Aceasta poveste se gaseste in traditia sufista, si suna precum urmeaza. Trei calatori, care facusera impreuna cale lunga si grea, s-au imprietenit. Imparteau astfel si bucuriile, si durerile. Pe cand strabateau un desert, si-au dat seama ca nu mai aveau decat o lipic si o jumatate de plosca cu apa. Cine avea sa manance painea si sa bea apa? A inceput sa-i roada indoiala. Au incercat sa imparta painea si apa, dar s-au lasat repede pagubasi, pentru ca era prea putin.
La caderea noptii, cu matele chioraind, s-au hotarat sa se intinda si sa doarma. Cand ne vom trezi, fiecare va povesti ce a visat. Cel care a visat cel mai frumos are sa gaseasca raspunsul. Zis si facut. A doua zi dimineata, cand s-au sculat, soarele stralucea deasupra desertului.
– Iata ce am visat eu, a spus primul calator. Mergeam incet prin niste tinuturi nespus de frumoase, peste care domnea linistea si pacea. Am intalnit acolo un barbat cu ochi scanteietori, care mi-a parut intruchiparea intelepciunii si care a spus: painea ti se cuvine tie, pentru viata pe care ai trait-o si pentru cea pe care o vei trai de-acum incolo, fiindca si una si alta sunt vrednice de cinstea oamenilor.
– Ce ciudat! a strigat al doilea calator. Eu am vazut in vis tot ceea ce am trait, am vazut si ceea ce mi-e dat sa traiesc de acum incolo, iar in aceasta viata viitoare, care inca nu a inceput, am intalnit un barbat cunoscut care mi-a spus: painea ti se cuvine tie, mai inaintea tovarasilor tai, pentru ca tu esti cel mai invatat si cel mai rabdator. Soarta te-a ales ca sa fii in fruntea altor oameni. Trebuie sa te hranesti cum se cuvine.
Cel de-al treilea calator a spus, la randul sau:
– Eu n-am visat nimic. N-am vazut nimic, nici n-am auzit nimic, nici n-am spus nimic. Nu mi-am vazut nici trecutul, nici viitorul. Nici un intelept nu mi-a vorbit. Dar am simtit o prezenta atotputernica, neinfranata, care m-a indemnat sa ma scol, sa iau painea, sa iau apa, sa mananc painea si sa beau apa. Asa am si facut.
Social Media In apele oceanului Atlantic, s-a scufundat odata un vapor. A scapat de la inec doar un singur calator. Folosind o barca de salvare, s-a lasat in voia Lui Dumnezeu. Intr-un tarziu barca a ajuns […]
Social Media Odata, un om statea linistit la masa, ospatandu-se cu pofta din felurile pregatite. La picioare, s-a asezat cainele sau. Uitandu-se in ochii omului, cainele isi spunea: “Da Doamne sa manance cu pofta stapanul meu […]
Social Media Rudolf Steiner s-a nascut in 1862, la Kralievec, in Austro- Ungaria ca fiu al unui functionar la caile ferate. In 1879, s-a inscris la Viena la Scoala tehnica si apoi a intrat in contact […]
Social Media
3 Comments
Este o povestire spirituala care ne arata ca inteligenta va trimfa mereu in fata prostiei,ca realismul invinge gargara filozofica.
Omu’,s-a trezit,a luat ceea ce avea nevoie pentru a trai ,iar dimineata i-a invins pe fraierii aia cu propriile arme,caci dupa ce au batut campii cu visele lor(inexistente),cum puteau ei oare sa nege existenta acelei prezente atotputernice care la indemnat sa manance si sa bea?
Shalom daca inteligenta este inselarea prietenilor atunci e clar.
Si n-ai terminat povestea. Aia doi de ciuda l-au omorat pe ala care mancase painea si apa si apoi l-au mancat zile in sir si asa au scapat.
Romanule,da,in lupta cu jegurile umane care incearca sa te pacaleasca cu tot felul de „viziuni” si alte prostii de genul asta ,chiar trebuie sa fii inteligent.
Omul din poveste nu a facut decat sa-si infranga „tovarasii” cu propriile lor arme,panimaisi?
Aceasta poveste se gaseste in traditia sufista, si suna precum urmeaza. Trei calatori, care facusera impreuna cale lunga si grea, s-au imprietenit. Imparteau astfel si bucuriile, si durerile. Pe cand strabateau un desert, si-au dat seama ca nu mai aveau decat o lipic si o jumatate de plosca cu apa. Cine avea sa manance painea si sa bea apa? A inceput sa-i roada indoiala. Au incercat sa imparta painea si apa, dar s-au lasat repede pagubasi, pentru ca era prea putin.
Este o povestire spirituala care ne arata ca inteligenta va trimfa mereu in fata prostiei,ca realismul invinge gargara filozofica.
Omu’,s-a trezit,a luat ceea ce avea nevoie pentru a trai ,iar dimineata i-a invins pe fraierii aia cu propriile arme,caci dupa ce au batut campii cu visele lor(inexistente),cum puteau ei oare sa nege existenta acelei prezente atotputernice care la indemnat sa manance si sa bea?
Shalom daca inteligenta este inselarea prietenilor atunci e clar.
Si n-ai terminat povestea. Aia doi de ciuda l-au omorat pe ala care mancase painea si apa si apoi l-au mancat zile in sir si asa au scapat.
Romanule,da,in lupta cu jegurile umane care incearca sa te pacaleasca cu tot felul de „viziuni” si alte prostii de genul asta ,chiar trebuie sa fii inteligent.
Omul din poveste nu a facut decat sa-si infranga „tovarasii” cu propriile lor arme,panimaisi?