Descantece cu busuioc

busuiocPentru romani aceasta planta este buruiana dragostei. Ea atrage deopotriva dragostea barbatilor sau a femeilor catre cei ce o folosesc. Cind mergeau duminica sau de sarbatori la biserica, la petreceri si la joc, fetele romance isi puneau buchetele de busuioc in par, la salbe si in sin, iar feciorii il puneau in palarii si in caciuli. Conform mitologiei romanesti, busuiocul a crescut dintr-o iubire neimplinita. Astfel, odata, o copila tinara si frumoasa a murit lasind in urma un iubit disperat. In acel timp era foarte mare seceta, si arsita soarelui vestejise florile.

Iubitul fetei mergea in fiecare zi la mormintul ei si varsa siroaie de lacrimi. La capul copilei a inceput sa se iveasca o floare, care, fiind mereu udata de lacrimile iubitului ei, crescu si dobindi un frumos miros. Floarea s-a numit dupa numele acelui tinar indragostit, Busuioc. El, busuiocul, este indispensabil in leacurile si in farmecele de dragoste. De asemenea, este indispensabil, conform tuturor descintatoarelor, in descintecele de besica rea si in cele de besica neagra.

Cind se descinta besica cea rea (postula maligna), se pune intr-un petic de cirpa (cu care au fost sterse ouale rosii la Pasti, cind au fost scoase din ulcica plina cu roseala) putina tamiie, citeva ramurele de busuioc si citiva peri de lina smulsi din cojoc. Dupa aceasta, se aprinde peticul de cirpa si, invirtindu-l in jurul bubei si afumindu-l, se descinta: “Besica alba,/ Besica neagra,/ Besica ghivizie,/ Besica naranghie./ Besica cu obrintit,/ Besica cu obraslit,/ Besica cu pocitura,/ Besica cu sagetatura./ Besica prin deochi,/ Besica de 99 feluri,/ Besica de 99 neamuri,/ Sa piei/ Sa raspiei/ Ca roua de soare/ Ca spuma de mare./ N. sa ramiie curat/ Si luminat/ Cum Dumnezeu l-a dat./ Descintecul de la mine,/ Leacul de la Dumnezeu!”.

Descintecul acesta se poate spune oricind, de cite trei ori pe zi, dimineata, la amiaza si seara. Dupa ce se pronunta incantatia de mai sus, se stinge peticul, iar cu cenusa lui se unge besica cea rea. Tot pentru besica cea rea, un remediu mai simplu consta in a lua frunze de busuioc si, ungindu-le cu miere, se leaga cu ele besica cea rea.

Alt procedeu este acela de a se lua frunze si ramurele de busuioc, apoi pinza de paianjen, se invelesc intr-un petic de pinza, care se aprinde, si cu care se descinta afumind besica. Dupa ce a ispravit de rostit incantatia magica, descintatorul isi uda in gura degetul aratator si, luind cenusa peticului ars pe deget, unge besica. Apoi uda tot astfel o frunza de busuioc si, impreuna cu pinza de paianjen, o lipeste de besica cea neagra, care in scurt timp “se intoarce” (da inapoi) si se vindeca.

Pentru farmecele de dragoste, ritualurile românesti legate de busuioc sint uneori destul de complexe, fiind cunoscute mai multe variante, de la o regiune la alta. Iata cum procedeaza o fata din Carpatii Apuseni. Catre seara, dupa ce s-a intunecat bine, ea isi ia o ulcica si trei fire de busuioc cu care se duce la un riu, unde isi umple cu apa ulcica, o pune pe cap si se intoarce cu ea spre casa rostind un descintec.

Ajungind la usa casei, bea de trei ori din ulcica si rosteste urmatorul descintec: “Cum nu poate face popa aghiasma,/ Far’ de busuioc,/ Asa sa nu poata’ ncepe feciorii,/ Far’ de mine nici un joc!”. Acest descintec se face cind e luna veche, intr-o marti, intr-o joi sau intr-o simbata seara (in alte zile si cind e luna noua, farmecul nu e bun). in alta vraja de dragoste din aceiasi mnti (din satul Sin-Giorgiu), fetele iau o ulcica plina cu apa, pun in ea citeva fire de busuioc, ies apoi afara din casa si, uitindu-se la stele, descinta cu urmatoarea incantatie: “Una stea/ Logostea!/ Ada-mi dragostea mea/ De trei ori/ Pina-n zori/ La asta ulcea cu flori,/ De la 99 vaci cu vitei,/ De la 99 oi cu miei,/ De la 99 scroafe cu purcei,/ De la 99 clopuri ficioresti,/ De la 99 struturi fetesci./ Doua stele/ Logostele/ Aduceti dragostile mele,/ De trei ori/ Pina-n zori/ La asta ulcea cu flori…”.

Aceasta incantatie se rosteste de noua ori, dupa care fata, incetind de a se mai uita la stele, bea o parte din apa, cu o parte se spala pe obraz, cu o parte se uda pe cap, iar cu ceea ce mai ramine din apa uda de la locul pe unde crede ca vor veni feciorii la ea, pina la usa casei, turnind apoi restul de apa pe prag. O parte din busuiocul din ulcica il rupe si il presara, ca si apa, pe calea pe unde vor veni feciorii, iar cu cealalta parte se freaca pe miini si pe obraz, culcindu-se apoi, asteptind dragostea si visind la voinicul dorit.

In Bucovina, intr-o joi sau simbata dimineata, inainte de a rasari soarele, se poate incepe o vraja despre care se zice ca fetele ce au facut-o sint foarte iubite, cautate si jucate de toti feciorii. Ele sint cele dintii si mai alese la toate adunarile si petrecerile. Astfel, fata ce isi doreste dragostea face un buchet de busuioc punind in mijlocul lui o pana de paun si un banut de argint (un “puisor”), legindu-l cu un sirag de margele. Cu acest buchet, cu o bucatica de piine, cu o farima de sare si cu o ulcica, ea se duce la o apa curgatoare (de obicei la un piriias). Ajunsa la apa cauta un loc unde valurile apei se lovesc de bolovani facind spume si zgomot mare. Aici face trei metanii si, aruncind piinea si sarea in apa, recita: “Apa lina cur(g)atoare./ Iar isi dau piine si sare,/ Er’ tu sa-mi dai mie cinste,/ Noroc si dragoste mare!”.

Dupa ce-a rostit aceasta incantatie, ea ia apa din piriu cu ulcica in care se afla si buchetul de busuioc, avind grija ca gura ulcelei sa fie indreptata in susul apei, si se indreapta catre casa. Pe drum trebuie sa fie atenta sa nu verse nici un strop de apa si sa nu fie vazuta de nimeni, daca doreste ca farmecul sa aiba urmarile dorite. Ajunsa acasa, ea se urca pe o lavita linga fereastra si rosteste o alta incantatie magica, tinind linga sine ulcica plina cu apa de la piriu.

12 Comments

Leave a Reply