Rasputin, sfant sau diavol?

rasputin22Considerat un om sfant de unii si un farsor de altii, calugarul Grigori Efimovici Rasputin a exercitat o putere cvasi-supranaturala asupra mintilor si vointei multor oameni care, asemenea curtii si familiei ultimului tar al Rusiei, au fost subjugati de ciudata lui influenta.

Din secolul al XVII-lea si pana la izbucnirea Revolutiei bolsevice din 1917, situatia religioasa a Rusiei s-a caracterizat prin aparitia si proliferarea sectelor mistice si fanatice, a caror activitate era la limita canoanelor Bisericii Ordodoxe. Vindecatori, pustnici, fanatici si oportunisti atrageau atentia si-si faceau adepti atat din randul oamenilor simpli din popor, care traiau in conditii de saracie extrema, cat si din cele ale unei aristocratii tiranice, detinatoare a marilor latifundii din Rusia. Acesta se caracteriza printr-o mare saracie spirituala, consecinta a insesi decadentei clasei si a unui sistem social de tip feudal, depasit deja de marile natiuni ale Occidentului.

Tarul Nicolae al II-lea si tarina Alexandra Feodorovna nu au fost imuni la influenta “trimisilor Domnului”, care in acest caz au fost intruchipati de un ciudat calugar, dotat cu o extraordinara personalitate dominatoare.

Inceputul vietii lui Rasputin

Nascut in anul 1872, in Petrovskoie, un sat din Siberia situat in apropiere de Tobolsk, Grigori Efimovici Rasputin a dus inca din tinerete o viata de desfrau, pana cand a simtit “chemarea Domnului” si a intrat intr-o comunitate religioasa. Discursul lui viu si convingator, privirea lui incarcata de fanatism si o puternica forta psihica i-au adus faima de om sfant. Cu aceasta aura a sosit la Sankt Petersburg in 1903 si, desi era analfabet, a fost primit la Academia de Teologie. Oricine  il asculta era sedus pe loc si, in scurt timp, gratie unor intrigi, reuseste sa ajunga la episcopul Hermogenes si la predicatorul Eliodor, care vor deveni in mod iremediabil victime ale influentei sale si il vor introduce in cercurile aristocratice ale orasului.

Facatorul de minuni

“Miracolele” lui Rasputin in sanul aristocratiei ruse au inceput sa se inmulteasca, acestea facandu-l la fel de faimos ca tendinta sa spre excese sexuale. In ochii admiratorilor sai, insa, acestea nu pareau sa fie incompatibile cu conditia sa de “om sfant”, prin mana caruia se implinea voia Domnului. Asa a interpretat lucrurile si tarina Alexandra, care si-a convins imparatescul sot ca Rasputin reprezinta, poate, ultima posibilitate de a-l salva pe tareviciul Alexei, bolnav de hemofilie. Nicolae al II-lea, preocupat si el de viata fiului si mostenitorului sau, nu a opus prea multa rezistenta si a dispus ca “facatorul de minuni” sa fie adus la curtea sa. La doi ani de la venirea lui in Sankt Petersburg, spre surprinderea tuturor, dar mai ales a cuplului imperial, Rasputin a reusit sa amelioreze starea copilului hemofilic, ba chiar sa-l salveze atunci cand a fost pe punctul de a muri. Medicii de la curte nu erau prea convinsi de ceea ce vedeau, dar nici nu gaseau vreo explicatie pentru faptul ca acel om reusise ceva imposibil, potrivit stiintei medicale.

Moartea diavolului

Distrugerile din Razboiul Ruso-Japonez din 1905 si esecurile militare din timpul primului razboi mondial care incepuse in 1914 au adus Rusia intr-o situatie dificila. Dupa infrangerea Rusiei si pierderea Poloniei si Lituaniei in 1915, influenta lui Rasputin in problemele de stat a fost directa. Prin intermediul tarinei, Rapustin l-a numit, in februarie 1916, pe Stirmer presedinte al Consiliului si pe Protopopov ministru de Interne, ambii facand parte din cercul sau intim cu care facea sedinte de spiritism. Intruziunea lui Rasputin a fost considerata intolerabila de unele grupuri politice, care au denuntat situatia prin vocea lui Rodzianko, presedintele Dumei, Parlamentul rus.

Nemultumirile au crescut si la palat. Maresalul Voieikov si tarina-mama au incercat sa-l convinga pe Nicolae al II-lea de consecintele nefaste pe care le poate avea asupra Rusiei influenta lui Rasputin, dar tarul a continuat sa-l sustina si situatia a devenit de-a dreptul insuportabila. Cativa apropiati ai tarului, condusi de marele duce Dimitri Pavlotici si de un deputat, Puriskievici, au ajuns la concluzia ca doar moartea acestui personaj malefic ar putea deschide calea unei noi politici a regimului, mai ales ca unii curteni credeau ca Rasputin era un spion al germanilor si ca, in realitate, cauta ruinarea maicii Rusii. Asa a aparut si o fost pusa in practica ideea de a-l asasina pe staret. Tanarul print Felix Iusupov si-a arogat dreptul de a duce la  indeplinire planul si, la o cina cu mai multi invitati conspiratori, l-a ucis pe taumaturg, care, dupa cat se pare, a rezistat atat efectului otravii, cat si gloantelor cu care a fost ciuruit, murind, in cele din urma, inecat in apele Nevei.

Spre disperarea asasinilor sai, prajitura otravita cu o doza mare de cianura nu parea sa aiba vreun efect asupra lui. Iusupov a turnat atunci mai multa otrava in paharul de vin, care insa nu l-a afectat pe Rasputin. Calugarul continua sa fie ciudat de linistit, radea, manca si bea, ca si cum organismul sau ar fi fost imun la actiunea letala a oricarui tip de otrava. Asta trebuie sa fi crezut printul cand a scos pistolul si l-a impuscat. Rasputin a cazut ranit si, imediat, crezandu-l mort, el si complicii lui l-au dus in pivnitele palatului. “Raputin era mort – scria mai tarziu Iusupov. Rana ii sangera si picaturi de sange cadeau pe dalele de granit. Brusc, ochiul sau stang s-a intredeschis… si cei doi ochi ai lui Rasputin, care au devenit ciudat de verzi si de fixi precum cei ai unii sarpe, m-au tintuit cu o privire draceasca, incarcata de ura…”. Calugarul s-a ridicat cu o oarecare dificultate si a incercat sa-l sugrume pe print, in timp ce striga intr-un mod care i-a  ingrozit pe atacatori. Apoi, usa s-a deschis si Rasputin a fugit. Deputatul Purischievici a alergat dupa el si a tras patru focuri de arma inainte ca acesta sa se pravaleasca in zapada. Dar Rasputin nu murise si au inceput sa-l loveasca cu un baston pana i-au spart teasta. Apoi, l-au aruncat in apele inghetate ale Nevei. Cand i s-a descoperit cadavrul plutind pe rau, cei care l-au examinat au observat un fapt surprinzator: acesta nu murise din cauza otravii, nici a impuscaturilor, nici a loviturilor in cap, ci inecat. Enorma putere si influenta hipnotica exercitate de Grigori Rasputin asupra celor care-l inconjurau, ca si ciudata sa rezistenta  in fata mortii, continua sa fie un mister si o provocare pentru stiinta.

3 Comments

Leave a Reply