In sufism (dimensiunea mistica a islamismului), sufletul (nafs) este in mod cert delimitat de intelect sau spirit (ruh), asa cum psyche este deosebit de pneuma in gandirea neoplatonica si in Noul Testament. Pentru enciclopedistul islamic Kashful Mahjub, sufletul este ispititorul si chiar iadul din aceasta lume. Al Ghazali, probabil cel mai important teolog islamic, numeste sufletul cel mai mare dintre dusmanii pe care-i avem.
Abu Said intreaba: ce este raul si care este cel mai mare rau? Iar raspunsul: raul esti „tu” si cel mai mare rau este acest „tu” care nu se cunoaste pe sine. De aceea, el se numea „nimeni”. Misticul Jalal ad-Din Muhammad Rumi a spus ca cel mai mare dusman al omului este sufletul, care trebuie ucis. Sufletul si Shaitan (Satana) sunt una si aceeasi fiinta, care ia insa doua forme: atat dusmanul, cat si ispititorul lui Adam. Si in mod asemanator ingerul, Spiritul, Intelectul, aliatii lui Adam sunt o singura fiinta, dar care poate asuma doua chipuri.
Salvarea sufletului depinde de supunerea sa, de felul in care ajunge sa invinga raul mandriei personale. Propria vanitate e uneori atat de mare, incat individul mai degraba ar muri decat sa renunte la sine insusi. Dar, paradoxal, moartea pe care o dispretuieste nu este distrugere, asa cum crede el, ci o transformare. Casatoria este o moarte initiatica si o integrare.
Angelus Silesius spunea in „Teologia Germanica”: „Daca Spiritul rau s-a reintors la ascultare, poate redeveni inger al luminii si toate pacatele ii vor fi sterse”. Atunci, Agathos si Kakios Daimons, sufletul luminos si sufletul rau, Christ si Antichrist locuiesc in noi, iar lupta lor se da in noi. Dar, lumina si intunericul pot sa nu fie separate, iar mielul si leul sa stea pe aceeasi pajiste. La inceput, asa cum recunosc toate traditiile, cerul si pamantul erau impreuna, esenta si natura erau una in Dumnezeu, iar menirea fiecarui om este de a se desavarsi prin refacerea acestei unitati.
