Intr-o zi un om, care se lauda ca nu crede decat ceea ce vede, ii zise vecinului sau, care statea pe banca de la poarta gradinii: – Eu nu cred ca sufletul exista, pentru ca nu-l vad. Vecinul se gandi putin si-i zise: – Ia incearca sa te gandesti cu putere la ceva…
Dupa un minut il intreba: – Te-ai gandit? – Da, m-am gandit. – Bine si cu putere? – Da, bine si cu putere. – Eu nu cred, zise vecinul.
Omul oarecum suparat ii zise: – M-am gandit, mai omule, si inca bine si cu putere, de ce nu ma crezi? – Pentru ca eu nu cred decat ceea ce vad, si gandul nu ti-l pot vedea…
Omul tacu, gandi mai adanc si pricepu ceea ce inainte nu voia sa priceapa, si anume ca: toate ce nu se vad nu inseamna ca nu exista, ci ele exista, dar nu se vad cu ochii trupesti, ci cu cei sufletesti.
