneric. Si a vazut Dumnezeu ca este bine. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a patra.

Apoi a zis Dumnezeu: “Sa misune apele de vietati, fiinte cu viata in ele si pasari sa zboare pe pamant, pe intinsul tariei cerului!” Si a fost asa. A facut Dumnezeu animalele cele mari din ape si toate fiintele vii, care misuna in ape, unde ele se prasesc dupa felul lor, si toate pasarile inaripate dupa felul lor. Si a vazut Dumnezeu ca este bine. Si le-a binecuvantat Dumnezeu si a zis: “Prasiti-va si va inmultiti si umpleti apele marilor si pasarile sa se inmulteasca pe pamant! Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a cincea.

Apoi a zis Dumnezeu: “Sa scoata pamantul fiinte vii, dupa felul lor: animale, taratoare si fiare salbatice dupa felul lor”. Si a fost asa. A facut Dumnezeu fiarele salbatice dupa felul lor, si animalele domestice dupa felul lor, si toate taratoarele pamantului dupa felul lor. Si a vazut Dumnezeu ca este bine.

Si a zis Dumnezeu: “Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra, ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele domestice, toate vietatile ce se tarasc pe pamant si tot pamantul!” Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie. Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: “Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniri peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul!” Apoi a zis Dumnezeu: “Iata, va dau toata iarba ce face samanta de pe toata fata pamantului si tot pomul ce are rod cu samanta in el. Acestea vor fi hrana voastra. Iar tuturor fiarelor pamantului si tuturor pasarilor cerului si tuturor vietatilor ce se misca pe pamant, care au in ele suflare de viata, le dau toata iarba verde spre hrana. Si a fost asa. Si a privit Dumnezeu toate cate a facut si iata erau bune foarte. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a sasea.

Asa s-au facut cerul si pamantul si toata ostirea lor. Si a sfarsit Dumnezeu in ziua a sasea lucrarea Sa, pe care a facut-o; iar in ziua a saptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a facut. Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca intr-insa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a facut si le-a pus in randuiala.
Iata obarsia cerului si a pamantului de la facerea lor, din ziua cand Domnul Dumnezeu a facut cerul si pamantul.”
(Facerea 1,1-2,4)

Insa, acceptarea ideii ca vietuitoarele au fost create de Dumnezeu nu este un simplu act intelectual, ea avand si importante consecinte de ordin moral: daca omul s-ar trage din maimuta, atunci ar fi liber sa se comporte ca animalele, pe cand un om creat de Dumnezeu dupa chipul Sau are datoria morala de a respecta poruncile divine.

Leave a Reply