A murit Buddha in chinuri?

Pentru printul Siddhartha Gautama, numit Buddha (un titlu similar celui de Mesia), ultima sa cina i-a fost la fel de fatala ca cea a lui Iisus Hristos. Amandoi au murit in urma unei mese festive, desi in cazul lui Buddha din cauza insasi a mincarii.

Nascut in anul 563 i.Hr., ca print – „Am fost crescut delicat, crescut extrem de delicat, crescut delicat peste masura” – Gautama a resimtit o convertire religioasa si o vocatie pentru celibat pe cand avea treizeci de ani, la zece ani dupa ce se casatorise. Abandonandu-si sotia, fiul si o viata imbelsugata si lipsita de griji, in favoarea unei vieti ascete de pribeag, el s-a imbracat in haine de cersetor si s-a mutat intr-o grota din salbaticia Indiei. „Lumea este construita pe durere, iar temeliile sale sunt turnate in agonie”, considera el, dezvoltand o filosofie religioasa ce-i poarta numele.

Alimentatia a fost o problema inca de la inceput. Pentru a atinge starea de iluminare sau bodhi, el manca numai muschi de copac, radacini, graunte si uneori fructe salbatice. Ajungand vlaguit – „Din cauza hranei atat de sarace, toate membrele mele au ajuns ca ale unor taratoare uscate cu incheieturile noduroase” – el si-a distrus definitiv sanatatea.

Buddha isi descria aspectul intr-un mod plastic si se simtea mandru: „Sezutul meu era asemenea copitei unui bivol, coastele imi semanau cu grinzile unui sopron darapanat, pupilele ochilor mi se afundasera in adincul orbitelor, precum apa ce se vede lucind pe fundul unei fantani adanci.” El lesina adesea, se prabusea din picioare si era luat drept mort de discipolii sai. „Scalpul mi s-a zbarcit si stramtat; cand mi-am trecut mana peste picioare, firele de par putrezite de la radacini s-au desprins de pe trupul meu.”

El a aflat ca iluminarea nu se produce in urma infometarii. Revenind la alimentatia indiana traditionala, el s-a ingrasat, facand o burta ce avea sa devina un semn distinctiv, si a inceput sa sufere arsuri stomacale si intestinale intense – probabil din cauza unor ulcere. El a consumat alimentele despre care se crede ca i-au provocat moartea in anul 483 i.Hr., dupa ce tinuse o predica intr-un crang de mangustani de linga satul Pava. In acea zi, au avut loc mai multe ospete, organizate de bogatii orasului.

Mancarea si bauturile erau variate si se gaseau din abundenta. Un fierar prosper pe nume Cunda a gazduit banchetul cel mai generos, onorandu-l pe Buddha cu carnuri, diferite fierturi de orez aromate, muguri de bambus calcati de porci, dulciuri cu lapte si un fel de mancare condimentat cu carne de porc numit sukara-maddava. Gautama, ghiftuit si cuprins de crampe stomacale si arsuri, nu a terminat de mancat. O analiza moderna sustine ca „o artera importanta, aflata in sau langa un ulcer duodenal, s-a rupt si a eliberat o cantitate mare de sange in tractul intestinal”. Stoic, Gautama a incercat sa-si ascunda intensitatea simptomelor, pana cand o singerare anala abundenta i-a alarmat pe discipolii sai.

Hotarat sa predice in urmatoarea localitate din drumul sau, Kusinara, el a plecat din Pava pe jos, sustinut de prieteni, insa nu a ajuns departe. Cuprins de o sete avida datorita deshidratarii, el s-a asezat pe marginea drumului si a cerut sa i se aduca apa de la un parau din apropiere. Poate ca apa i-a potolit setea, insa este foarte probabil ca in acelasi timp sa-i fi agravat simptomele intestinale, deoarece paraul trecea pe langa un sat, iar apa probabil ca nu era potabila. Sangerand, vomand si toropit de o slabiciune, Buddha si-a continuat drumul catre periferia orasului Kusinara, unde letargia l-a rapus. Discipolii sai au afirmat ca Buddha a murit fara a suferi semnificativ, cazand in stari din ce in ce mai lungi de inconstienta. Intr-un moment de luciditate, el si-a rostit ultimele cuvinte referitoare la inevitabilitatea declinului lucrurilor vii si le-a cerut insotitorilor sai: „incercati sa va indepliniti scopul cu sarguinta”.

In prezent, medicii care au studiat textele Pali indiene, cele mai vechi insemnari ale vietii lui Buddha Gautama, au ajuns la concluzia ca un atac acut de indigestie este responsabil pentru uciderea unuia dintre cei mai mari oameni ai Orientului. Pe langa ulcerele stomacale, exista dovezi ce sugereaza ca el suferea si de cancer de colon. Din cauza pierderii importante de lichid prin sangerarile rectale si voma, el, probabil, a suferit o deficienta de oxigen, iar in cele din urma un stop cardiac.

Trupul lui Gautama a fost incinerat, intre cele opt grupuri de discipoli ai sai iscandu-se o disputa in privinta cui ar trebui sa pastreze cenusa. Recunoscand stupiditatea unei lupte pentru ramasitele unui om ce propovaduise pacea, conducatorii celor opt grupuri au impartit cenusa in opt parti egale. Opt urne de aur au fost trimise suveranilor celor opt regate indiene, iar deasupra ramasitelor au fost inaltate altare, fiecare devenind un loc de cult. Burta lui Buddha, trasatura sa cea mai remarcabila in statuile sculptate ulterior, aminteste natura mortii sale.