Home Spiritualitate teoreticaCugetari Societatea de consum: sclavia omului modern

Societatea de consum: sclavia omului modern

by admin
10 views
Social Media
  •  
  •  
  •  

consumerismPana la Renastere si la Reforma protestanta, teologia si viata crestina s-au fundamentat pe ideea rigorii, renuntarii si auto-controlului sever, implinirea spirituala fiind inteleasa ca invers proportionala cu bunastarea materiala. De la Reforma, o parte a crestinatatii a facut cunostinta cu alta idee: “Dumnezeu fiind bun, ne vrea fericiti, deci bogati si saturati”. Si astfel a aparut societatea moderna, societatea dezvoltarii nesfarsite din punct de vedere tehnic, stiintific si economic, adica societatea de consum. De atunci incoace, progresul omenirii se identifica in mare masura cu aceasta idee; marile descoperiri geografice, marile colonizari, revolutia industriala, revolutiile moderne, formarea statelor nationale, uriasa dezvoltare economica, tehnica si stiintifica- identice astazi cu societatea de consum – sunt indisolubil legate de aceasta noua conceptie. Pe de alta parte insa, tot ei i se datoreaza, intr-o masura, si regruparea omenirii in blocuri, aparitia unor boli noi si dezastrul ecologic, pana la limita dezastrului planetar.

In fata unei asemenea probleme nu avem voie sa fim duplicitari, profitand si dorind pe de o parte o situatie materiala prospera si comoda, iar pe de alta parte respingand-o ideologic, cu subintelesul ipocrit ca “stim noi care este adevarul!”. Nu putem proceda asa, n-avem dreptul, n-avem dreptate si ne-am minti pe noi insine.

Orice religie – ca si religia crestina – afirma categoric ca, datorita pacatului, in orice om nascut sub soare se desfasoara o tensiune, o lupta intre legea spiritului si legea pacatului. Aceasta lupta este universala in umanitate, chiar si in cei mai buni, daca Sfantul Pavel declara deschis ca “vad in madularele mele o alta lege, luptandu-se impotriva legii mintii mele si facandu-ma rob, legii pacatului” (Romani 7, .23) astfel incat “nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc” (Rom. 7, 19). Pacatul se naste in spirit dar se concretizeaza in trup, pentru ca trupul – prin limitele si slabiciunile materialitatii lui, prin confuzia, diversitatea si intunecimea poftelor irationale – este mai usor de coborat in opacitatea si greutatea irationalitatii. Esentialul si adevarul conditiei istorice umane sunt asadar aceasta lupta permanenta intre “trup” ca pofta irationala si “duh” ca sens propriu al fiintei umane: “Caci trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului; caci acestea se impotrivesc unul altuia” (Galateni 5, 17). Aceasta dualitate formeaza desigur doua feluri de gandire si de vietuire, doua feluri de oameni; vrand-nevrand, oricine este obligat sa incline intr-o parte a balantei si devine, fie om “al trupului”, fie om al “duhului”, constituindu-se in doua mentalitati si lumi opuse. Fireste ca “cei ce sunt dupa trup cugeta cele ale trupului, iar cei ce sunt dupa Duh cele ale Duhului” (Rom. 8,5), dar mai importante sunt consecintele, pentru ca “dorinta carnii este moarte, dar dorinta Duhului este viata si pace” (Rom. 5,6).

Mentalitatea si lumea consumista contrazic legea crestina, legea spiritului si legea fiintei in primul rand pentru ca obiectualizeaza persoana. Oricat de mult clameaza ea fericirea persoanei, dupa legea consumista omul devine nu o persoana fericita, ci un obiect fericit, daca exista asa ceva. Consumismul se opune persoanei si fiintei si pentru ca este o autonomizare si o separatie.

Titlul de glorie al consumismului pare sa fie productia si progresul fara sfarsit, prin care el pare sa asigure raiul pe pamant. intr-adevar, fie ca asigura sau nu fericirea, consumismul asigura maximul productiei si consumului, aceasta fiind legea si meritul lui: maximizarea productiei si a consumului. Trebuie observat insa ca aceasta maximizare impune cu necesitate mecanizarea, automatizarea si obiectualizarea intregii realitati, atat a economiei, cat si a oamenilor; fara ea, consumismul nici nu exista. In consumism nu mai exista identitati ci numai cantitate; economia insasi, zeul atotputernic si suveran, functioneaza nu prin legile interne ale economiei, nu pentru ratiuni umaniste, nu pentru om, ci numai prin idolatrizarea productiei in ea insasi; caci omul insusi este numai un mijloc de accelerare a productiei, scopul .suprem ramanand cantitatea in ea insasi.

Consumismul pare sa asigure intr-adevar suveranitatea unei miscari fara de sfarsit; numai ca e suveranitatea naturii asupra omului, care a intrat de bunavoie rob sub jugul naturii. pecificitate nu prin ceea ce are comun cu natura, ci tocmai prin ceea ce il deosebeste. Rostul si menirea omului nu este “naturalizarea” lui prin supunerea sub natura ci, dimpotriva, umanizarea naturii. Omul nu poate renunta la spiritualitatea sa, iar aceasta consta tocmai in suveranitatea omului asupra naturii; abdicand de la ea omul renunta la fiinta si sensul sau, se contrazice si aluneca practic spre nefiinta.

Consumismul se constituie intr-o atractie magica, irezistibila, mai ales datorita faptului ca promite infinitul sau, cum spuneam mai sus, raiul pe pamant. Ideea consumista nu apartine exclusiv unui anume sistem politic. Astazi ea este cultivata indeosebi de capitalism, dar si comunismul o cultiva si o promitea. Fara indoiala ca consumismul nu promite infinitul dintr-odata, de acum, dar el se bazeaza esential pe ideea ferma si certa ca omul poate realiza, intr-un viitor, maximul pe pamant; consumismul nu se pretinde un rai atins, ci un rai in devenire. Important este ca se vrea si se promite, aici pe pamant. ingloband toate fortele si realitatile de pe pamant, fara indoiala ca realitatea consumista apare totala, nemarginita.

Consumismul are premisele care duc la religiozitate, adica nelimitarea, neclaritatea care ameteste si supune, cantitatea strivitoare si forta misterioasa oculta si indiscutabila. El poate fi prezentat ca religie si este trait de adepti ca atare. Dar este o falsa religie, pentru ca toate promisiunile lui se dovedesc iluzorii, in “infinitul” consumismului e cuprinsa, desigur, si trairea infinita a timpului; in acest sens, consumismul ar fi “infinitatea” prezentului. El n-are nevoie de trecut iar viitorul e apropiat din ce in ce mai tare, pana cand va deveni in intregime prezent; consumismul promite eternizarea prezentului.

O alta dimensiune si valoare esentiala pe care o promite consumismul -la care se poate rezuma, de altfel – este satisfacerea deplina, implinirea tuturor dezideratelor umane, potolirea nestinsei sete care-l caracterizeaza pe om. Consumismul promite atingerea satiului, satisfacerea infinita. Experienta prezenta a consumismului si intreaga istorie a progresului si a umanitatii impun insa adevarul ca nu exista un satiu, o satisfacere deplina a omului prin mijloa-cele materiale sau naturale; in orice cantitate, varietate si calitate, ele se dovedesc insuficiente si experienta dovedeste ca omul nu-si afla satiul si odihna decat in spirit, tocmai pentru ca el se dovedeste in chip esential spirit. Omul infometeaza si inseteaza de persoana, de spirit, iar acesta il poate satisface pentru ca este intr-adevar absolutul fiintei. Pentru ca nu se bazeaza pe spirit, ci pe natura, “satiul” consumismului nu este decat o scurta pauza, o rasuflare care deschide o sete si mai mare, pe un drum al carui sens si final nu se mai vad. in acest sens, cunoscatorii recunosc ca locuitorul lumii consumiste nu este decat “un vesnic sugaci care zbiara dupa sticla”.

Orice s-ar spune, legea consumismului – adica tendinta fiecaruia de a obtine pentru sine maximul – cultiva egoismul, separatia si lupta, si orice cercetator consecvent trebuie sa recunoasca dreptatea si autenticitatea cu care o prezinta gandirea biblica: “De unde vin razboaiele si de unde certurile, dintre voi? Oare nu de aici: din poftele voastre care se lupta in madularele voastre? Poftiti si nu aveti; ucideti si pizmuiti si nu puteti sa dobanditi ce doriti; va sfaditi si va razboiti si nu aveti, pentru ca nu cereti. Cereti si nu primiti, pentru ca cereti rau, ca sa risipiti in placeri” (Iacov 4, 1-3). Exacerbarea poftelor nu poate fi o rezolvare si o implinire a omului, pentru ca nu face decat sa cultive lacomia, invidia si conflictul dintre oameni.

ATENTIE! Site-ul almeea.ro nu-si asuma nicio responsabilitate pentru articolele legate de vindecarea fizica, prin folosirea sau nefolosirea anumitor alimente, medicamente si/sau anumite exercitii. Aceste articole au doar rol informativ. Daca doriti sau nu sa folositi sfaturile din aceste articole depinde doar de voi. Va recomandam sa cereti consult specializat inainte de a pune in practica aceste sfaturi.

S-ar putea sa va placa si

Leave a Comment