Oamenii in negru

meninblackCine sunt oamenii in negru?

De-a lungul anilor, au sosit, de asemenea, rapoarte repetate asupra “oamenilor negri”. Principalele caracteristici sint urmatoarele: dupa observarea unui OZN, in viata martorului apar unul sau trei barbati vizibil amenintatori, de regula imbracati in costume negre, cu cravata, pantofi, manusi negre. Personajele au prezentat acreditari ce pareau sa parvina de la o agentie secreta sau militara (de obicei CIA, FBI sau NASA), ori au lasat aceasta impresie prin remarcile pe care le-au facut. Au confiscat fotografii si alte dovezi, au avertizat ca observatiile si intilnirile cu ei nu trebuie discutate in public.

Ei stiu totul, chiar si confidentele cele mai ascunse ale martorilor pe care-i viziteaza. “Oamenii in negru” sint inalti, au umeri lati, se misca rigid. Nu au riduri, fata lor este neteda, fara mustata sau barba. Parul negru este pieptanat perfect. Apar pe neasteptate si dispar la fel. Facindu-si declaratiile la politie, martorului i se cere sa renunte la versiunea sa. Martori si investigatori au fost amenintati cu moartea daca spun ceea ce stiu sau descriu despre cele vazute si traite. Mereu in mijlocul scenei, ca un paianjen in mijlocul pinzei. Legaturi destul de intinse si misterioase. Se deplaseaza in general in grupuri de cate trei, impreuna parand sa marsaluiasca. Adesea sosesc in masini de tip vechi, lucioase si bine intretinute, ca niste vehicule nou-noute. Au Cadillack-uri sau Lincoln Continental-uri negre in Statele Unite, Rolls Royce-uri, sau Jaguar-uri in Anglia. Ferestrele sint mate, iar numerele de inmatriculare sint (intotdeauna) neinregistrate; pe unele automobile s-au observat inscriptii indescifrabile. Nu simt o dorinta coplesitoare sa fie diplomati sau sa aiba tact atunci cind abordeaza martorul.

Primul caz

Iata un caz. A fost in seara de 13 iulie 1967. Robert Richardson si Jerry Quay mergeau cu masina intre Maumee si Whitehouse, statul Ohio, cind au trecut de o cotitura si au vazut o lumina alb-albastruie stralucitoare blocind drumul. Richardson nu a reusit sa opreasca imediat, iar masina s-a ciocnit de ceva. In momentul coliziunii, amindoi au inchis ochii. Cand i-au deschis, obiectul deja disparuse. Totul s-a petrecut in jurul orei 23,30. In fine, au anuntat incidentul la politie si la patrulele rutiere ale sectiei din Maumee. La fata locului s-a gasit o bucata de metal.

Ei bine, in data de 16 iulie, catre ora 23,00, doi barbati au venit acasa la Richardson si l-au interogat despre incident. Nu s-au prezentat, martorul insa a observat ca aveau un Cadillack 1953 negru, cu numarul 8577-D. Politia din Toledo a descoperit ca numarul nu fusese inca emis. Apoi, o saptamana mai tarziu, alti doi barbati, cu fizionomii de straini si ten masliniu, l-au vizitat pe Richardson la domiciliu, pentru a incerca sa-l convinga ca in seara respectiva nu avusese loc nicio coliziune. Au lansat amenintari vagi la adresa sotiei lui, daca nu le dadea bucata de metal… Aceste personaje sinistre stiu despre orice probe materiale pe care le are martorul, asa ca tin sa li se predea lor. Cei care se dau drept ofiteri militari este clar ca nu au cunostinta despre procedurile militare sau despre jargonul militar de baza. Avertizeaza martorul sa nu spuna nici unei alte persoane despre intilnire, citeodata fac amenintari la adresa lui sau a familiei, amenintari uneori goale de continut.

Vorbesc formal, dar cu dificultate si cu o respiratie chinuita. Par sa gafaie sufocati, precum persoana care sufera de astm. Relatarile contin pana si unele detalii pe care martorul ar fi inclinat sa le treaca sub tacere, de teama sa nu para caraghios. De regula, “oamenii in negru” incearca sa-l convinga pe martor ca nu a vazut nimic. Folosesc expresii ridicol de demodate. Dupa intalnire, martorii sint fie descurajati, fie infiorati, fie zapaciti cu ineptii.

Al doilea caz

Vom mai adauga un caz. Mergem asadar in Insula Vancouver Canada. Martorul principal este Grant Breiland, pe atunci un adolescent de 16 ani, cunoscut in orasul Victoria, capitala Columbiei Britanice, ca un elev silitor al Colegiului Mount-Douglas, martorul posedand o inteligenta peste medie si avand un spirit deosebit de combativ. Datorita acestor calitati a fost cooptat in organizatia voluntara “J.R. Security”, care avea rolul de a sprijini organele locale ale politiei in mentinerea ordinii si respectarii legilor. In seara zilei de 2 octombrie 1981, la ora 21,30, Grant iesise in fata casei impreuna cu familia sa pentru a conduce niste musafiri. Privind din intimplare spre cer, baiatul vede o stea deosebit de mare, cam la inaltimea norilor. Ciudata aparitie i s-a parut suspecta si s-a repezit in casa pentru a lua aparatul sau de emisie-receptie, pe care il folosea mai ales in misiunile voluntare de prindere a raufacatorilor.

Transmite un apel catre cei de la Mount Tolmie, intrucat de acolo vizibilitatea era mult mai buna. Un oarecare N.B. i-a comunicat ca si el vede o lumina mare, alba, pe cer. Grant si-a luat binoclul: a putut astfel sa observe cum acea lumina isi schimba culoarea, devenind dintr-o data rosie. Era un obiect discoidal, avind cupola intoarsa in jos. Pe suprafata obiectului se plimba o lumina rosie, dindu-i ocol pe intreaga circumferinta, intr-o miscare circulara continua. La un moment dat, lumina cea rosie s-a oprit doua secunde si a lansat un fascicul rosu puternic spre sol, apoi si-a reluat miscarile, dupa care obiectul a disparut.

La numai cateva ore dupa observatie, la ora 5,00 dimineata, in Victoria s-a produs o descarcare electrica de o intensitate fara precedent: s-a auzit o bubuitura ca de tunet, urmata imediat de o rafala de ploaie; o scurta pana de curent care a fost remediata de specialisti. Dar pentru cei din zona un asemenea fapt era un lucru neobisnuit, furtunile si tunetele fiind o raritate.

Trei zile mai tarziu, Grant intra in antreul unui populat magazin K-Mart de linga casa lui, pentru a face unele cumparaturi. Cum nu a gasit ceea ce cauta, s-a gandit sa dea un telefon unui prieten. Prietenul nu era insa acasa, asa ca a dat sa iasa din cabina telefonica atunci cind a zarit afara (parca asteptandu-l) doi barbati ciudati, stand aproape unul de celalalt. Erau probabil de la politie, dupa severitatea care li se citea pe fata. Grant arunca o privire in jur si observa cu stupoare ca nu mai era nimeni in holul magazinului, desi cu cateva minute inainte fusese acolo un adevarat du-te-vino. Atat pe strada, cat si in complex era o multime de lume, dar nimeni nu intra si nu iesea din magazin.

Cei doi stateau nemiscati, parca intepeniti. Erau imbracati complet in negru, inclusiv camasile de sub haina, care erau incheiate strins la git, desi nu se vedea nici un nasture. Nu purtau cravata. Ceea ce i-a atras cel mai tare atentia lui Grant a fost faptul ca cei doi nu aveau unghii la msini si nici sprincene. Erau negriciosi la fata, cu buzele de aceeasi culoare cu a restului pielii, lobii urechilor erau dreptunghiulari. Ochii negri, fara luciu, priveau intr-un mod nefiresc. Fetele erau lipsite de expresie, vocea fara nici o inflexiune.

In tot timpul discutiei care urma, nu clipira si nu se miscara din loc. Barbatul (sa-i spunem) nr. 1 si-a tinut mereu gura intredeschisa – gura semana cu un dreptunghi! Amindoi aveau o dantura perfecta, dinti regulati. Barbatul nr. 1 il intreba pe Grant cu o voce rigida, cu timbrul egal ca un robot: “Cum te cheama?”. Grant a ripostat: “Nu vreau sa-ti spun”. Atunci barbatul celalalt il intreba: “Unde locuiesti?”. Grant dadu acelasi raspuns hotarat. Ii mai pusera unele intrebari, dar baiatul refuza sa le mai raspunda. Asa incat cei doi facura un fel de stinga-mprejur si iesira in strada. Au plecat cu pasi tepeni, fara a indoi genunchii.

Grant s-a grabit sa iasa si el, apoi i-a urmarit pana cand barbatii s-au oprit la marginea unui teren viran. Afara incepe sa ploua si cei doi stau in ploaie, asteptand parca ceva. Uitindu-se prin jur, Grant constata cu uimire ca pe strada nu mai era nimeni, nici oameni, nici masini, unde cu cateva minute inainte a vazut persoane trecand pe trotuar si masini alergand in susul si in josul strazii. In acel moment a avut senzatia ca cineva il striga, intoarce capul, dar nu zareste pe nimeni.

Lipit de perete, se uita la cei doi barbati care ajunsesera acum la jumatatea terenului, cand deodata aude din nou numele lui. Nimeni insa nu era in zona. In momentul cand isi indrepta privirea spre locul unde i-a vazut pe “barbatii in negru”, a ramas de-a dreptul socat: barbatii disparusera brusc, ca si cum s-ar fi volatilizat in aer.

Indreptandu-se spre locul unde stia sigur ca i-a vazut ultima oara, observa ca pe sol nu erau imprimate niciun fel de urme de pasi. I s-a facut frica si a luat-o la fuga pana la prima statie de autobuz. In noaptea aceea de octombrie, Grant a avut un cosmar: visa ca strabatuse campul pana la jumatate si ca acolo il asteptau cei doi. In vis, ei il apucara de incheieturi, apoi au disparut. Mai departe, Grant se afla intr-o camera alba, circulara, legat de scaun si i se repetara intrebarile din holul magazinului, iar el refuza mereu sa raspunda. Este intrebat daca pomenise cuiva despre cele intimplate in incinta complexului si de pe strada, cerandu-i autoritar sa uite experinta tocmai traita…

A doua zi dimineata, descoperi ca avea o pata rosie la citiva centimetri deasupra rotulei, putin spre interiorul pulpei drepte. Ulterior, a primit telefoane anonime. Ca o curiozitate, cu cateva ore mai devreme, celalalt martor primise o vizita la fel de inutila din partea a doi barbati stranii, imbracati identic cu vizitatorii lui Breiland, tot fara unghii, dar cu pielea extrem de palida. Au venit la statia de benzina unde lucra. Au cerut “petrol” (nu “benzina”) si au platit o suma peste masura, apoi au adus inapoi carburantul. Nefolosit. Nici un moment nu s-a vazut vreo masina.

Intrebari privind oamenii in negru

La ce bun ADEVARUL? De ce “oamenii in negru”? De ce urmele sunt sterse cu grija? Ce ne este permis si ce nu? Dar de ce? Şi, mai ales, cum a venit in existenta omul? Cum a ajuns el aici, pe Pamant? Pentru ca aici, la inceput, nu exista nimic, nu erau conditii favorabile aparitiei si dezvoltarii vietii. Cum a aparut viata? Am evoluat noi, oare, din animale de felul maimutelor? Sau am fost creati? Chiar sa fim proprietatea cuiva? Ce oferim in schimb? Cat de multe vrem sa stim? Cit “adevar” putem suporta?

Ce se intampla cu NOI? Şi daca “oamenii in negru” fac parte dintr-un scenariu? Care ar fi mesajul? Iata, avem aici inca o ipoteza de lucru, din pacate, insuficient sprijinita de argumente. Totusi, recunoastem, ispititoare. Un singur lucru, insa, este cert: “oamenii in negru” nu sunt de gasit! Dar ce cautam? Cine sunt “oamenii in negru”? Instantele unor civilizatii nonterestre? Cautam asasini profesionisti? Atunci, cine le-a solicitat ajutorul? Cine si de ce este atit de “speriat”? Cui ofera protectie? De ce o fac? Prin ce sunt motivati? Ce ascunde fenomenul OZN, sau ce instante ar putea fi implicate, din moment ce toti care se apropie de natura sa fie “sufera” si mor, fie sunt sfatuiti sa-si abandoneze imediat cercetarile, fie ne trezim cu izbucnirea unei epidemii de “sinucideri”? Ceva, cu siguranta, se intimpla. Ceva care este dirijat de o suflare inteligenta. Ceva infricosator. Iar din ceea ce stim, sunt mai multe ipoteze decit certitudini. Dar tu, tu ce stii?

One Response

Leave a Reply