Dupa moarte, omul intra chiar in “lumea duhurilor”, la jumatatea drumului dintre rai si iad? Iata adevarul…

Emanuel Swedenborg (1688-1772) a fost un intelectual obisnuit din Europa veacului al XVIII-lea, care cunostea curent multe limbi. Erudit, om de stiinta si inventator, activ in viata publica, ca reprezentant oficial al industriei miniere suedeze si membru al Casei Aristocratilor, Swedenborg a scris cam 150 de lucrari stiintifice, unele dintre ele (cum ar fi tratatul de anatomie in 4 volume, Creierul), depasind cu mult veacul sau.

Cand avea 56 de ani, si-a indreptat atentia catre lumea spirituala, si in ultimii 25 de ani ai vietii sale, a scris un numar mare de lucrari religioase, infatisand raiul, iadul, ingerii si duhurile – toate avand ca temelie experienta sa personala. El descrie locurile nevazute ca fiind foarte deosebite de cele pamantesti; totusi, acestea se afla in armonie cu descrierile majoritatii cartilor oculte.

Cand moare un om, potrivit relatarii lui Swedenborg, el intra in „lumea duhurilor”, care se afla la jumatatea drumului dintre rai si iad. Desi este lumea duhurilor, si nu este materiala, este foarte asemanatoare cu lumea materiala, ca omul nici nu stie la inceput ca a murit; el are acelasi fel de „trup” si insusiri ale simturilor, ca atunci cand se afla in trup omenesc. In clipa mortii se vede lumina – ceva stralucitor si nedeslusit – si are loc „trecerea in revista” a vietii omului cu toate faptele lui cele bune si cele rele. Isi intalneste prietenii si cunostintele din aceasta lume; si pentru o vreme continua o existenta foarte asemanatoare celei pe care a avut-o pe pamant, in afara de faptul ca toate cele de acolo sunt cu mult mai „launtrice”.

Omul este atras de acele lucruri si persoane fata de care simte iubire, si realitatea este hotarata de ganduri – de indata ce se gandeste la o persoana iubita, acea persoana se arata ca si cum ar fi fost chemata. De indata ce cineva se obisnuieste cu aceasta lume a duhurilor, acela afla de la prieteni despre rai si despre iad, si este purtat in diferite cetati, gradini si parcuri.

In aceasta „lume a duhurilor” care este mijlocitoare, sufletul este „pregatit” pentru rai printr-un proces de invatare care dureaza de la cateva zile pana la un an. Dar si „raiul”, asa cum este infatisat de Swedenborg, nu este prea deosebit de „lumea duhurilor”, si amandoua seamana foarte mult cu pamantul. Sunt curti si sali publice ca si pe pamant, parcuri si gradini, case si dormitoare pentru „ingeri” cu multe schimburi de haine pentru ei. Sunt guverne, si legi, si tribunale de judecata – toate, de buna seama, mai „duhovnicesti” decat pe pamant. Sunt biserici si slujbe bisericesti cu preoti care oficiaza slujbe si care se tulbura daca cineva din clerul bisericesc se impotriveste. Sunt casatorii, scoli, cresterea si educarea copiilor, viata publica – pe scurt, aproape toate cele ce se gasesc pe pamant, care pot fi „duhovnicesti”.

Swedenborg a stat de vorba cu multi „ingeri” din cer (el credea ca toti aceia erau suflete ale mortilor), dar si cu locuitorii necunoscuti de pe Mercur, Jupiter, si de pe alte planete; el a vorbit cu Martin Luther in „cer” si l-a convertit la credinta sa, dar nu a izbutit sa-l lamureasca pe Calvin sa nu mai creada in predestinare. „Iadul” este descris ca un loc foarte asemanator pamantului, unde locuitorii sunt plini de dragoste de sine si lucrari diavolesti.

Este posibil ca Swedenborg sa fi fost in legatura cu duhuri nevazute si sa fi primit de la ele „descoperiri”. E posibil ca duhurile nevazute sa fi fost duhurile cazute, adica demonii. „Raiul” si „iadul” pe care le-a vazut, erau si ele parti ale acestui salas din vazduh, si „descoperirile” pe care le-a lasat in scris, sunt o descriere a inselarilor sale despre acest salas, pe care duhurile cele cazute le plasmuiesc adesea pentru cei necunoscatori, avand in vedere scopurile lor.

Lasă un comentariu