A murit Buddha in chinuri?

Social Media
  •  
  •  
  •  

buddhaPentru printul Siddhartha Gautama, numit Buddha (un titlu similar celui de Mesia), ultima sa cina i-a fost la fel de fatala ca cea a lui Iisus Hristos. Amandoi au murit in urma unei mese festive, desi in cazul lui Buddha din cauza insasi a mincarii.

Nascut in anul 563 i.Hr., ca print – „Am fost crescut delicat, crescut extrem de delicat, crescut delicat peste masura” – Gautama a resimtit o convertire religioasa si o vocatie pentru celibat pe cand avea treizeci de ani, la zece ani dupa ce se casatorise. Abandonandu-si sotia, fiul si o viata imbelsugata si lipsita de griji, in favoarea unei vieti ascete de pribeag, el s-a imbracat in haine de cersetor si s-a mutat intr-o grota din salbaticia Indiei. „Lumea este construita pe durere, iar temeliile sale sunt turnate in agonie”, considera el, dezvoltand o filosofie religioasa ce-i poarta numele.

Alimentatia a fost o problema inca de la inceput. Pentru a atinge starea de iluminare sau bodhi, el manca numai muschi de copac, radacini, graunte si uneori fructe salbatice. Ajungand vlaguit – „Din cauza hranei atat de sarace, toate membrele mele au ajuns ca ale unor taratoare uscate cu incheieturile noduroase” – el si-a distrus definitiv sanatatea.

Buddha isi descria aspectul intr-un mod plastic si se simtea mandru: „Sezutul meu era asemenea copitei unui bivol, coastele imi semanau cu grinzile unui sopron darapanat, pupilele ochilor mi se afundasera in adincul orbitelor, precum apa ce se vede lucind pe fundul unei fantani adanci.” El lesina adesea, se prabusea din picioare si era luat drept mort de discipolii sai. „Scalpul mi s-a zbarcit si stramtat; cand mi-am trecut mana peste picioare, firele de par putrezite de la radacini s-au desprins de pe trupul meu.”

El a aflat ca iluminarea nu se produce in urma infometarii. Revenind la alimentatia indiana traditionala, el s-a ingrasat, facand o burta ce avea sa devina un semn distinctiv, si a inceput sa sufere arsuri stomacale si intestinale intense – probabil din cauza unor ulcere. El a consumat alimentele despre care se crede ca i-au provocat moartea in anul 483 i.Hr., dupa ce tinuse o predica intr-un crang de mangustani de linga satul Pava. In acea zi, au avut loc mai multe ospete, organizate de bogatii orasului.

Mancarea si bauturile erau variate si se gaseau din abundenta. Un fierar prosper pe nume Cunda a gazduit banchetul cel mai generos, onorandu-l pe Buddha cu carnuri, diferite fierturi de orez aromate, muguri de bambus calcati de porci, dulciuri cu lapte si un fel de mancare condimentat cu carne de porc numit sukara-maddava. Gautama, ghiftuit si cuprins de crampe stomacale si arsuri, nu a terminat de mancat. O analiza moderna sustine ca „o artera importanta, aflata in sau langa un ulcer duodenal, s-a rupt si a eliberat o cantitate mare de sange in tractul intestinal”. Stoic, Gautama a incercat sa-si ascunda intensitatea simptomelor, pana cand o singerare anala abundenta i-a alarmat pe discipolii sai.

Hotarat sa predice in urmatoarea localitate din drumul sau, Kusinara, el a plecat din Pava pe jos, sustinut de prieteni, insa nu a ajuns departe. Cuprins de o sete avida datorita deshidratarii, el s-a asezat pe marginea drumului si a cerut sa i se aduca apa de la un parau din apropiere. Poate ca apa i-a potolit setea, insa este foarte probabil ca in acelasi timp sa-i fi agravat simptomele intestinale, deoarece paraul trecea pe langa un sat, iar apa probabil ca nu era potabila. Sangerand, vomand si toropit de o slabiciune, Buddha si-a continuat drumul catre periferia orasului Kusinara, unde letargia l-a rapus. Discipolii sai au afirmat ca Buddha a murit fara a suferi semnificativ, cazand in stari din ce in ce mai lungi de inconstienta. Intr-un moment de luciditate, el si-a rostit ultimele cuvinte referitoare la inevitabilitatea declinului lucrurilor vii si le-a cerut insotitorilor sai: „incercati sa va indepliniti scopul cu sarguinta”.

In prezent, medicii care au studiat textele Pali indiene, cele mai vechi insemnari ale vietii lui Buddha Gautama, au ajuns la concluzia ca un atac acut de indigestie este responsabil pentru uciderea unuia dintre cei mai mari oameni ai Orientului. Pe langa ulcerele stomacale, exista dovezi ce sugereaza ca el suferea si de cancer de colon. Din cauza pierderii importante de lichid prin sangerarile rectale si voma, el, probabil, a suferit o deficienta de oxigen, iar in cele din urma un stop cardiac.

Trupul lui Gautama a fost incinerat, intre cele opt grupuri de discipoli ai sai iscandu-se o disputa in privinta cui ar trebui sa pastreze cenusa. Recunoscand stupiditatea unei lupte pentru ramasitele unui om ce propovaduise pacea, conducatorii celor opt grupuri au impartit cenusa in opt parti egale. Opt urne de aur au fost trimise suveranilor celor opt regate indiene, iar deasupra ramasitelor au fost inaltate altare, fiecare devenind un loc de cult. Burta lui Buddha, trasatura sa cea mai remarcabila in statuile sculptate ulterior, aminteste natura mortii sale.

9 comentarii la „A murit Buddha in chinuri?”

  1. As dori niste lamuriri cu privire la viara lui Buddha intr-un alt articol deoarece, acesta face doar sa ma puna pe ganduri, intrebandu-ma de ce este el venerat de un asa mare numar de oameni daca el in timpul vietii dupa ce a stat mai mult infometat apoi a trecut la a manca ca “porcu” si a se ghiftui. Ce este atat de sfant, frumos si exemplar in ce a facut el?

  2. Aurel, viata sfintilor nu poate fi inteleasa niciodata de mintea obisnuita a oamenilor. Multi dintre noi ne-am astepta ca un sfant sa fie foarte sarac, sa nu manance mai deloc, sa nu rada, sa nu se distreze, eventual sa fie rigid ca o stana de piatra…Dar oare, in conditiile mai sus mentionate, el ar mai fi viu sau ar fi un fel de mort aflat in viata? De ce ar fi gresit ca un sfant sa nu mai manance ca lumea? Ce are de-a face mancarea cu sfintenia? Buddha a vazut ca a gresit la inceput, infometandu-se, caci el credea astfel ca iluminarea poate aparea mai usor; apoi, si-a dat seama ca trebuie sa manance bine, caci daca trupul fizic nu e hranit corespunzator si intretinut, este foarte greu sa atingi iluminarea spirituala. Poti sa te infometezi, sau sa mananci extrem de putin, dar lucrul acesta nu te va duce automat la sfintenie; sau poti sa mananci bine, si toata energia astfel castigata sa o folosesti pentru iluminarea spirituala. Depinde de atitudinea pe care o ai fata de spirit, si nu de aspecte exterioare, cum ar fi mancarea sau banii. De aceea, e bine ca in orice aspect sa nu “judecam cu prejudecati” si sa incercam sa patrundem mai adanc in natura lucrurilor.

    Silivriano,
    editor almeea.com

  3. Merci ptr. lamurirea partiala:D, deoarece eu am vorbit de abuz nu de a manca bine si ca as dori mai multe articole despre viata lui “spirituala” si pentru invataturile pe care le-a lasat lumii intregi, pentru care el este venerat.
    Oricum merci ca mi-ati raspune, lucru la care nu ma asteptam :D.

  4. Interesant articolul.L-am descoperit cautand ,de fapt ,raspunsul la o intrebare ce mi-a fost pusa azi.Asa ca o pun si eu mai departe domniilor voastre.Iata intrebarea : De ce nu a mers pisica la inmormantarea lui Buddha? Cum sunt o fiinta ce e mereu in cautarea raspunsurilor si cum mi s-a parut o provocare sper sa ma lamuriti sau macar sa-mi dati o directie de cautare.

    Multumesc!

  5. Nu am citit multa religie nici nu am fost mult la biserici dar vad ca multe lucruri sunt deformate, asa cum in crestinism obiceiurile sau ritualurile sunt cu duiumul ,mi s-a parut ca si in budism s-a cam pierdut esenta.Ne limitam la venerari vizuale (icoane ,statui),oare chiar asa de ingusti sa fim incat sa nu indraznim sa vedem adevarata fata a divinitatii dincolo de interpretari textuale sau crezuri duse pana la extrema?.Imi vine sa rad de numeroasele tratate si studii facute la diverse scrieri sacre,pentru ce? Asa de incuiati sa fim incat sa nu intelegem simplul mesaj? Sa nu vedem ca ceva este sigur in spatele acestei lumi.De multe ori cuvintele nu pot spune multe pentru ca nu pot,sunt limitate, ne folosim de ele dar ce e de vazut cu mintea se poate vedea,iar daca lumea ar vrea sa vada, nu am avea nevoie de nimic de nici o indrumare pentru ca samanta discernamantului se afla in noi,putem vedea numai sa vrem .Cum sa te limitezi numai la scopuri si bunuri materiale sau pozitii sociale (putere ),nu dau doi bani pe valorile astea.Poti chiar asa de inchis in orizonturi sa fii incat sa crezi ca rahatul tau e mai pretios decat al altuia?.Numai sa vrem sa recunoastem diferenta intre bine si rau si totul va fi altfel.Suntem in acelasi timp intuneric si lumina,paduchi si porumbei.

  6. Pingback: Minciuna, viclenia, calomnia pot fi mai groaznice decât gloanţele unui revolver. » Blog Archive » Ultimii 2.500 de ani pe Terra – prin ochii unui detectiv

Lasă un comentariu