Iata cum arata cu adevarat raiul: „O cladire stralucitoare ca argintul si aurul, plina de oameni nici barbati si nici femei”

In timpurile moderne, exista relatari ale oamenilor aflati in moarte clinica si care sustin ca ar fi ajuns in rai, dar oare putem avea incredere in ei? Daca ceea ce au vazut ei nu reprezinta altceva decat o „inselaciune” a fiintelor malefice care se afla in apropierea Pamantului? Poate ca ar trebui sa avem mai multa incredere in relatarile despre rai ale unor sfinti crestini autentici, ca de exemplu in Sf. Salvie de Albi, ierarh al Galiei din veacul al VI-lea, care, dupa ce fusese mort cea mai mare parte a zilei, s-a intors la viata si i-a povestit urmatoarele prietenului sau, Sf. Grigorie de Tours:

„Acum patru zile, cand mi s-a zguduit chilia si m-ai vazut zacand mort, am fost ridicat de doi ingeri si dus pana la cel mai inalt suis al cerului, pana cand mi s-a parut ca am sub picioare nu numai acest pamant scarbavnic, ci si soarele si luna, norii si stelele. Apoi am fost calauzit printr-o poarta care stralucea mai puternic decat lumina soarelui si am intrat intr-o cladire unde podeaua intreaga stralucea ca aurul si argintul. Este cu neputinta de descris lumina aceea. Locul era plin de multime mare de oameni, care nu erau nici barbati nici femei, care se intindeau pana departe in toate partile, ca nu se putea vedea capatul.

Ingerii mi-au croit cale prin multimea de oameni din fata mea si am venit la locul spre care se indreptase privirea noastra, pe cand ne aflam departe. Deasupra acestui loc atarna un nor mai stralucitor decat orice lumina si nu se putea vedea nici soarele, nici luna si nici stelele. Norul stralucea cu adevarat mai puternic decat toate celelalte, cu stralucire neimprumutata. Din nor a iesit un glas, ca glasul multor ape. Pacatos cum sunt, am fost intampinat cu mare cinste de fiinte oarecare, unele imbracate in vesminte preotesti iar altele in haine obisnuite. Calauzele mele mi-au spus ca acestia erau mucenicii si alti barbati sfinti pe care noi ii cinstim aici pe pamant si carora ne rugam cu mare evlavie.

Pe cand stateam aici, a suflat spre mine o adiere de o asemenea dulceata ca, fiind hranit cu ea nu am mai simtit nevoia sa mananc ori sa beau pana acum. Apoi am auzit un glas care a spus: ’Lasati-l pe barbatul acesta sa se intoarca in lume caci bisericile noastre au nevoie de el’. Am auzit glasul dar nu am putut sa vad cine vorbea. Apoi m-am aruncat cu fata la pamant si am plans. ’Vai, vai, o, Doamne!’ Am zis. ’De ce mi-ai aratat aceste lucruri numai ca sa mi le iei iarasi inapoi? …’ Glasul care imi vorbise, a spus: ’Mergi in pace. Voi veghea asupra ta pana cand te voi aduce din nou in locul acesta.’ Apoi calauzitorii mei m-au lasat, iar eu m-am intors prin poarta prin care intrasem, plangand ca am plecat.”

Se observa cateva insusiri insemnate la aceasta experienta: stralucirea luminii cerului; prezenta nevazuta a Domnului, al Carui glas se aude; inchinarea sfantului si frica inaintea Domnului; si o simtire limpede a harului dumnezeiesc, intr-o miresma de nepovestit. Mai mult, se spune ca multimile de „oameni” intalniti in cer sunt (pe langa ingerii care calauzesc sufletele) sufletele mucenicilor si ale sfintilor barbati.