Calvinismul este rezultatul reformei religioase realizate de catre teologul Jean Calvin (1509-1564).
Adeptii Calvinismului s-au reunit în Olanda la Dordrecht (15 km SE de Rotterdam), in 1618. Acolo au formulat ceea ce numim acum cele cinci puncte ale Calvinismului. Ele se bazeaza pe afirmatii izolate ale lui Pavel, luate din contextul Bibliei si din contextul interpretarii Traditiei nebiblice: Romani (5:10), 2 Corinteni (5:18-19), Efeseni (2:15-16), Coloseni (1:21-22), Romani (3: 24-25). Cele cinci puncte se bazeaza de asemenea pe scrierile timpurii ale lui Augustinus despre predestinare.
Iata care sunt cele 5 puncte ale calvinismului:
1. Totala neputinta sau Totala depravare
Pacatosul este mort, orb si surd la lucrurile Domnului. Vointa sa nu este libera; omul pacatos nu poate deosebi binele de rau. Astfel ca omul nu poate niciodata sa aleaga sa-l iubeasca pe Dumnezeu sau sa faca binele. Credinta omului nu il ajuta la mantuire; este darul lui Dumnezeu dat celor pe care el i-a ales spre mantuire. Si e normal sa fie asa, de vreme ce, dupa cadere, omul a decazut complet, si-a pierdut liberul arbitru si a devenit total depravat.
2. Alegerea neconditionata
Dumnezeu a ales, inainte de facerea lumii si prin vointa sa suverana, pe unii spre mantuire. Alegerea sa, potrivit careia unii pacatosi vor fi salvati, nu se bazeaza pe niciun criteriu ce poate fi cunoscut prin mijloace omenesti. El nici macar nu alege sa-i mantuiasca pe aceia despre care stia dinainte ca il vor iubi si asculta. Alegerea nu este determinata sau conditionata de faptele omului. Dimpotriva, Dumnezeu da credinta celor pe care ii alege. Alegerea de catre Dumnezeu a pacatosului, nu alegerea pacatosului de a-l urma pe Cristos, este singura cauza a mantuirii. Aceasta trebuie sa fie asa, de vreme ce omenirea nu poate sa aleaga, vointa si intelectul fiindu-i profund depravate.
3. Mantuirea speciala sau Iertarea limitata
Lucrarea lui Cristos avea ca scop sa-i mantuiasca doar pe cei alesi de dinainte de facere. A asigurat mantuirea celor alesi prin rascumpararea pacatului lor in procesul alegerii neconditionate. Dar nu exista niciun motiv pentru aceasta, de vreme ce toti oamenii sunt pacatosi si trebuie sa fie sortiti pierzaniei. Totusi, datorita unor ratiuni cunoscute doar de el, Dumnezeu a ales o mana de oameni pentru a-i mantui. Ceilalti merita in egala masura pedeapsa divina, dar Dumnezeu a gasit potrivit sa mantuiasca doar pe cativa, datorita ratiunilor sale oculte.
4. Harul irezistibil
Lucrarea Sfantului Spirit adreseaza o chemare speciala celor alesi. Aceasta chemare ii duce inevitabil la mantuire. La fel cum cei alesi sunt selectati de Dumnezeu, nu mantuiti prin alegerea lor de a deveni precum Cristos, tot asa ei nu pot rezista harului irezistibil a lui Dumnezeu – chemarea Spiritului. Chemarea sa nu poate fi refuzata. Pacatosul nu are nici o alegere. Spiritul il forteaza pe pacatos nu numai sa creada, dar si sa coopereze cu vointa divina.
5. Perseverenta sfintilor
Cei alesi, sunt mantuiti de-a pururi. Nimic din ceea ce fac nu poate sa le stearga numele din Cartea Vietii. Ei nu au ales sa se apropie de Dumnezeu, la fel cum nicio fapta, gand, sau dorinta nu poate sa ii indeparteze din planul lui Dumnezeu de a-i face sa persevereze pana la capat. Totusi, cei alesi nu pot sti niciodata in aceasta viata daca sunt cu adevarat alesi, astfel ca omul nu poate fi sigur pe deplin de mantuirea sa. Dar si asa cei alesi de Dumnezeu sa fie pierduti de-a pururi, nu pot face nimic pentru a se apropia de Dumnezeu. Cainta, caracterul lor, faptele bune sau credinta in Cristos, nu le sunt de niciun folos.