Religia din ziua de azi nu mai are caracterul curat si sfant din zilele lui Hristos si a apostolilor Sai

apostoliIn timpul vietii Sale, Iisus Hristos i-a avertizat pe cei care ii urmau Calea Sa, ca vor avea parte de uraganele teribile, sub forma unor persecutii de neimaginat. Istoria bisericii primare a fost martora implinirii cuvintelor Mantuitorului. Puterile pamantului si ale iadului s-au raliat impotriva lui Hristos in persoana urmasilor Sai. Paganismul a inteles ca, daca Evanghelia va triumfa, templele si altarele lui vor fi nimicite, de aceea si-a concentrat fortele pentru a distruge crestinismul; astfel, au fost aprinse focurile persecutiei.

Crestinii au fost deposedati de averi si alungati din casele lor, ducand o mare lupta de suferinte. „Au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare (Evrei 11:36). Multi dintre ei si-au pecetluit marturia cu sangele lor; nobili si sclavi, bogati si saraci, invatati si neinvatati au fost ucisi deopotriva, fara mila.

Aceste persecutii, care au inceput sub domnia lui Nero, cam in timpul martirajului lui Pavel, au continuat timp de secole cu o furie mai mare sau mai mica. Crestinii erau acuzati in mod fals de crimele cele mai odioase si erau considerati pe nedrept cauza unor mari calamitati – foamete, epidemii si cutremure. Deoarece devenisera obiectul urii si al suspiciunii generale, informatorii, de dragul castigului, erau gata sa-i tradeze pe cei nevinovati. Au fost condamnati ca razvratiti impotriva imperiului, ca dusmani ai religiei si ca plaga pentru societate. Multi au fost aruncati fiarelor sau arsi de vii in amfiteatre. Unii au fost rastigniti, altii au fost imbracati in piei de animale salbatice si aruncati in arene pentru a fi sfasiati de caini. Pedepsirea lor era adesea distractia principala la serbarile publice. Mari multimi se adunau pentru a se bucura de priveliste si salutau moartea si agonia lor cu rasete si aplauze.

Oriunde cautau adapost, urmasii lui Hristos erau vanati ca animalele de prada. Erau constransi sa caute adapost in locuri singuratice si pustii. „Lipsiti de toate, prigoniti, munciti, ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului” (Evrei 11:37,38). Catacombele au oferit adapost pentru mii de credinciosi. Pe sub dealurile din afara cetatii Romei, fusesera sapate galerii lungi prin pamant si stanca. Reteaua intunecoasa si complicata de tuneluri se intindea pe kilometri intregi, dincolo de zidurile cetatii. In aceste refugii subterane, urmasii lui Hristos isi inmormantau mortii si tot aici isi gaseau locuinta cand erau suspectati si proscrisi.

Cu toate ca erau apasati de cea mai crunta persecutie, acesti martori ai lui Hristos si-au pastrat credinta curata. Desi au fost privati de orice confort, lipsiti de lumina soarelui, gasindu-si caminul in sanul intunecos, dar prietenos, al pamantului, ei nu s-au plans. Se incurajau unii pe altii prin cuvinte pline de credinta, rabdare si speranta, pentru a rezista lipsurilor si necazurilor. Pierderea tuturor binecuvantarilor pamantesti n-a putut sa-i constranga sa renunte la credinta lor in Hristos. Incercarile si persecutia erau doar pasi care-i aduceau mai aproape de odihna si rasplata lor.

Ei isi aminteau cuvintele Domnului lor, care spunea ca, atunci cand vor fi persecutati pentru Numele lui Hristos, trebuie sa se bucure si sa se veseleasca, pentru ca rasplata lor va fi mare in ceruri; caci tot asa au fost persecutati si profetii care au fost inainte de ei. Se bucurau ca erau socotiti vrednici sa sufere pentru adevar si, din mijlocul trosnetului flacarilor, inaltau cantari de biruinta. Un glas de la tronul lui Dumnezeu venea pana la ei: „Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii” (Apocalipsa 2:10).

Zadarnice au fost eforturile lui Satana de a distruge biserica lui Hristos prin violenta. Marea lupta in care ucenicii lui Iisus si-au dat viata n-a incetat nici atunci cand acesti credinciosi purtatori de steag au cazut la posturile lor. Au fost infranti, dar tocmai prin aceasta infrangere, au biruit. Lucratorii lui Dumnezeu erau ucisi, dar lucrarea Sa mergea ferm inainte. Evanghelia a continuat sa se raspandeasca, iar numarul adeptilor ei sa creasca. Ea a patruns in regiuni care erau inaccesibile chiar si acvilei Romei. Mustrandu-i pe conducatorii pagani care recurgeau la persecutie, un crestin spunea: „Ne puteti ucide, tortura, condamna. (…) Nedreptatea voastra este dovada ca suntem nevinovati (…) Nici cruzimea voastra… nu va este de folos.” Aceasta nu era decat o invitatie si mai puternica ca si altii sa adere la convingerile lor. „Cu cat suntem secerati mai des, cu atat mai mult crestem la numar. Sangele crestinilor este o samanta.” (Tertullian)

Mii de oameni au fost intemnitati si ucisi, dar altii rasareau pentru a le lua locul. Iar cei care au fost martirizati pentru credinta lor erau strans legati de Hristos si socotiti de El biruitori. Ei luptasera lupta cea buna si urmau sa primeasca cununa slavei la venirea lui Hristos. Suferintele pe care le-au indurat i-au adus pe crestini aproape unul de altul si de Mantuitorul lor.

De aceea Satana si-a facut planul sa lupte cu mai mult succes impotriva guvernarii lui Dumnezeu, infigandu-si steagul in mijlocul bisericii crestine. Daca putea sa-i insele pe urmasii lui Hristos si sa-i faca sa-L intristeze pe Dumnezeu, atunci puterea, taria si hotararea lor ar fi slabit, iar ei ar fi devenit o prada usoara. Marele adversar s-a straduit acum sa castige prin siretenie ceea ce nu reusise prin forta. Persecutia a incetat si a fost inlocuita de atractiile periculoase ale prosperitatii materiale si ale onorurilor lumesti. Paganii au fost convinsi sa primeasca o parte din credinta crestina, dar au respins alte adevaruri esentiale. Ei marturiseau ca il primesc pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu si cred in moartea si invierea Sa, dar nu isi constientizau starea pacatoasa si nu simteau nevoia de pocainta sau de schimbare a inimii. Cu unele concesii din partea lor, ei au propus ca si crestinii sa faca unele concesii, ca sa se poata uni cu totii pe platforma credintei in Hristos.

Acum, biserica se gasea intr-o primejdie infricosatoare. Inchisoarea, tortura, focul si sabia fusesera binecuvantari in comparatie cu aceasta. Unii dintre crestini au ramas fermi, declarand ca nu pot sa faca niciun compromis. Altii s-au pronuntat in favoarea modificarii sau renuntarii la unele aspecte ale credintei lor si a unirii cu cei care acceptasera o parte a crestinismului, sustinand ca acesta ar putea sa fie mijlocul pentru deplina lor convertire. A fost un timp de mare chin pentru urmasii credinciosi ai lui Hristos. Sub mantia unui pretins crestinism, Satana insusi s-a strecurat in biserica pentru a corupe credinta si a intoarce mintile oamenilor de la Cuvantul adevarului.

Majoritatea crestinilor au consimtit, in cele din urma, sa coboare standardele si, astfel, s-a format o unire intre crestinism si paganism. Desi paganii marturiseau ca sunt convertiti si uniti cu biserica, ei nu renuntasera inca la idolatria lor, ci schimbasera numai obiectele inchinarii lor cu chipul lui Iisus, al Mariei si al sfintilor. Aluatul putred al idolatriei, adus in felul acesta in biserica, si-a continuat lucrarea lui daunatoare. Invataturi eronate, ritualuri superstitioase si ceremonii idolatre au fost incluse in credinta si in serviciul de inchinare. Cand urmasii lui Hristos s-au unit cu inchinatorii la idoli, religia crestina s-a degradat, iar biserica si-a pierdut curatia si puterea. Totusi au fost unii care n-au fost indusi in eroare de aceste inselaciuni. Ei si-au pastrat credinciosia fata de Autorul adevarului si s-au inchinat numai lui Dumnezeu.

Cand au consimtit sa se asocieze cu pagani doar pe jumatate convertiti, crestinii au pasit pe o cale care i-a dus din ce in ce mai departe de adevar. Satana a tresaltat pentru ca reusise sa insele un numar atat de mare de urmasi ai lui Hristos. Atunci, el si-a exercitat si mai mult puterea asupra lor si i-a inspirat sa-i persecute pe cei care ii ramasesera credinciosi lui Dumnezeu. Nimeni nu stia atat de bine cum sa se impotriveasca adevaratei credinte crestine ca aceia care odinioara fusesera aparatorii ei. Acesti crestini apostaziati, unindu-se cu tovarasii lor pe jumatate pagani, au inceput razboiul contra invataturilor esentiale ale lui Hristos. Cei care au ramas credinciosi au trebuit sa lupte cu disperare pentru a ramane fermi in fata inselaciunilor lor si uraciunilor care, deghizate in haine sacerdotale, erau introduse in biserica. Biblia nu a mai fost acceptata ca standard al credintei. Doctrina libertatii religioase a fost considerata erezie, iar sustinatorii ei au fost urati si proscrisi.

Mai este o problema si mai importanta care trebuie sa retina atentia bisericilor de astazi. Apostolul Pavel spune ca „toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Iisus Hristos vor fi prigoniti” (2 Timotei 3:12). Atunci, de ce persecutia pare, in mare masura, sa fi incetat? Singurul motiv este acela ca biserica s-a conformat standardelor lumii si, prin urmare, nu mai trezeste nicio opozitie. Religia care se practica in zilele noastre nu are caracterul curat si sfant prin care se distingea credinta crestina din zilele lui Hristos si ale apostolilor Sai. Crestinismul pare sa fi ajuns atat de popular in lume numai din cauza spiritului de compromis cu pacatul, din cauza ca marile adevaruri ale Cuvantului lui Dumnezeu sunt privite cu atata indiferenta, din cauza ca este atat de putina evlavie adevarata in biserica. Daca ar avea loc o revigorare a credintei si a puterii bisericii primare, atunci spiritul persecutiei ar reinvia, iar flacarile persecutiei ar fi reaprinse.

5 Comments

Leave a Reply