Am venit – De unde? Merg – Incotro?

Social Media
  •  
  •  
  •  

(de Gabriele din Wurzburg)

Partea 1.  Introducere

Ce este viata?

Este oare viata, viata noastra, doar intervalul dintre inceputul si sfarsitul vietii pamantesti, dintre nastere si moarte – cele doua evenimente inevitabile, care ambele pentru toti participantii sunt in cele mai multe cazuri insotite de greutati si deseori de dureri? Nu se poate spune despre viata intr-adevar nimic altceva, decat atat, ca un om este procreat de parintii lui, se dezvolta in trupul mamei, pana cand se naste, ca traieste cateva decenii, moare, este inmormantat si se descompune din nou in componenetele sale materiale? Sufletul, este el numai un produs al corpului pamantesc, care inceteaza din viata impreuna cu acesta? Este organismul determinat numai de predispozitiile ereditare ale parintilor si stramosilor, adica un corp care se dezvolta si se alcatuieste conform legilor ereditare?

Multi oameni sunt convinsi de aceasta, altii insa au imagini mai mult sau mai putin clare despre o existenta continua a omului sau a unei parti din el, a sufletului sau. Ei cred ca mortul odihneste in mormant pana la invierea sa si graveaza in piatra funerara: “Odihneste-te in pace!” Ei sunt de parere ca trupul material ar putea sa invie, desi este evident ca s-a descompus. Cine pune bisericilor crestine intrebari despre viata si moarte, trebuie sa constate, ca ele nu pot face afirmatii concludente despre cele, ce se intampla dupa moarte, deoarece Biblia nu contine date concrete despre aceasta tema. Multi dintre cei legati de biserica se tem ca dupa moarte ar trebui eventual sa sufere in iad sau sa fie aruncati dupa judecata de apoi in osanda vesnica.

Omul modem din secolul al XX-lea prefera sa ocoleasca tema “moartea”. El considera ca real si existent ceea ce poate afla nemijlocit prin cele cinci simturi ale sale, ceea ce poate intelege cu intelectul sau. El isi da seama de existenta sa fizica si de faptul ca el este strans legat de cursul vietii care este sesizabil din exterior. De unde vine si incotro se duce, pentru ce traieste si de ce are aceasta soarta, ii ramane de fapt un mister, insa ceea ce poate fi experimentat in exterior i se pare concret, palpabil adica viata sa. Pe baza acestei constiinte, caracterizata printr-un fel de privire materiala, se intelege ca el se teme sa se gandeasca la sfarsitul acestei existente, la moarte, deoarece crede ca moartea ar trebui sa stearga existenta sa.

Omul iubeste asa de mult aceasta viata care, in afara de neplaceri, ii mai are de oferit si cate ceva placut si fermecator. Ar vrea sa traiasca o viata lunga si n-ar vrea sa vada nici pe altii murind. Pritenii si rudele vor adesea sa mai retina un om, care poarta deja semnele mortii.

Frica si nestiinta au facut din deces si moarte un tabu. Abia cu citiva ani inainte s-a schimbat acesta atitudine, dupa ce cativa medici si-au luat sarcina, sa nu “indeparteze” muribunzii, ci sa-i insoteasca, si atunci cand continuarea unui tratament medical pare fara rost.

Experientele in regiunea de frontiera a mortii au fost motivul pentru reflectare si pentru schimbarea gandirii. Ele incurajeaza omul sa-si largeasca orizontul cunoasterii despre viata, care a devenit ingust. Multi oameni presimt sau cred deja in continutul adevarat al conceptiei despre viata pe care o au oamenii din tarile mai putin materialiste, in care moartea este considerata ca o statie intr-o ordine naturala a vietii. Acolo oamenii sunt convinsi ca dupa moartea corpului fizic “mortul”, adica sufletul lui, continua sa traiasca. Cei mai multi cunosc si faptul ca sufletul poate sa traiasca, mai multe vieti pamantesti in diferite timpuri si in diferite corpuri omenesti. Si la noi credinta simpla a poporului are cunostinte despre continuarea existentei. Astazi, cand cercetatorii mortii publica observatiile lor stiitifice, citim unele informatii care nu sunt noi deloc. Deoarece este adevarat ca teoriile stiintelor naturii si dogmele bisericilor au putut sa refuleze cunostinte stravechi din constiinta noastra, dar nicidecum n-au putut sa le combata sau sa schimbe realitatiile negandu-le.

Cele expuse in aceasta scriere continua experienta de baza a omenirii, insa rectifica multe si depasesc partial mult cele cunoscute pana acum, ajungand pana in lumea dincolo de materie, in lumea spiritului. De acolo, din spirit, provin cunostintele, din care dam aici cate ceva mai departe. Adevarurile fundamentale ale vietii au fost tot timpul si sunt si astazi revelate din nou de Spiritul lui Dumnezeu.

Moartea nu este o distrugere, ci o transformare

Totul este energie, si din aceasta energie nimic nu se poate pierde!

Viata este o forma de energie! La fel cum oamenii nostri de stiinta nu pot defini exact de unde vine energia, de ce si cum se formeaza, nu pot interpreta nici viata, o pot doar descrie. Aceasta forma de energie, viata, se sustrage explicati ei stiintelor naturale la fel ca si sufletul nostru.

Sufletul este o parte esentiala a fiintei “om”. Unde a fost el, inaintea nasterii omului? Unde ramane el, cand corpul se descompune iar in partile sale componente?

Ca organism viu corpul material se construieste prin transformare de materie. Dupa moarte, cand viata se retrage din corp, el se descompune din nou in componentele sale materiale. Dar ce se intampla cu “viata”, ce se intampla cu sufletul?

O cercetare, care este indreptata doar asupra materiei, nu poate explica cu toate eforturile stiintifice maxime, ceea ce este pentru fiecare om de la sine inteles, viata, care ne inconjoara in milioane de exemplare, in forma de animale, plante si microbi. Din ouale unui fluture ia fiinta o omida, aceasta omida se inveleste mai tarziu intr-un cocon, se preface in crisalida. Din crisalida vedem iesind noul fluture. Viata se transforma, dar nu se pierde!

In noile Sale revelatii, Spiritul lui Dumnezeu ne explica faptul ca totul este energie. Viata este energie – nu poate fi distrusa, nu poate fi nimicita. Doar forma sa se poate schimba. Viata in forma sa initiala este spirituala, viata este chiar spirit. Sufletul nostru este existenta spirituala, o forma de viata spirituala.

Pentru multi oameni din afara civilizatiei noastre occidentale faptul, ca sufletul exista deja inainte de procrearea omului si ca “supravietuieste” mortii lui, face parte din cunostintele de baza. Prin urmare, existam deja inaintea nasterii noastre, in forma sufletului nostru, care se afa ca si corp spiritual in domenii spirituale.

Aceasta si multe altele le aflam in noile revelatii:

Sufletul nostru este de mult in drumetie. Candva a venit din lumile spirituale pure. Intr-acolo calatoreste el acum, inapoi, acasa la Tatal etern in imparatiile ceresti ale luminii. Drumetia il conduce prin domeniile sufletelor, domeniile de purificare. In anumite conditii ii este permis sa se imbrace intr-un corp omenesc, pentru a se elibera intr-o viata pamanteasca, in timp si spatiu, de o parte din impovararile sale. Daca aceasta ii reuseste, atunci isi poate continua drumul spre casa in lumi mai luminoase ale domeniilor de purificare. Atunci a inaintat pe drumul sau.

Viata pamanteasca este, deci, numai o statie intermediara pe parcursul calatoriei sufletului, care are drept scop, ca omul sa recastige prin dezvoltarea spirituala, puritatea initiala, puterea initiala de lumina, vibratia initiala inalta.

Sufletul, formatiunea spirituala cu anumite semne caractristice, sa spunem “semne personale,” se apropie in timpul conceptiei copilului si intra la nasterea copilului in intregime in corpul material omenesc. El ramane legat de corp pana la moartea lui fizica.

Toate evenimentele vietii omului isi au originea in suflet. Prin suflet curge energia divina a vietii in trupul fizic si il insufleteste.

Totul este energie, si simtirea, gandirea, vorbirea si activitatea noastra. Sufletul este “cartea vietii”. In el totul se acumuleaza, in el ramane eficace si dupa moartea corpului pamantesc, ceea ce omul a simtit, a gandit, a vorbit si a facut candva. Aceasta inseamna: ca ducem cu noi in regiunile spirituale indentitatea noastra, constiinta noastra, greselile si slabiciunile noastre, dar si bucuria noastra interioara, orientarea spre Dumnezeu. Ce este negativ impovareaza sufletul nostru, il umbreste si il intuneca. Gandirea si activitatea pozitiva usureaza sufletul, il lasa sa devina mai luminos.

Ar trebui sa fie cea mai importanta sarcina a noastra, de a avea la sfarsitul vietii noastre un bilant pozitiv, deci un suflet care este eliberat de cateva poveri si umbre. Este important ce ducem din aceasta viata cu noi. Este important, cat de intunecat sau cat de luminos este sufletul nostru, cand murim, deoarece aceasta determina in continuare
drumul sufletului nostru dupa moartea noastra fizica.

Cum se petrece moartea? Ce traieste sufletul, cand paraseste trupul sau?

La fiecare om urmeaza, dupa terminarea timpului pentru viata sa pamanteasca, parasirea corpului de catre sufletul sau. Pentru “moarte” însa nu exista nici o norma, fiecare om moare altfel!

Cercetarea moderna a mortii îsi obtine cunostintele din povestirile oamenilor care au fost morti clinic si care au fost readusi la viata. Acesti oameni au avut adesea o moarte mai mult sau mai putin neasteptata, fortata, care însa s-a dovedit a nu fi definitiva.

Relatarile sunt asemanatoare:

Prima experienta este adesea o senzatie de plutire în afara si deasupra corpului fizic. În aceasta stare sufletul înregistreza foarte exact împrejurimea reala si toate întamplarile, de exemplu în sala de operatie sau la locul accidentului. Adesea sufletul traieste experienta în care, în continuare, este condus printr-un tunel întunecos sau catre un punct luminos. Unii înregistreaza cum ajung într-o lumina stralucitoare si aud sunete, armonii sau un fel de muzica sferica. Aceste suflete înca nu s-au despartit în întregime de corp, astfel încat încercarile de readucere la viata au succes.

Cu totul altfel se petrece moartea naturala, la care revocarea vietii dureaza în mod normal ani de zile: din timp în timp apar dificultati la nivelul aparatului circulator, un organ sau altul nu mai functioneaza ca si înainte, iar corpul devine tot mai slab.

In acest timp se ofera sufletului multe posibilitati de pregatire pentru despriderea de trup. În somnul adanc al corpului, sufletul poate iesi din corp si poate exersa cu îngerul lui pazitor “libertatea de a se misca”. La fel ca un om care dupa ce mult timp a fost bolnav în pat si trebuie sa învete din nou sa mearga, asa si sufletul trebuie sa învete din nou libertatea sa de miscare în domenii spirituale.

In cele din urma, omul se culca pentru a muri. Inainte de iesirea sufletului din corp, ruleaza înca odata prin fata omului întreaga viata ca un film proiectat cu acceleratorul. Sufletul evalueaza pe deplin constient pana la ultima simtire trecutul sau, viata pamanteasca care acum s-a sfarsit. O evalueaza dupa alte criterii decat a facut-o omul. Criteriul hotarator este acum acela al iubirii dezinteresate realizate. În felul acesta sufletul devine judecatorul gandirii si activitatii propriului om.

Daca omul s-a pregatit pentru moarte, atunci sufletul se poate desprinde relativ usor de trup. Îl ajuta fiinte spirituale, îngerul lui pazitor si sufletele unor prieteni si rude de odinioara. Ele saluta sufletul care paraseste materia si îl ajuta sa-si ia locul în lumea cealalta.

Daca omul însa nu s-a pregatit pentru moartea sa, daca a trait în întregime în materie, fara nici o straduinta spirituala, fara orientare consecventa spre Dumnezeu, atunci cugetarea si nazuinta sa, întreaga sa constiinta este atat de mult fixata de conditiile omenesti pamantesti de viata, încat se tine de ele în mod convulsiv. Nu-si poate imagina o viata dincolo de existanta materiala omeneasca si se apara împotriva mortii.

Fiintele spirituale vor sa ajute si acest suflet ca sa se poata desprinde mai usor de trup. Dar atat timp cat omul nu vrea sa primeasca moartea sa, respectiv s-o considere drept realitate, posibilitatile lor de a ajuta sunt foarte limitate. Fiintele spirituale respecta vointa libera.

Sufletul care este orientat atat de mult spre aceasta viata pamanteasca, ramane si dupa iesirea lui din trupul pamantesc mai mult sau mai putin legat de acesta prin fluxuri de energie. Se agata oarecum de casa sa fizica, deoarece si el crede ca viata este posibila doar în corpul material. El percepe înca, ce se întampla cu trupul neînsufletit, indiferent daca este pus în mormant sau adus în crematoriu.

Sufletul se desprinde corespunzator nivelului sau de dezvoltare

Asa cum a trait omul, asa cum si-a orientat sufletul, la fel continua sufletul sa simta si sa traiasca!

Ce se întampla cu un suflet, de exemplu la un accident mortal? Daca sufletul este azvarlit afara din trup printr-o influenta fortata, atunci nu se poate desprinde în mod legitim de trup. Aceasta înseamna ca el, desi a parasit trupul, mai este legat de el mai mult sau mai putin, în functie de orientarea spirituala a omului.

La aceasta despartire fortata rar îi este posibil sufletului sa se orienteze îndata, desi pentru el intervin fiinte spirituale sau alte suflete. Din cauza socului suferit, sufletul crede ca se mai afla tot în trup, deorece persista înca mult timp sperietura si durerea momentana iar capacitatea de deosebire nu este dezvoltata.

Poate ca medicul a constatat de mult moartea fizica, cadavrul poate fi înmormantat si sufletul tot se mai crede legat de corp. Din cauza acestui soc sufletul traieste eventual nu doar zile, ci saptamani sau luni sau si mai mult timp cu impresia, ca mai este om, poate bolnav sau vatamat din cauza accidentului, dar nu mort!

El continua sa traiasca cu aceste impresii pe care le percepe ca imagini. În aceste imagini ale sufletului crede ca traieste real în corpul fizic, ca percepe, gandeste, vorbeste si actIoneaza corespunzator. Poate ca el continua sa faca munca lui anterioara, deorece tot mai crede ca este om. Se misca în circulatie pe strazi si foloseste mijloacele noastre de transport. Dar dupa parasirea trupului nu mai are simturi. Adesea rataceste mult timp pe pamant, pana cand observa ca multe lucruri sunt altfel decat era obisnuit ca om. El se duce de exemplu la prietenii sai si se întreaba: “Pe mine nimeni nu ma mai ia în seama, nici un om,locul meu de munca este ocupat de altul, eu sunt complet singur. Ce s-a întamplat cu mine?”

Abia dupa o asemenea recunoastere, lumea spirituala poate actiona asupra sufletului. Numai cand îi este constient sufletului ca este o fiinta din materie fina si ca trupul lui este de mult îngropat, sufletul se poate trezi în urma activitatii îngerului sau pazitor si poate pomi în drumetie corespunzator nivelului sau de constiina. Un suflet primeste sfatul si se lasa condus în domeniile sufletelor, altul poate ca merge la mormant si astepta acolo reînvierea carnii, asa cum a învatat-o în “timpul vietii”.

Dupa cum s-a spus la început, sufletul înmaganizeaza tot ceea ce afla omul în cursul vietii sale, deci si toate învataturile religioase. Daca omul a fost educat în gandirea unei confesiuni si a acceptat aceasta învatatura ca adevar, atunci sufletul lui va ramane si dupa moarte la aceasta profesiune de credinta. Aceasta se petrece în primul rand atunci cand biserica a reusit sa-l convinga ca doar ea
este în stare sa aduca omului fericirea, daca el accepta toate îvataturile ei. Daca sufletul acesta a parasit trupul, traieste în continuare imaginandu-si ca înca mai face parte din biserica sa. El mai crede ca-L poate gasi pe Dumnezeu doar într-o cladire a bisericii.

Dar Dumnezeu nu este legat de un loc, fiind Spirit universal este omniprezent, chiar si în suflet! Atat timp cat un suflet nu întelege aceasta, atat timp cat se tine de învataturile pe care învatatori pamantesti le-au întiparit ca adevar în omul si sufletul lui, aceasta influenta ramane pe mai departe hotaratoare pentru suflet. Atunci se închide pentru tot ceea ce mesagerii luminosi ai adevarului etern vor sa-i faca de înteles si nu va putea gasi continuarea drumului sau în lumea cealalta ci va tinde tot mereu spre o noua încarnare.

Cat de diferita de aceasta este trecerea în lumea cealalta a unui om, care într-adevar este unit cu Dumnezeu! Aici se poate vorbi de “reîntoarcere acasa” Acest om stie ca sufletul lui vine de la Dumnezeu si de la Dumnezeu obtine energia sa vitala. El stie ca în sufletul sau se afla viata sa eterna, nemuritoare. Sufletul, copilul lui Dumnezeu, este tot timpul în legatura cu Tatal sau si ar vrea sa se întoarca din nou la El. Omul stie, ca acest trup material poate fi comparat cu o haina, care, daca nu mai este necesara, poate fi scoasa. Cu ani înainte de întoarcerea sa acasa, sufletul sau primeste impulsuri cu continut de genul: desparte-te, încetul cu încetul, de corpul tau omenesc.

Vibratii speciale de lumina curg în suflet. Foarte încet, el reia fluxurile sale de viata din trupul fizic si înmaganizeaza aceste puteri. În jurul acestui om unit cu Dumnezeu se afla la trecere suflete din regiuni superioare, membrii familiei de odinioara si spiritul pazitor. Sufletul, care se mai afla în om, se simte fericit, deoarece stie ca Dumnezeu, Domnul îl cheama înapoi.

Cand omul asteapta asa numita moarte, îi este permis sa se mai uite o data înapoi. El cuprinde cu vederea viata sa si iarta unde este ceva de iertat. Poate chiar îi este îngaduit sa vada fiinte din lumi îndepartate si percepe plenitudinea care îl înconjoara. Atunci trupul pamantesc închide ochii, respira de cateva ori puternic: omul mai vede o data fiinte spirituale sau suflete luminoase, mai dezvoltate, – apoi expira definitiv, si sufletul a parasit trupul. În acelasi moment se desfasoara aceasta formatiune flexibila, de substanta fina. Sufletul are “stabilitatea” sa si traieste constient si bucuros în domeniul spiritual de frecventa, în care a trecut.

Sufletul este înconjurat de lumina. Spiritul pazitor sau suflete din lumi mai superioare îl lamuresc. Sufletul simte melodii, sunt vibratii ale planetei spre care tinde.

Fiecare suflet este altfel condus conform starii sale. El poate ca vede o strada, poate un tunel, poate o pajiste foarte frumoasa. Sufletul îndreptat spre Dumnezeu se mai uita scurt în urma, cere în rugaciune ajutor pentru rudele în doliu si se duce mai departe.

Acest suflet a realizat un progres în viata pamanteasca care s-a terminat acum. S-a apropiat simtitor de Tatal de care îi este dor, a facut cativa pasi înainte pe drumul spre casa, înapoi în lumina.

(Extras din cartea «Am venit – De unde? Merg – Incotro?» scrisa de Gabriele din Wurzburg; Editata in limba romana de Viata Universala)

Va urma.

© Viata Universala, viatauniversala.romania@yahoo.fr

Adresa grup Viata Universala: http://groups.yahoo.com/group/viatauniversalaromania

Click AICI pentru Abonare

Sau trimiteti un email gol la adresa:
viatauniversalaromania-subscribe@yahoogroups.com

Lasă un comentariu