Sistemul prin care se ajunge la a determina un om sa se sinucida este relativ simplu. Si merge de obicei pe oamenii care nu sunt credinciosi sau sunt slabi spiritual. Acelui om i se sadeste in subconstient o falsa motivatie pentru care ar trebui sa se sinucida, prin amplificarea energiei acesteia in timp. Odata intrata o idee in subconstientul unui om este greu de scos de el insusi daca nu are o pregatire spirituala speciala.
Cum poate fi pregatit psihic un om sa nu cada prada unui asemenea gand? Trebuie sa stie faptul ca viata este inestimabila, ca este un dar pentru care suntem invidiati si de ingeri, ca sunt solutii la orice problema, ca moartea asta nu te elibereaza de rau, cum fals este lasat sa creada un sinucigas, ci ca adauga noi probleme in lumea de dincolo.
Ingerul pe care fiecare il primeste cu darul vietii pleaca in momentul sinuciderii pentru ca inseamna ca ai desconsiderat cel mai inalt dar divin. Sinuciderea este cel mai mare pacat pentru ca este iremediabila. Moartea este fara intoarcere. Ceea ce se pierde este chiar sufletul a carui valoare este inestimabila si care ajunge astfel in posesia demonului. Lupta se da pe suflete!
Ce se intampla cu cei care s-au sinucis cand ajung pe lumea cealalta? Sunt luati de ingerii pazitori ai karmei si dusi la inchisoare. Sunt lasati goi, rasi in cap si depersonalizati timp de 7 ani terestri, care trec foarte greu dincolo.
Din cauza aceasta nu este voie sa se faca pomeni pentru ei. Oricum nu primesc nimic din ceea ce li se ofera aici de pomana. In mod firesc, acesti oameni ar trebui sa fie ingropati fara preot si in afara cimitirului, care este un loc sfant.