Home DivinatieAstrologie Zodiac 2011: afla ce-ti rezerva astrele in 2011!

Zodiac 2011: afla ce-ti rezerva astrele in 2011!

by admin
46 views
Social Media
  •  
  •  
  •  

1) ZODIA BERBEC (21 martie-20 aprilie)

2011 este un an in care trebuie sa inveti sa lasi de la tine, sa cedezi in fata celuilalt, sa stii sa-i pui pe altii pe primul loc, atunci cand situatia o cere. De asemenea, trebuie sa inveti sa cooperezi, sa colaborezi, sa construiesti impreuna cu ceilalti, lasand deoparte rolul de lider, pe care il preferi in orice situatie. Daca vei reusi sa faci aceste lucruri, rezultatele te vor uimi si pe tine.

De asemenea, in 2011 este bine sa-ti oferi mai mult timp, sa stai cu tine insuti, sa-ti rasfeti trupul si sa-si bucuri sufletul. Esti inconjurat de lume si placi fara sa depui vreun efort in acest sens. Este posibil sa te indragostesti, dar depinde mult si ce atitudine vei avea pentru ca lucrurile sa se dezvolte in directia unei relatii serioase.

Dragoste şi sex

In plan amoros, in 2011 traversezi o perioada de schimbari. Daca ai o relatie stabila, te bucuri in continuare de momente frumoase alaturi de persoana iubita. Reusesti sa comunici cu aceasta mai bine decat inainte, o intelegi in profunzime, o descoperi si, totodata, te lasi descoperit. Astfel, poti trage unele concluzii, iti dai seama cum stai, ce iti doresti, ce ai nevoie.

Daca esti singur, vei merge la tot felul de intalniri, deoarece de admiratori nu duci lipsa. Chiar iti convine aceasta situatie, deoarece ai parte de mai multe experiente care te distreaza. Cu toate acestea, nu este exclus ca la inceputul verii sa te indragostesti de cineva. Dintr-o simpla idila, te trezesti prins in mrejele dragostei si iti doresti o relatie serioasa.

Insa in cazul in care relatia ta lasa de dorit, tensiunile se acumuleaza. Un prim moment de criza are loc la sfarsitul primaverii, insa acesta continua si in vara 2011. In aceasta perioada sunt posibile despartirile de partener. Nu mai esti dispus sa inchizi ochii, iar partenerul de viata poate fi la fel de categoric. Spre finalul anului, viata amoroasa cunoaste o ameliorare. Pentru nativii singuri, insa, nu este recomandata o implicare afectiva intr-o noua relatie.

Cariera

In acest an, spiritul tau combativ se face simtit mai mult ca de obicei. Esti hotarat sa faci tot posibilul pentru a-ti vedea implinite planurile in activitatea profesionala. Este un lucru foarte bun, atata timp cat te raportezi la concurenta. Daca insa aceasta agresivitate si dorinta de a conduce se manifesta si in relatia cu colegii de serviciu, atunci este cazul sa te temperezi. Nu te dai in vant dupa o abordare diplomatica a situatiilor de lucru, dar ea se impune.

Inceputul de an reprezinta o perioada mai linistita, in care nu va fi nevoie de cine stie ce eforturi. Din primavara, lucrurile incep sa ia avant. Ti se cer sa faci mai multe lucruri sau primesti responsabilitati mai mari. Pe de o parte, realizezi acele lucruri pe care ti le doreai de multa vreme. Pe de alta parte, ai un job mai greu. Tot acum ai poarta deschisa spre o schimbare majora, daca ti-o doresti.

Din vara, esti mai activ ca niciodata. Cu greu pot ceilalti sa tina pasul cu tine. Ai reusita dupa reusita, esti motivat si lucrezi in mod aplicat. Vara 2011 reprezinta perioada cu cele mai importante realizari. Din toamna, lucrurile se mai linistesc. Tot ce poti face pana la finalul anului este sa pui bazele unor noi proiecte sau planuri personale. Ai suficient timp pentru a te pregati, acordand atentie fiecarui detaliu.

Bani

In 2011 vei fi nevoit sa acorzi prioritate domeniului financiar. Trebuie sa iei unele decizii, sa semnezi acte, sa te informezi. Vestea buna este ca primesti o suma importanta de bani, undeva in cursul verii, pe care o poti folosi intr-o investitie la care te gandesti de ceva vreme. Nu vei face insa acest lucru decat dupa a doua jumatate a anului.
In cazul in care cheltuiesti nejustificat de mult, intampini dificultati mai tarziu. Daca insa iti organizezi cheltuielile, atunci nu ar trebui sa ai probleme, deoarece banii iti intra in cont in mod regulat. Chiar ai putea sa recuperezi niste sume care iti sunt datorate. Primesti sustinere si din partea familiei, care te ajuta daca ai nevoie. Se poate sa vina niste bani si ca urmare a rezultatelor bune de la locul de munca.

Este important ca pe toata durata anului sa fii cat se poate de chibzuit cu banii. Investeste numai atunci cand este cazul, in rest, redu cheltuielile. La sfarsitul lui 2011 reusesti sa rezolvi o problema destul de serioasa, de natura oficiala. Intr-un fel sau altul, gasesti o solutie buna, dar trebuie sa ai rabdare si sa insisti, pentru ca lucrurile nu se rezolva de la sine.

Sanatate si stare de spirit

Sub aspect fizic, dispui de multa energie in acest an. Este bine sa te folosesti de ea intr-un mod constructiv si sa gasesti modalitati de a scapa de excesul de energie prin sport. Esti tentat sa faci tot felul de excese, deoarece ti se pare ca nu risti nimic daca iti depasesti limitele. Astfel, avansand in an, vei acumula oboseala, care se poate manifesta prin accese de nervozitate. Poate cineva iti va atrage atentie asupra acestui lucru, dar nu prea esti dispus sa asculti.

In prima parte a anului sistemul tau imunitar este mai slabit, astfel incat trebuie sa ai mai multa grija de tine. Oricat ai vrea tu sa fii activ 24h din 24, nu se poate. Fereste-te de schimbarile bruste de temperatura si nu sta pe afara mai mult decat este cazul, cand e vreme urata.

Odata cu venirea verii, ai ocazia sa scapi de frig si de umezeala si sa te relaxezi la soare. Odihneste-te si incarca-te cu energie pozitiva. Renunta la mesele copioase si controleaza-ti apetitul. Numai astfel pastrezi un echilibru in organism.

2) ZODIA TAUR (21 aprilie – 21 mai)

In 2011 iti concentrezi atentia asupra propriei persoane mai mult decat pana acum. Sunt multe lucruri care te nemultumesc si vrei sa faci niste schimbari. Este vorba atat de viata ta personala, cat si de activitatea profesionala. Poti obtine o mai mare autonomie, o libertate de miscare care iti permite sa iei masuri serioase si sa schimbi mersul lucrurilor.

Aceste imbunatatiri pe care le faci sub aspect personal si profesional sunt posibile numai atata timp cat iti pastrezi luciditatea. In general, zodia iti confera o abordare rationala a vietii. In 2011, insa, esti atat de preocupat de lucrurile care iti fac placere, incat risti sa visezi mult la ele, dar sa actionezi mai putin. Este foarte important sa cobori cu picioarele pe pamant, sa fii constient de conditiile de care dispui si apoi sa actionezi ca atare.

Dragoste si sex

In 2011 acorzi mai multa importanta vietii sentimentale. Reusesti sa te cunosti mai bine pe tine insuti, dandu-ti seama unde ai gresit in trecut si ce trebuie sa faci pentru a te simti implinit. Petreci momente deosebit de frumoase in compania persoanei iubite, care are nevoie de afectiunea si intelegerea ta. Te simti mai liber in a exprima ceea ce simti, iar acest lucru te face mai relaxat si mai fericit.

In prima jumatate a lui 2011 esti capabil sa faci declaratii de dragoste fierbinti, care il iau prin surprindere pe partener. Simti nevoia sa pui cartile pe masa, sa afirmi ce simti, sa spui ce vrei. Traiti impreuna clipe de profunda implinire, in toate planurile. Singurul inconvenient poate aparea in cazul in care exagerezi cu nevoia de libertate. Este firesc sa ai nevoie de un timp numai pentru tine, dar depinde foarte mult de modul in care pui problema. Daca exagerezi, ai putea sa ranesti persoana iubita.

Taurii singuri zboara din floare in floare. Se simt frumosi, inteligenti, seducatori, constienti de propriile lor arme de seductie. Cel mai probabil, vor pierde sirul aventurilor. Si totusi, dintr-o simpla idila se poate ivi pe neasteptate tocmai acela sau aceea care face subiectul viselor sale. Dupa a doua jumatate a anului, viata sentimentala este in continuare aducatoare de impliniri, cel putin, in cazul nativilor interesati sa-si apere si consolideze relatia. Cei cu un trecut dezamagitor au sanse sa o ia de la inceput cu altcineva, daca stiu sa se uite in jurul lor si sa prinda sansele din zbor.

Cariera

Anul 2011 reprezinta o perioada destul de buna, sub aspect profesional. Ai posibilitatea sa faci progrese importante si chiar sa iei masuri in sensul unei schimbari de proportii, daca iti doresti acest lucru. Acorda-ti timp pentru a verifica toate aspectele si pentru a lua cea mai buna decizie.

Inca din primele luni ale lui 2011 intri in paine. Incepi un proiect nou sau primesti un nou post. Oricum ar fi, sarcinile sunt altele si implica mai multe raspundere, dar si mai multe avantaje. Treptat, iti intri in ritm si ai timp sa pui lucrurile la punct. Faci planuri pentru dezvoltarea ta profesionala.

Dupa a doua jumatate a anului se poate sa aiba loc din nou o schimbare. Aceasta tine insa mai mult de tine, decat de factori exteriori. Daca ai trecut prin momente mai dificile, acum acestea devin pur si simplu experiente din care ai avut ce sa inveti. Esti mai impacat cu tine si privesti lucrurile intr-un mod realist. Este bine sa accepti ceea ce se petrece, pentru ca astfel treci la un nivel superior. Totodata, este recomandat sa tratezi lucrurile cu maximum de luciditate si sa nu-ti asumi riscuri in proiecte care nu prezinta suficiente garantii clare.

Bani

Anul 2011 aduce unele sanse de castig, pana in toamna. Se poate sa semnezi contracte avantajoase. Vor exista insa si cheltuieli importante, asa ca este indicat sa faci economii, pentru ca numai astfel vei evita dificultati serioase.
In primavara, poti sa primesti niste bani dintr-o sursa la care nu te astepti. In general, este o perioada linista, in care nu ai cine stie ce lucruri de rezolvat. Intre timp, apar cheltuieli mai mari, asa ca banii pe care ii aveai stransi se imputineaza. Te vezi nevoit sa faci sacrificii.

Dupa a doua jumatate a anului, nu mai primesti niciun sprijin din exterior. Toti banii de care dispui vin doar ca urmare a muncii tale. Te preocupa investitiile in propria imagine sau in aspectul interior al casei tale. Este vorba despre sume importante, asa ca situatia trebuie tratata cu mare grija. Fa economii, calculeaza si gandeste-te de doua ori inainte sa pui mana pe portofel. Daca nu ai avea astfel de cheltuieli importante, situatia ta financiara ar fi chiar una echilibrata. In masura in care depinde de tine, evita excesele.

Sanatate si stare de spirit

In 2011 constientizezi mai bine care sunt limitele tale fizice si eviti astfel excesele care nu isi au rostul. Acest lucru nu inseamna insa ca ai grija de tine asa cum ar trebui. Tinzi sa te rasfeti cu mese copioase si eviti pe cat poti miscarea. Ar trebui sa folosesti macar o parte din timpul tau liber pentru a fi mai activ din punct de vedere fizic si a te mentine intr-o forma buna.

In prima jumatate a lui 2011 ai un program haotic. Nu prea respecti orele de masa si de somn, deoarece esti prea ocupat cu treburile zilnice. Cand ai ocazia, mananci in exces sau, cel putin, alegi alimente dintre cele mai putin sanatoase. Daca ii organizezi un pic programul zilnic vei avea timp sa te ocupi si de aceste detalii.

Uneori iti reuseste acest lucru, dar cazi rapid in ispita, din nou. Pana la sfarsitul anului, treci prin momente in care faci eforturi sa arati bine si momente cand excesele culinare iti aduc un surplus de greutate.

Gandeste-te la posibilitatea de a face un sport care iti place. Nu trebuie sa fie ceva extrem de solicitand. Conteaza mult sa-ti faca placere, pentru ca astfel nu-l vei privi ca pe o corvoada. Te vei relaxa, scapand de energia negativa si te vei mentine intr-o forma fizica mai buna. In rest, sistemul tau imunitar functioneaza bine, astfel incat nu ai de ce sa-ti faci probleme.

3) ZODIA GEMENI (21 mai-20 iunie)

Anul 2011 aduce unele schimbari benefice in plan relational. Esti de doua ori avantajat, deoarece nu te temi de schimbare si, in plus, vei putea sa duci la bun sfarsit niste proiecte dragi. Vei avea mult de lucru, situatiile se complica, esti prins in tot felul de probleme dar reusesti sa iesi la liman. Familia si prietenii te sustin, iar pentru tine acest lucru inseamna foarte mult.

De mentionat ca Gemenii sunt pusi sa faca alegeri importante in acest an. Unele dintre ele implica riscuri, dar va trebui sa si le asume si pe acestea daca vor sa reuseasca. In general schimbarile si deciziile pe care le iau acum sunt legate de bani, intr-un fel sau altul. Beneficiarul este nativul, in plan profesional sau nativul si familia acestuia, in plan personal. Exista posibilitatea sa se faca achizitii deosebit de importante.

Dragoste si sex

In 2011 acorzi o mai mare prioritate vietii amoroase. De fapt, ai mare nevoie de afectiune. Insa tocmai acest lucru te face vulnerabil, deoarece esti tentat sa te implici intr-o relatie care nu este neaparat una potrivita. Ramai cu picioarele pe pamant la inceput, cat inca nu esti foarte implicat afectiv, priveste situatia la rece si vezi daca merita sa mergi mai departe. De asemenea, este foarte important sa te faci inteles, sa nu lasi loc de interpretari in relatia cu partenerul tau.

Inceputul de an se anunta destul de dificil. Exista probleme de comunicare si o tendinta de izolare care nu te ajuta deloc. Vrei o schimbare dar nu ai gasit inca cea mai buna solutie pentru a obtine ceea ce-ti doresti. Daca ai deja o relatie, trebuie sa gasesti modalitati de a scapa de rutina zilnica. Oricum esti genul de om care se plictiseste foarte usor. Acum, cu atat mai mult simti apasarea unei relatii serioase. Cu toate acestea, se poate sa nu te astepte absolut nimic de partea cealalta a “baricadei”. Nu-ti asuma riscuri fara sa stii ce vei castiga pe urma.

Dupa a doua jumatate a lui 2011 te confrunti cu probleme de cuplu si niciunul nu pare sa fie dispus la un compromis. Numai nativilor singuri le merge mai bine. Sunt admirati, doriti, iubiti, iar ei, la randul lor, ar putea sa se indragosteasca pana peste urechi. Desi nu aveau de gand sa renunte la libertate, Gemenii trec in extrema cealalta si viseaza la o uniune legala. Ar trebui sa ia lucrurile pas cu pas pentru ca graba nu le aduce niciun castig. Pana la finalul lui 2011, Gemenii isi pot rezolva macar partial problemele daca sunt dispusi sa faca compromisuri, daruind mai mult.

Cariera

In 2011 este recomandat sa pui accentul pe relatiile profesionale. Pe de o parte, te intelegi excelent cu colaboratorii si reusesti sa-ti faci noi contacte. Pe de alta parte, comunici greu cu persoanele de care depinzi sau care au influenta. Oricat de spontan ai fi din fire, in domeniul profesional este recomandat sa adopti o atitudine diplomata. In 2011 vei putea sa-ti implinesti niste proiecte profesionale.

Inca din primele luni ale anului ai parte de o multime de reusite. Ti se fac propuneri interesante, ai rezultate onorabile, esti solicitat si apreciat. Esti foarte muncitor si serios. Chiar si nativii care isi cauta un loc de munca pe gustul lor vor gasi ceva care sa le permita sa-si dezvolte abilitatile. Pana in vara, sunt mari sanse ca nativii sa-si schimbe locul de munca, deoarece apar mereu noi oportunitati.

In cazul in care fac acest pas, Gemenii demonstreaza o mare capacitate de a se acomoda la noile conditii. Sunt creativi, punandu-si mintea la lucru. Ceea ce reusesc sa creeze nu ramane fara rezultate. Pana la finalul anului, nativii pot sa-si indeplineasca visul, dobandind un statut social pe masura aspiratiilor lor. Un sprijin important sau o ocazie buna de exploatat vine din relatiile cu strainatatea.

Bani

Situatia financiara este buna in 2011, cu exceptia unor riscuri care pot sa apara dupa a doua jumatate a anului. Daca insa esti prevazator, atunci nu ar trebui sa existe niciun inconvenient. Te bucuri de un echilibru bugetar care iti permite sa-ti faci planuri de achizitii importante. Totul merge bine daca actionezi intr-un mod chibzuit si ramai cu picioarele pe pamant.

Inca de la inceputul anului ti se fac tot felul de propuneri mirobolante. Toate suna excelent, dar prezinta riscuri prea mari ca sa le crezi pe cuvant. Esti totusi tentat sa scoti banii din buzunar. Gandeste-te de doua ori. In primavara poti avea parte de un castig deosebit de important. Nici macar nu este vorba despre un rezultat al unei munci sustinute, ci, mai degraba, de un cadou providential.

Din iulie este bine sa strangi cureaua si sa fii cat mai prevazator. Apar tentatii la tot pasul. Daca vrei neaparat sa investesti, consulta-te cu cineva de incredere, specialist in domeniu. Nu spera la castiguri substantiale, pentru ca ele nu vor veni. Cel mult, poti face niste banuti in plus, dar cam atat.

Sanatate si stare de spirit

Cu sanatatea stai bine, dar nu excelent. Ai un an destul de plin, astfel incat intreaga ta energie va fi consumata in numeroasele activitati. Uneori, se poate sa exagerezi cu munca, iar organismul tau se resimte. Tinzi sa duci o viata dezorganizata in ceea ce priveste orele de masa si de somn. Fa tot posibilul sa-ti supraveghezi alimentatia si sa consumi produse naturale.

In prima parte a anului te bucuri de o stare fizica buna. Nu se intampla nimic remarcabil, deoarece ai un sistem imunitar functional. Nimic nu reuseste sa te lase fara energie sau sa te irite. Daca totusi acumulezi energie negativa, poti scapa de ea prin activitate fizica. Alege una care sa-ti faca placere. Oricum esti genul activ si nu prea iti place sa stai intr-un singur loc. Profita de acest avantaj.

Din vara, ai ocazia sa te odihnesti, indepartandu-te de stresul cotidian. Pleaca departe, incearca noi experiente, deconecteaza-te, curata-te de tot ceea ce iti face rau. Astfel, scapi de rutina si iti improspatezi mintea si trupul. Pana spre sfarsitul anului reintri in forma. Si toata lumea va putea vedea asta. Ai un aspect fizic care nu lasa indiferent pe nimeni, mai ales persoanele de sex opus.

4) ZODIA RAC (21 iunie-22 iulie)

Pentru tine, 2011 este un an norocos. In primul rand, problemele cu care te-ai confruntat pana acum raman in trecut. Totul pare mai usor si este cu adevarat asa. Daca nu erai foarte sigur ca trebuie sa actionezi, acum esti decis sa o faci. Daca nu erai implinit in dragoste, acum sunt sanse mari sa fii. Poti calatori, poti cunoaste alti oameni, de la care inveti multe lucruri. Iti faci contacte si relatii noi, te dezvolti, cauti solutii.

In acest an, te concentrezi asupra propriei tale persoane. Vei avea ocazia sa-ti imbunatatesti viata la mai multe nivele. Singurul lucru de care trebuie sa te feresti il reprezinta riscurile nejustificate. Atata timp cat nu ai niciun fel de garantii, nu-ti asuma riscuri in acest an. Analizeaza bine lucrurile si profita de toate ocaziile de a te dezvolta. Vei trai viata din plin, iti vei redobandi cheful, bucuria, entuziasmul.

Dragoste si sex

In 2011 ai parte de o perioada frumoasa in plan amoros. Daca exista cineva in viata ta, atunci acea persoana iti va deveni si mai apropiata. Descoperi noi lucruri care te leaga si mai tare de ea. Comunicarea dintre voi se face la un nivel mai profund, mai solid. Trebuie sa ai curajul sa te deschizi, sa o lasi sa-ti ofere ceea ce este capabila sa-ti ofere.

In cazul in care esti singur, exista sanse sa cunosti persoana potrivita. Tot ce ai de facut este sa iesi in lume, deoarece distractia este garantata. In plus, asa iti vei oferi mai multe sanse sa dai peste cel/cea la care visezi de ani de zile. In acest caz, nu este vorba doar despre o aventura frumoasa, ci despre o relatie de durata, asa ca merita tot efortul.

O prima sansa sa intalnesti pe cineva apare la inceputul lui 2011. Pana spre vara, insa, traversezi o perioada in care mai degraba ceilalti sunt interesati de tine decat tu de ei. Admiratorii tai nu au sanse sa-ti rapeasca inima. Vara 2011 reprezinta cea mai buna perioada sub aspect amoros, pentru Racii singuri. Restul nativilor trebuie sa invete sa fie mai flexibili si mai intelegatori cu partenerii lor.

Cariera

In plan profesional, 2011 este un an plin de evenimente si de realizari. Daca ai planuri, proiecte, vise, planificari, idei, nu mai sta pe ganduri. Apuca-te de treaba, deoarece este o perioada foarte buna pentru a actiona. Trebuie sa te misti repede, sa iei deciziile din mers, sa fii creativ si indraznet. Esti hotarat sa faci praf concurenta si cu greu ar putea cineva sa te opreasca.

Foarte multe dintre realizarile acestui an ti se datoreaza in totalitate. Initiativele tale isi aduc roadele. Foloseste-te de relatiile din mediul profesional pentru a-ti face cunoscute proiecte sau pentru a-ti duce la indeplinire planurile. Este important sa privesti mereu intr-un mod realist situatia prezenta, indiferent ca ea este buna sau rea. Uneori, lucrurile merg foarte bine, alteori, nu iese asa cum ti-ai dori. Dar este vorba numai despre ceva temporar. Ai rabdare.

In cazul in care nu ai afacerea ta si astepti niste avantaje din alta parte, ele pot intarzia sa apara. Nu-ti pierde totusi speranta si nu renunta la lupta. Ai totusi grija ce vorbesti si mai ales, cum vorbesti cu acele persoane de care depinzi intr-un fel sau altul. Esti combativ, motivat, realist, apt pentru job, asa ca nu exista niciun motiv real pentru a-ti face griji.

Bani

In 2011 esti preocupat de imbunatatirea situatiei tale financiare. Vei avea initiative, vei lua decizii, vei face tot posibilul pentru a-ti mari veniturile. Adesea, privesti lucrurile intr-un mod lucid, ceea ce te ajuta sa nu faci greseli si sa profiti de ocaziile care se ivesc pe parcurs. In orice caz, chiar daca iei avant, este bine totusi sa fii prudent.
In prima parte a anului ai putea sa castigi niste bani. Acestia vin fie ca urmare a investitiilor avantajoase pe care le-ai facut, fie este vorba despre o suma care iti este oricum datorata. Chiar daca stai destul de bine financiar, fii prevazator.

Dupa a doua parte a anului apar unele oportunitati de afaceri. Este bine sa analizezi toate detaliile inainte de a lua o decizie. Daca este nevoie, consulta-te cu o persoana de specialitate. Spre sfarsitul anului poti avea unele cheltuieli de proportii. Insa ele nu sunt cauzate de factori externi, care te obliga sa scoti banii din buzunar, ci mai degraba unui comportament nechibzuit. Trebuie sa ai o privire de ansamblu, sa privesti pe termen lung pentru a lua cea mai buna decizie.

Sanatate si stare de spirit

Ai multa energie pe tot parcursul anului 2011. De aceea, te implici in numeroase activitati care te solicita atat la nivel intelectual, cat si fizic. Pe de o parte, iti face foarte bine sa iesi in lume, sa ai multe preocupari, pentru ca asa iti pastrezi un moral ridicat. Pe de alta parte, tinzi sa-ti fortezi limitele si astfel intri in perioade in care te simti extenuat si nu mai ai chef de nimic.

Pastreaza un echilibru in orice faci. Chiar daca uneori nu te simti foarte bine, acest lucru nu este un motiv sa inghiti o multime de pastile. Apeleaza la tratamentele naturiste, stai in aer liber si supravegheaza-ti alimentatia, mai ales in prima parte a anului. Respecta orele de odihna si evita excesele de orice fel.

Spre vara, oboseala se acumuleaza. Devii apatic, te inchizi in casa si incepi sa te indepartezi de lume, pentru ca nu mai esti pe aceeasi lungime de unda cu nimeni. Dar aceste nemultumiri si stari de nervozitate nu au legatura cu ceilalti, ci cu propriul tau regim de viata. Situatia aceasta continua pana spre sfarsitul lui 2011. Daca faci un efort, vei gasi o modalitate sanatoasa de a scapa de stres.

5) ZODIA LEU (23 iulie-22 august)

Pentru tine, anul 2011 reprezinta un an al schimbarii, pe de o parte si al imaginatiei care concureaza cu luciditatea, pe de alta parte. Se intampla multe lucruri, in arii existentiale diferite, iar multe dintre ele vin pur si simplu, independent de vointa ta. Pentru ca lucrurile sa o ia pe fagasul dorit de tine, va fi nevoie sa actionezi rational.

In relatiile cu cei din jur, inclusiv in domeniul amoros si in cel profesional, te folosesti de imaginatie pentru a obtine rezultatele dorite. Esti creativ, stii ce trebuie sa faci exact la momentul potrivit. Trebuie insa sa si vrei sa faci. Si nu vei vrea mereu, pentru ca ramai cu privirea agatata de trecut. Este o greseala. Pana la finalul anului, va trebui sa inveti aceasta lectie daca iti doresti un viitor mai bun, mai stabil, mai sigur. Fii realist si gandeste-te la interesele tale.

Dragoste si sex

In plan amoros, noul an aduce schimbarea. O schimbare pozitiva, revigoranta, solida. Ti se ofera toate circumstantele, ti se faciliteaza toate demersurile pentru ca viata ta sentimentala sa se imbunatateasca. In foarte mare masura de tine depinde cum se vor desfasura lucrurile. Cel mai important lucru in 2011 este sa lasi la o parte comportamentul superficial si sa actionezi natural. Fii tu insuti, departe de artificii. Vei fi cu atat mai apreciat.

In prima parte a anului, ai un succes nebun la sexul opus. Nici macar nu-ti bati capul, pur si simplu placi din prima. Acest lucru nu inseamna ca nu-ti folosesti arsenalul de seductie. Esti perfect constient de capacitatile tale. Te dai in vant dupa placeri de o noapte, fara sa te uiti in urma. Se poate sa faci acest lucru chiar daca ai deja o relatie.

In a doua parte a anului, renunti la artificii si devii mai autentic. Cu cat esti mai putin teatral, cu atat ai mai multe sanse sa cunosti persoana potrivita, daca inca nu ai intalnit-o. Unii Lei chiar pot sa-si intalneasca jumatatea pana la finalul anului, cu conditia sa fie atenti in jurul lor. Nu peste mult timp se vor gandi foarte serios la casatorie. Pentru ceilalti, raman numai relatiile scurte si trecatoare, carora le pierd sirul. Cei care au deja o relatie ar face bine sa plece urechea la dorintele partenerului de viata. Leii au uneori momente in care isi cam ignora partenerul, fara sa se gandeasca la consecinte.

Cariera

In plan profesional, anul 2011 aduce noi oportunitati de dezvoltare. Pentru a profita de ele si a face o schimbare in bine va trebui sa ai initiativa. Nimic nu se intampla fara efort din partea ta. Ai ocazia sa-ti consolidezi pozitia sau sa dobandesti un statut mai sigur decat pana acum. Foloseste-te de aptitudinile tale si fii plin de initiativa.

Inca de la inceputul anului te confrunti cu situatii noi la locul de munca. Trebuie sa imbratisezi schimbarea, oricum apare ea la inceput. Efectele pe termen lung te avantajeaza. Foloseste-te de relatiile pe care le ai, dezvolta-ti proiectele in directia dorita si adapteaza-te din mers la noile cerinte. Se poate ca unele sa nu-ti fie pe plac, dar trebuie sa ai rabdare. De fapt, rabdarea si luciditatea sunt arme imbatabile in acest an.

Evenimente importante au loc si in a doua parte a anului, asa ca vei trece dintr-o etapa in alta. Pentru tine, care esti oricum un luptator si un conducator, problemele aparute pe parcurs nu pot constitui obstacole reale. Scopul tau final este sa dobandesti o noua pozitie ierarhica. Si ai toate sansele de reusita. Iar daca nu esti multumit de situatia prezenta, pana la finalul lui 2011 poti gasi un job care sa-ti depaseasca asteptarile. Si stim cu totii ca tu cu greu poti fi placut impresionat.

Bani

Situatia financiara este satisfacatoare in 2011. Nu intampini dificultati decat daca te comporti nechizbuit. Din fericire, ai planuri serioase, foarte bine puse la punct si iti organizezi bugetul cu dexteritatea unui specialist. Inca de la inceputul anului treci la actiune, iar rezultatele ar trebui sa fie pe masura asteptarilor.

Pentru cei care au avut probleme banesti mari la finalul lui 2010 incepe o noua etapa, mai prospera, mai imbucuratoare. Este, de asemenea, o perioada buna pentru a face proiecte pentru urmatoarea perioada si a stabili unde si cum sa investesti.

In restul anului, exista momente in care esti tentat sa cheltuiesti sume mari pe lucruri care nu se justifica. Trebuie sa fii prudent de cate ori bagi mana in buzunar. Gandeste-te daca ai cu adevarat nevoie sa faci acea achizitie. Chiar daca astfel de cumparaturi nu-ti destabilizeaza situatia financiara, gandeste-te la altceva: banii pe care ii dai acum pe o simpla placere ii poti investi in ceva mult mai util, ceva cu efecte benefice pe termen lung.

Sanatate si stare de spirit

Starea fizica si de sanatate nu prezinta aspecte importante in noul an. In general, cum te simti din punct de vedere fizic este influentat de starea ta psihica. Petrece mai mult timp in aer liber. Esti in general o persoana activa, asa ca iti poti alege un sport care sa-ti faca o reala placere. Scapi de kilogramele in plus, te mentii in forma si iti folosesti energia negativa intr-un mod constructiv. Nu fa insa activitati care sa-ti forteze limitele.

In general, ai o conditie fizica satisfacatoare, asa ca nu prea sunt motive sa te plangi. Cand arati bine, esti absolut constient de acest lucru. In prima parte a anului ai un moral puternic, iar asta se vede si in exterior. Increzator in tine, stralucesti in mediul in care te invarti. Iar daca te doare ceva, nimeni nu-si da seama sau, cel putin, doar oamenii care te cunosc foarte bine vad mai departe de armura ta. Ti-ar prinde bine sa-ti rezervi putin timp pentru a face sport.

Pe tot parcursul anului iti faci de cap cu tot felul de preparate culinare si mese copioase. Cum ai ocazia, cum te ospatezi ca un rege. Partea leului nu trebuie luata ad-literam, altfel te vei trezi cu tot felul de afectiuni secundare, ca urmare a consumului excesiv de zahar si grasimi. Gaseste modalitati de relaxare si respecta orele de somn. Spre sfarsitul anului ai putea avea unele probleme cu somnul, din cauza unui program dezorganizat.

6) ZODIA FECIOARA (23 august-22 septembrie)

Anul 2011 iti aduce o perioada frumoasa, cu numeroase impliniri. Majoritatea acestora vin ca urmare a eforturilor pe care le-ai depus in ultimii ani. Principalul tau scop in 2011 este sa ai o siguranta materiala si financiara. Vei lua masuri in acest sens, continuand planurile din trecut si avand si alte initiative. Te intelegi bine cu lumea din jur, iar ceea ce faci, faci cu placere.

Si cu sanatatea stai foarte bine. Stii poate mai bine ca oricine altcineva sa te folosesti de energia ta in scopuri constructive. Traiesti viata din plin, ai un moral foarte ridicat si ii faci si pe cei din jurul tau sa se simta bine.

Dragoste si sex

In plan amoros, 2011 este un an cu noi inceputuri. Acestea vin sub diverse forme. Spiritul tau analitic nu adoarme in tine nici macar in domeniul sentimental. Intrebarile la care nu aveai raspuns pana acum isi gasesc raspunsurile. Devii mai sigur pe tine pentru ca dobandesti o mai buna cunoastere de sine. Stii ce vrei, ce ai nevoie si nu eziti sa-i spui acest lucru partenerului de viata. Nativii singuri au sanse frumoase in acest an. Pot sa se indragosteasca si sa traiasca momente deosebite.

In prima parte a lui 2011 nu pari deloc dispus sa renunti la libertatea ta de dragul unei relatii serioase. Cu atat mai putin nu te gandesti la casatorie. Daca esti singur, o noua aparitie in viata ta iti poate schimba principiile. Daca ai deja o relatie, ar fi bine sa fii prudent cu manifestarile tale de independenta, pentru ca persoana iubita nu este deloc incantata de ceea ce descopera la tine. Multe Fecioare tind sa pretinda de la partener dovezi de afectiune, ceea ce ar fi perfect normal daca nu ar exagera.

In a doua parte a anului, traiesti la extrem. Fie iti faci de cap cu tot felul de parteneri de care nu te leaga decat idile scurte, fie refuzi sa te implici in orice astfel de relatie. Intr-un fel, Fecioarele au nevoie sa simta ca traiesc intens, indiferent de forma, pentru a se convinge ca timpul nu trece degeaba pe langa ele. Pentru cuplurile vechi, perioada este mult mai stabila si mai plina de impliniri. Savurati momentele petrecute impreuna si va faceti planuri importante, pe termen lung.

Cariera

Sub aspect profesional, anul 2011 are valente pozitive. In primul rand, acestea sunt direct legate de contactele cu cei din jur si in general cu tot ce este noutate. Deschiderea este cuvantul de ordine la locul de munca. Trebuie sa fii deschis, sa asculti ce au de spus ceilalti, sa privesti ce se intampla in jurul tau, sa prinzi din zbor oportunitatile, sa fii gata sa iei decizii.

Inca din primele luni ale anului poti dobandi un statut de invidiat la locul de munca. Totul ti se datoreaza personal, deoarece ai obtinut rezultate bune in ultima perioada. Poti fi un bun exemplu pentru ceilalti sau, cel putin, ii remontezi pe aceia care nu mai gasesc o motivatie puternica in propria lor persoana.

Relatiile pe care ti le faci in acest an se dovedesc utile. Dificultatile pe care le intampini nu sunt atat de mari incat sa nu poata fi depasite. Foloseste-te de spiritul tau rational. El iti va arata ce ai de facut pentru a depasi situatiile neplacute si a-ti atinge scopurile.

Bani

Cu banii stai foarte bine in 2011. Castigurile vin pe tot parcursul anului, dar nu este neaparat o chestiune de noroc, ci, mai degraba, un rezultat al eforturilor tale. Daca ai ocazia sa colaborezi in diverse proiecte, profita de ea. Apar oportunitati in mod frecvent. Un rol important in domeniul financiar il joaca relatiile facute pe parcursul timpului. Poti investi in lucruri de valoare si sa-ti consolidezi situatia financiara.

Un lucru de care este bine sa tii cont il reprezinta cheltuielile. Contul tau bancar este maricel, dar uneori tinzi sa-ti faci un moft dand bani multi, fara a fi cu adevarat justificat. Ramai cu picioarele pe pamant, oricat de roz este situatia. Putin cate putin, contul tau bancar se poate micsora considerabil.

Spre finalul anului, ai parte de o perioada fructuoasa. Banii vin din mai multe parti, mai ales daca desfasori activitati in paralel. Munca ta da roade, asa ca-ti poti face planuri. Esti recompensat pentru ceea ce ai facut, asa ca inchei anul intr-o nota pozitiva. Satisfactiile sunt mari, iar meritul e al tau in totalitate. Nu se prevad ajutoare din partea familiei sau a prietenilor.

Sanatate si stare de spirit

Cu sanatatea stai bine in acest an. Dispui de resurse mari de energie, asa ca reusesti sa faci ceea ce ti-ai propus. Insa trebuie sa-ti cunosti limitele fizice si sa nu fortezi nota. Puterea ta uriasa de munca te impinge spre excese. In final, esti doar un simplu om, iar excesele nu iarta pe nimeni. Daca ajungi sa fii mai nervos decat de obicei, atunci ar trebui sa-ti ridici un semn de intrebare.

Incepe anul usor, nu te arunca intr-un program aglomerat, chiar daca ai o multime de proiecte in cap. Rezerva-ti timp pentru tine, savureaza putinele clipe de liniste, bucura-te de viata. Spre vara sistemul tau imunitar este mai slabit. Fii atent la semnalele trimise de organism si totul va fi bine.

Nu este vorba insa de nimic serios. Daca ai unele mici probleme de sanatate, gasesti remediul potrivit. Respecta orele de odihna si supravegheaza-ti alimentatia. Este important sa gasesti o metoda sanatoasa de a te relaxa, mai ales seara, cand trebuie sa te rupi de grijile zilnice. Numai astfel vei avea un somn odihnitor, in care sa-ti recuperezi energia.

7) ZODIA BALANTA (23 septembrie-22 octombrie)

In 2011, accentul este pus pe relatiile cu cei din jur, indiferent ca este vorba despre familie, prieteni, partener de viata, colegi de serviciu, colaboratori etc. Fii deschis, iesi in lume, comunica, stabileste contacte. Vei avea mai multe avantaje de pe urma relatiilor pe care ti se faci in aceasta perioada. Poti sa-ti dezvolti proiectele profesionale sau personale si sa-ti implinesti cel putin o parte din vise.

In 2011 inchei un proces sau pui capat unei situatii. Vezi lucrurile mai bine, te exprimi mai clar, iti manifesti nevoile. Se poate sa te confrunti cu obstacole in drumul tau spre succes, dar acestea nu sunt atat de mari incat sa nu poata fi depasite. Nu-ti pierde speranta, fii rabdator si pozitiv. Rezultatele vor aparea in cele din urma. In acest an poti sa construiesti lucruri frumoase.

Dragoste si sex

In plan amoros, ai parte de o perioada cu suisuri si coborasuri. Cele mai bune momente pentru relatii sentimentale sunt in primavara si la final de an. In aceste perioade lucrurile merg pe fagasul lor normal, in directia dorita de tine. Vei fi optimist, implinit, recunoscator pentru ceea ce ai. In restul anului, ai posibilitatea sa-ti consolidezi viata de cuplu, daca ai deja o relatie sau sa-ti imbunatatesti viata sentimentala, daca inca iti mai cauti jumatatea. In ambele cazuri, este nevoie de putina bunavointa din partea ta si de un dram de obiectivitate.

Incepi anul cu dreptul. Nimeni nu pare sa fie mai arzator decat tine. Petreci nopti fierbinti cu persoana iubita, care este foarte placut surprinsa de elanul tau. Este indicat totusi ca aceasta comunicare sa nu se faca numai la nivel fizic, ci si mental. Incearca sa te deschizi si sufleteste, sa-i arati persoanei iubite cat de multa incredere ai in ea. Daca esti singur, te implici in tot felul de idile care iti aduc placeri de moment. Nu este complet exclus insa sa cunosti si pe cineva potrivit, alaturi de care sa incepi o relatie serioasa.

In a doua jumatate a lui 2011 treci din faze diferite. Cand simti nevoia de stabilitate si liniste in viata sentimentala, cand vrei sa-ti faci de cap, fara sa dai niciun fel de explicatie. Opreste-te putin si incearca sa te pui in locul partenerului tau. Vei intelege atunci si punctul lui de vedere. Daca esti singur, tot ceea ce te intereseaza este sa acumulezi experienta. Ai parte de aventuri, pentru ca farmecul tau puternic functioneaza. Se poate insa sa ti se dea sansa unei noi iubiri, dar trebuie sa constientizezi si tu ce se intampla si sa iei masuri.

Cariera

Daca ai ocazia sa actionezi in noi proiecte in prima parte a anului, nu rata aceasta sansa. Exista posibilitati de realizare, daca stii cum sa-ti planifici foarte bine programul de lucru. Uneori lucrurile pot sa fie diferite de cum ti le-ai imaginat tu, dar nu inseamna ca situatia este proasta. Pur si simplu trebuie sa ai rabdare si sa fii perseverent. Alteori traversezi perioade de monotonie, in care iti este destul de greu sa te automotivezi.

Din a doua jumatate a lui 2011 trebuie sa acorzi atentie atitudinii afisate in mediul profesional. Se poate sa aiba loc discutii sau pur si simplu atmosfera sa fie una mai putin relaxata. Conteaza mult ceea ce arati la suprafata. Fii diplomat, indiferent ce-i in mintea ta. Gandeste-te care sunt interesele tale pe termen lung si vei sti precis ce ai de facut si, mai ales, ce nu este indicat sa faci sau sa spui.

Bani

Situatia ta financiara din acest an nu este dintre cele mai bune. Banii vin regulat, dar sunt putini si nu iti permit sa faci investitii de amploare. Cu toate acestea, iti este destul de greu sa reduci din cheltuieli. Cea mai buna solutie este sa-ti faci un plan foarte clar, de la bun inceput, care sa nu permita abateri. Asa vei sti mereu cat ai cheltuit si cati bani mai ai in cont. Daca trebuie sa iei decizii care implica sume importante de bani, studiaza foarte bine situatia, in amanunt.

In prima jumatate a anului dispui de putini bani, iar tentatiile sunt zilnice. Chiar daca vrei neaparat sa-ti faci un moft, incearca sa te distantezi putin de situatie si sa privesti totul la rece. Evita cadourile costisitoare si orice achizitie care nu este pe deplin justificata. Numai astfel vei putea mentine un echilibru bugetar si nu vei intra in perioade grele.

Din a doua parte a anului lucrurile incep sa se miste. Ai sanse de castig, dar nici acum nu se pune problema unei sume mari. Pastreaza-ti luciditatea, nu te entuziasma pentru cativa banuti castigati in plus. Fii prudent in orice situatie in care sunt implicati bani. Cere sfatul unui specialist, daca este neaparat nevoie. Prudenta si buna organizare a bugetului iti vor permite sa mentii un echilibru, chiar daca banii de care dispui sunt putini.

Sanatate si stare de spirit

Starea de sanatate este in general buna in acest an. Ai un moral puternic si energie suficienta pentru a te descurca bine. In general, te pricepi sa ai grija de tine si faci arareori excese. Ca multi altii, insa, iti place sa te rasfeti cu preparate culinare gustoase. Daca incepi sa iei proportii, gandeste-te la o dieta sau schimba ceva in alimentatie.
Incepi anul plin de energie.

Puterea ta de munca este impresionanta. Daca stii sa-ti cheltuiesti energia in scopuri constructive, vei iesi in avantaj. Spre vara ar fi bine sa-ti supraveghezi alimentatia daca vrei sa arati bine in sezonul cald. In general, te preocupa aspectul exterior, iar acest lucru ar putea sa te ajute.

In a doua parte a anului pari mai dispus ca oricand sa-ti faci de cap. Incerci de toate si orice. In special de sarbatori sau la diverse ocazii tinzi sa fumezi mult sau sa consumi mai mult alcool decat este indicat. Sanatos pentru tine ar fi sa eviti excitantele si sa alegi produsele cat mai naturale. Se poate sa ai unele mici probleme de sanatate, dar, din fericire, nu este vorba despre nimic grav.

8 ) ZODIA SCORPION (23 octombrie-21 noiembrie)

In 2011 traversezi o perioada cu suisuri si coborasuri. Pe de o parte, esti combativ si iti urmaresti scopurile fara sa te abati din drum. Pe de alta parte, ai perioade in care nu mai vezi niciun motiv sa te zbati. Dispui insa de sanse mari pentru a te face remarcat si a avea succes, in toate ariile existentiale.

Nu intalnesti obstacole majore in drumul tau, chiar te bucuri de o mare libertate de actiune, atat in domeniul profesional, cat si in viata privata. Poti avea experiente incitante, poti sa-ti faci relatii utile. Dar numai de tine depinde sa iesi din anonimat si sa te deschizi spre lume.

Dragoste si sex

In plan amoros, anul nu incepe foarte bine, dar situatia se imbunatateste pe parcurs. Ai multe intrebari legate de viata ta sentimentala, la care nu gasesti un raspuns imediat. Daca insa iti pastrezi obiectivitatea, cu timpul incepi sa intelegi cine esti, realizezi care sunt lucrurile de care ai nevoie si incepi sa iei masuri. Daca esti inca singur, primele 3 luni din 2011 iti aduc oportunitati frumoase. Se poate sa te indragostesti de cineva care iti ofera momente de reala implinire.

Dupa a doua jumatate a anului, te bucuri de mai multa stabilitate in viata sentimentala. Partenerul de viata te sprijina, iar tu te simti in siguranta. Este indicat sa-i arati aceeasi atentie. Sub nicio forma nu trata situatia ca si cum oricum ti se cuvine totul, deoarece poti sa-l indepartezi de tine. Fa tot posibilul sa mentii dialogul intre tine si persoana iubita.

Daca esti singur, ai parte de unele idile, insa este putin probabil sa fie vorba despre ceva de durata. Da dovada de rabdare si de diplomatie. Daca ai tact si iti folosesti armele de seductie, poti obtine mai multe de la persoana pe care ai pus ochii.

Cariera

In 2011 analizezi in amanunt situatia ta profesionala si tragi cateva concluzii. Este bine sa ai o perspectiva cat mai clara, deoarece astfel vei sti ce ai de facut mai departe. Te intelegi bine cu echipa in care lucrezi, cu colegii si colaboratorii. Reusesti sa te concentrezi si sa faci treaba buna chiar si atunci cand primesti sarcini dintre cele mai plictisitoare.

Inceputul de an aduce sanse de reusite profesionale. Trebuie insa sa fii cu ochii in patru pentru a nu rata o astfel de oportunitate. Este, de asemenea, o perioada de dezvoltare, de avansare, de acumulare de cunostinte. Daca ai posibilitatea sa faci un curs care te ajuta in cariera, nu ezita. Rezultatele se vor vedea si vor fi pe masura asteptarilor tale.

Dupa a doua jumatate a lui 2011 este indicat sa renunti la o atitudine combativa, mai ales in fata persoanelor de care depinzi intr-un fel sau altul. Ai grija ce spui si mai ales, cum spui. Poti sa gasesti un echilibru si sa-ti consolidezi pozitia daca stii cum sa-ti joci cartile. Adopta o atitudine diplomata, chiar si atunci cand este evident ca cineva a gresit si tu ai dreptate.

Bani

Cu banii nu stai destul de bine in acest an. Se poate sa castigi mai mult in acest an si sa-ti permiti sa investesti in ceva important. Sansele de castig raman constante, astfel incat nu ar trebui sa te confrunti cu mari probleme.

Investitiile pe care le faci in aceasta perioada sunt bune, mai ales daca verifici foarte bine toate aspectele sau daca apelezi la sfatul unui specialist. Daca insa situatia ta financiara lasa de dorit, iar banii tot intarzie sa apara, atunci trebuie neaparat sa-ti gestionezi bugetul cu cea mai mare grija. Poate nu esti obisnuit cu acest lucru, dar invata acum sa cumperi de la reduceri, cauta promotii, verifica preturile in mai multe locuri si plateste numai acolo unde gasesti pretul cel mai mic. Banii trebuie sa fie cheltuiti numai pe acele lucruri de care ai realmente nevoie.

Sanatate si stare de spirit

In primele 3 trimestre ale anului 2011 vei avea nevoie de mai multe ore de odihna. Oboseala acumulata se resimte si la nivel mental, ceea ce poate duce la o mai mare emotivitate sau, dimpotriva, la stari de nervozitate. Pe de alta parte, iti consumi energia negativa prin sex, ceea ce te ajuta. O alimentatie usoara si sanatoasa iti este si ea de ajutor, mai ales in perioadele in care te simti lipsit de putere.

Spre sfarsitul anului revii la normal, redobandindu-ti tonusul. Este bine sa nu-ti fortezi organismul in acest an si sa respecti orele de odihna. Supravegheaza-ti alimentatia si ofera-ti un altfel de rasfat al simturilor, prin masaje sau aromoterapie.

9) ZODIA SAGETATOR (22 noiembrie-21 decembrie)

Te-ai saturat sa ai tot felul de probleme si de nemultumiri. De aceea, in 2011 esti pregatit de ofensiva. Vei pune in aplicare planurile pe care ti le-ai facut, vei inlatura obstacolele, iti vei netezi drumul si vei lupta pentru un trai mai bun. Ai un moral foarte ridicat, iar acest lucru iti este de mare ajutor in momentele mai dificile.

Aceste imbunatatiri au loc pe mai multe paliere, de la domeniul financiar la cel spiritual. Asocierile, colaborarile, comunicarea in general, toate joaca un rol important in dezvoltarea ta personala si profesionala. Deschide-te spre lume, adu-ti aportul, ajuta de cate ori ai ocazia si ti se va intoarce acest ajutor. Ia lucrurile pas cu pas si bucura-te sa descoperi o noua calitate a vietii.

Dragoste si sex

Sub aspect sentimental, anul 2011 iti aduce o perioada foarte frumoasa, cu numeroase impliniri. Totul pare mai usor acum, fara tensiuni, fara probleme, fara discutii inutile. Ai succes la persoanele de sex opus si nici macar nu-ti bati capul, pur si simplu placi din prima, gratie naturaletii si farmecului tau de netagaduit. Ai sanse sa intalnesti persoana potrivita daca iesi suficient de mult in lume. Din fericire, nu obisnuiesti sa te inchizi in casa, dimpotriva. Profita de firea ta sociabila si mergi la petreceri si diverse reuniuni.

Daca ai deja o relatie, in 2011 poti sa te apropii si mai mult de persoana iubita. Arata-i cat de importanta este pentru tine. Petreceti timp impreuna. Savurati fiecare moment si bucurati-va de viata, rasfatandu-va reciproc. Te simti in largul tau, esti relaxat, deschis, fara retineri.

Stii sa spui si sa faci exact ceea ce trebuie, la momentul potrivit. Iar partenerul de viata este incantat de atitudinea ta. Aveti parte de momente pline de senzualitate, afectiune si complicitate. Pentru nativii singuri, anul 2011 aduce in cea mai mare parte o multime de aventuri si chiar relatii ascunse.

Cariera

In acest an ai planuri mari in privinta activitatii profesionale. Esti extrem de motivat, asa ca vei fi un adversar de temut pentru concurenta. Cu greu poate sa tina cineva pasul cu tine. Te folosesti de toata experienta ta si de aptitudinile avute pentru a-ti atinge scopul. Nu lasi pe nimeni sa te ajute, preferi sa faci totul singur, stai de dimineata pana seara la serviciu, te zbati si nu ai liniste pana nu obtii succesul scontat. Pe de o parte, este un lucru admirabil. Pe de alta parte, daca te epuizezi sau daca ai asteptari prea mari prea curand, s-ar putea sa fi dezamagit.

Incepi anul cu dreptul. Ai un program incarcat, dar si cu numeroase oportunitati de dezvoltare. Reusesti sa faci impresie buna si sa obtii sprijin din partea unor persoane influente. Pe de alta parte, pot sa apara evenimente neprevazute care sa-ti dea peste cap planurile. Cheia este sa stii cand sa apelezi la ceilalti si cand sa faci totul singur, rapid, hotarat, concret. Nu te pierde in amanunte.

Dupa a doua jumatate a anului moralul tau nu mai este atat de puternic. Se poate sa fie din cauza unor factori externi care ti-au anulat cel putin o parte din planuri. In loc sa te inchizi in tine si sa renunti la lupta ai putea sa-ti schimbi strategia si sa te pregatesti pentru o noua ofensiva. Fii foarte prudent cu persoanele cu care lucrezi. Incearca sa afli cat mai mult despre ele inainte sa le dai pe mana sarcini importante.

Bani

Situatia ta financiara este ceva mai buna decat pana acum, dar nu se poate spune ca traiesti fara griji. In primul rand, banii vin, dar sunt putini si trebuie sa ai foarte mare grija de ei. In al doilea rand, exista riscul sa fii inselat, asa ca fii foarte prevazator cu investitiile pe care le faci. Vorbeste cu un specialist, nu pleca urechea la oricine care-ti promite afacerea vietii tale.

Daca te organizezi bine, nu ar trebui sa intampini mari probleme. Dar fa in asa fel incat sa stii mereu cati bani ai cheltuit si cati ti-au ramas. Nu fii risipitor si nu te baza pe faptul ca nimic rau nu se poate intampla. Surprize pot sa apara oricand, chiar daca aparent nu este niciun semn de alarma. In prima parte a anului este indicat sa eviti sa te imprumuti si, daca este cazul, fa tot posibilul pentru a primi inapoi sumele care iti sunt datorate.

A doua parte a anului reprezinta cea mai buna perioada pentru investitii si pentru castiguri. Reusesti sa gasesti modalitati de a-ti mari resursele financiare. Primesti niste sume importante de bani, care iti dau o mai mare siguranta materiala. Daca trebuie insa sa cheltuiesti multi bani, gandeste-te bine pe ce ii dai.

Sanatate si stare de spirit

Cu sanatatea stai in general bine, in acest an. Dispui de energie, esti activ si optimist. Respecta orele de somn si ai grija de tine, pentru ca este important sa ai mintea odihnita. Asa vei avea idei stralucite, creative, pe care sa le folosesti cu succes in planurile tale profesionale. In perioadele in care intampini probleme acasa sau la serviciu lupta impotriva starilor de tristete si impotriva tendintelor de a deveni apatic. Nu este o solutie pentru nimeni o astfel de atitudine.

Incepi anul destul de obosit sau, cel putin, te afli intr-o perioada in care trebuie sa recuperezi fizic. Odihneste-te si ia lucrurile pe rand. Nu te forta. Daca ai probleme de sanatate, gasesti cel mai bun remediu pentru a-ti reveni la normal. Pana in primavara esti ca nou si vei putea sa activezi la cote maxime.

Dupa a doua jumatate a anului esti mai puternic si mai rezistent. Nu se intampla nimic deosebit in plan fizic. Trebuie insa sa eviti excesele alimentare, pentru ca uneori mesele tale copioase se inmultesc. Poti sa alegi o alimentatie mai usoara, naturala, care sa te ajute sa te mentii in forma si sa-ti ofere nutrientii necesari.

10) ZODIA CAPRICORN (22 decembrie-19 ianuarie)

In 2011 dobandesti o mai mare libertate de actiune. Apar numeroase ocazii de a te dezvolta, de a investi in tine, ca om. Esti mai deschis, mai flexibil, mai comunicativ. Valorile pe care se pune acum accentul au legatura cu domeniul umanist, mai mult decat cu cel material. Nu esti total indiferent la tot ceea ce inseamna bani, avere, statut, dar investesti mai multa energie in a te intelege pe tine insuti si a intelege lumea in care traiesti.

Este indicat ca principalele tale proiecte sa fie foarte bine definite, altfel, risti sa te pierzi in detalii inutile. Poti invata lucruri despre tine insuti, te descoperi, intelegand care iti sunt limitele si mai ales, nevoile pentru a fi un om implinit.

Dragoste si sex

In acest an, simti nevoia de stabilitate in viata sentimentala. Si poti avea parte de ea, in masura in care ai gasit persoana mult visata. Te apropii mai mult de partener si il lasi sa te cunoasca in profunzime, descoperindu-i, la randul tau, laturi nestiute.

Comunicarea dintre voi se face pe mai multe paliere, iar clipele de comuniune iti aduc o mare implinire afectiva. Pentru Capricorni, nemultumirile si neclaritatile de pana acum se concretizeaza, iar acest lucru constituie primul pas spre gasirea unei solutii salvatoare. Esti mai linistit, mai sigur pe tine, stii exact ce trebuie sa faci pentru a netezi calea spre implinirea afectiva.

In prima parte a anului, petreci clipe pasionale alaturi de persoana iubita. Intelegerea dintre voi este atat la nivel fizic, cat si spiritual. Nativii singuri, insa, prefera sa aiba parte de placeri intense, dar trecatoare. Farmecul lor deosebit nu ramane fara urmari. Au admiratori si stiu sa traiasca clipa.

Aceasta stare de lucruri persista si dupa a doua jumatate a lui 2011. Erotism, senzualitate, afectiune, incredere si multa stabilitate, de toate acestea au parte nativii in relatia de cuplu. Pentru restul, este vorba despre aventuri efemere, dar care le fac mare placere. Spre finalul anului, Capricornii singuri au posibilitatea sa intalneasca o persoana potrivita, care sa-i faca sa-si doreasca ceva mai serios, mai stabil, de lunga durata. Restul sunt preocupati de bunastarea cuplului si fac tot posibilul pentru acest lucru. Eforturile lor sunt reale, iar rezultatele, pe masura asteptarilor.

Cariera

2011 este un an bun pentru tine in ceea ce priveste cariera. Poti face progrese importante si te poti dezvolta in directia dorita de tine, muncind atat singur, cat si impreuna cu altii. Este posibil sa duci mai multe activitati in paralel. Oportunitatile apar, asa ca nu trebuie decat sa profiti de ele. Ai idei si esti dispus sa le comunici persoanelor indicate.

Anul incepe cu bune si cu rele. Pe de o parte lucrurile nu merg chiar asa cum ti-ai dori. Te confrunti cu unele mici neplaceri. Daca insa nu-ti concentrezi atentia asupra lucrurilor negative si iti pastrezi gandirea pozitiva, te vei folosi cu succes de aptitudinile tale si vei intoarce lucrurile in favoarea ta. Pana in vara, au loc diverse evenimente care aduc cu sine noi oportunitati. In cazul in care faci o schimbare majora, aceasta va fi buna pentru tine.

In primavara si in vara vei avea cele mai multe sanse sa-ti imbunatatesti conditia la locul de munca sau situatia profesionala, in general. Fii cu ochii-n patru, pentru a nu rata sansele aparute acum. Finalul anului este lipsit de evenimente importante, dar poti evolua investind tu insuti in tine.

Bani

In plan material, exista posibilitatea de a-ti imbunatati situatia financiara. Cu toate acestea, depinde de tine daca acest lucru se va intampla sau nu. Veniturile vor creste, dar numai daca esti cu adevarat interesat de acest aspect si iei deciziile care se impun. Chiar si hotarat fiind, ocazii prea multe de castig nu apar. Cu atat mai mult trebuie sa fii atent in jurul tau si sa exploatezi orice oportunitate.

In primele 6 luni ale anului situatia bancara este stabila. Nici nu ai foarte multi bani, dar nici nu este nevoie sa faci adevarate sacrificii. Pe de alta parte, ai momente in care vezi tot felul de lucruri in magazine sau pe internet si foarte greu te infranezi de la a-ti face un moft. Daca se intampla o data, este in regula. Daca iti faci insa un obicei, atunci in mod sigur te vei trezi cu probleme financiare din care extrem de greu poti iesi.

In a doua parte a anului, lucrurile se imbunatatesc simtitor. Insa banii nu vin de la locul de munca, deoarece este putin probabil sa ti se mareasca salariul. Mai degraba, aceste sume de bani se datoreaza unor investitii profitabile pe care le faci chiar tu sau, de ce nu, unor cadouri venite de la oameni la care nu te asteptai. Oricum ar fi, este indicat sa te bazezi in primul rand pe talentul si inspiratia proprie decat sa astepti un salariu mai mare, in acest an. Poti specula, dar sub nicio forma nu-ti asuma riscuri lipsite cu desavarsire de garantii.

Sanatate si stare de spirit

In 2011 iti rezervi mai mult timp pentru tine insuti. Ai nevoie de acest lucru ca sa-ti incarci bateriile. In general iti place sa-ti petreci timpul in casa, unde te simti cel mai bine si in locuri familiare. Acum, cu atat mai mult te vei indeparta de restul lumii pentru a te retrage intr-un cocon, intim si cald. Astfel, iti refaci resursele de energie.

Incepi anul destul de bine. Daca iti impui un regim de viata mai sanatos, ai mari sanse sa te tii de el. Ai suficienta rabdare si vointa si iei lucrurile pas cu pas. Este foarte important ca pe masura ce-ti intri in forma sa nu fortezi nota. Nu incerca sa-ti depasesti limitele fizice, chiar daca te simti foarte bine. Rezistenta ta fizica nu este dintre cele mai bune si poti avea surprize neplacute.

In restul anului starea de sanatate este stabila. Singurul lucru de care trebuie sa ai grija este alimentatia. Uneori ai perioade in care iti faci prea multe mofturi, indiferent ca este vorba despre mancare sau dulciuri. Vei lua in greutate si pe urma tot tu trebuie sa faci sacrificii. Mai bine sa previi acest lucru. Cu moralul stai bine. Petrece-ti timpul langa persoane care te optimizeaza, a caror prezenta simti ca-ti este benefica.

11) ZODIA VARSATOR (20 ianuarie-18 februarie)

In general, anul 2011 este unul bun pentru tine. Apar mai multe oportunitati sa te dezvolti atat la nivel personal, cat si profesional. Personal, intalnesti multi oameni, iti faci noi contacte, inveti din greselile trecutului. Daca inca nu esti implinit sub aspect amoros, in 2011 ai putea sa-ti intalnesti jumatatea. Pentru multi nativi, drumul anevoios de pana acum se netezeste, lucrurile se clarifica si ar putea sa se casatoreasca.

Sub aspect profesional, sansele de reusita exista, dar numai in masura in care vei sti cum sa-ti joci cartile. Trebuie sa ai rabdare si sa fii atent la tot ceea ce se petrece in jurul tau.

Dragoste si sex

Anul 2011 iti aduce sanse frumoase in plan amoros. Te arati deosebit de interesat de situatia ta in plan sentimental, ceea ce poate si sa te ajute, dar si sa te incurce. Pe de o parte, primesti din partea persoanei iubite afectiunea de care ai atata nevoie. Pe de alta parte, risti sa nu te faci inteles, existand probleme de comunicare.

Primele luni ale anului sunt pline de evenimente care iti readuc pofta de viata. Daca ai o relatie stabila, traiesti momente de comuniune cu persoana iubita. Este foarte important sa-i acorzi intreaga ta atentie, chiar daca pe alocuri primesti semnale de la admiratori. Se pare ca nimeni nu ramane indiferent la farmecul tau. Daca esti inca singur, poti sa intalnesti pe cineva care sa-si schimbe viata definitiv.

Te indragostesti pana peste urechi si pari gata sa renunti la libertatea ta. Gandeste-te bine care sunt avantajele si dezavantajele si nu lua totul in gluma, pentru ca celalalt ar putea sa fie foarte dezamagit de promisiuni si entuziasme fara urmari faptice.

In ultimele luni din 2010, daca nu exista inca nimeni in viata ta, cel mai sanatos este sa ramai prudent in fata propunerilor care ti se fac. Se poate sa te entuziasmezi exagerat, ca urmare a unor evenimente ce-ti par promitatoare. Nu te deschide in fata oricui, pentru ca exista posibilitatea ca unele persoane de sex opus sa incerce sa profite de tine.

Cariera

Inca de la inceputul anului s-ar putea sa treci prin schimbari majore in domeniul profesional. Schimbi locul, echipa sau chiar domeniul de activitate. Primele semne apar in lunile ianuarie-martie, cand iti dai seama de necesitatea unei schimbari si incepi sa cauti modalitati de a-ti pune in aplicare planurile. Indiferent ca te acomodezi usor la schimbare sau, dimpotriva, cu greu renunti la o activitate, de data aceasta astrele te ajuta si totul se intampla natural, fara neplaceri.

Insa lucrurile se concretizeaza la sfarsit de primavara. Vei avea parte de un nou inceput, mai bun pentru tine. Pe toata durata anului ti se fac propuneri care de care mai atractive. Va fi nevoie de o analiza aprofundata inainte sa tragi o concluzie. Calitatile de care trebuie sa dispui sunt rabdarea, hotararea si diplomatia. Te bucuri de sustinerea unor persoane influente sau reusesti pe parcurs sa dobandesti un sprijin important ca urmare a relatiilor pe care ti le faci.

Bani

In 2011, situatia ta financiara are suisuri si coborasuri. Nu stai rau cu banii, dar nici nu te dau afara din casa. In cazul in care descoperi sau stii ca ai unele restante, trebuie sa te ocupi de ele cat mai repede. Un lucru bun pe care il poti face pentru tine este sa strangi putin cureaua si sa incepi sa economisesti.

In prima jumatate a anului, este important sa-ti pastrezi simtul realitatii. Chiar daca banii continua sa vina de undeva, nu este deloc recomandat sa faci risipa. Fii mai degraba recunoscator fata de sursele tale financiare si infraneaza-ti orice tendinta de a cheltui mult, pentru ca va veni o vreme in care vei avea cu adevarat nevoie de bani. Nu astepta zile negre ca sa pui ceva deoparte.

Pana la finalul lui 2011, te vei lupta cu tendinta de a cheltui peste masura. Pe de alta parte, daca inveti sa te stapanesti, ai putea chiar sa-ti organizezi bugetul astfel incat in viitor sa te salvezi dintr-o situatie mai putin placuta.

Sanatate si stare de spirit

Starea de sanatate este buna, in general. Esti optimist si traiesti din plin fiecare clipa. Tinzi insa sa faci unele excese, in plan culinar sau de alta natura, care iti pot aduce neplaceri. De aceea, este recomandat sa te temperezi, renuntand la a-ti mai testa limitele rezistentei fizice.

Daca ai unele mici probleme de sanatate, acestea ar putea sa se rezolve in prima jumatate a anului. Cauta tratamentul sau metoda cea mai potrivita. Esti activ, bine dispus, optimist, iar acest lucru te ajuta sa treci destul de usor peste micile neplaceri care pot sa apara. Din fericire, ai o rezistenta buna si nu risti sa contactezi boli serioase.
Sportul te ajuta sa ramai in forma si orice activitate fizica. Trebuie sa lupti impotriva sedentarismului.

Chiar daca ai pofta de mancare, nu inseamna sa rontai ceva de dimineata pana seara. Mai ales in vara 2010, daca vrei sa arati bine, alege mesele mai usoare, indiferent cate bunatati ai in fata. In ultima parte a anului, te confrunti cu stari de nervozitate. Evita medicamentele si produsele alimentare excitante. Scoate cafeaua, ciocolata, tutunul de pe lista ta de cumparaturi. Gaseste metode naturiste pentru a te relaxa si pentru a avea un somn odihnitor.

12) ZODIA PESTI (19 februarie-20 martie)

Anul 2011 aduce schimbari pozitive in viata ta. Lucrurile pe care nu ai reusit sa le termini pana acum vor fi duse la bun sfarsit. Lipsa timpului pentru a te dedica tie insuti va fi inlocuita de o mai mare atentie fata de nevoile tale personale. Cunosti oameni noi, patrunzi in alte medii, iti schimbi domiciliul sau incepi o noua activitate.

Daca iti doresti sa faci progrese considerabile, apuca-te de niste cursuri, in domeniul care te intereseaza. Rezultatele vor fi pe masura asteptarilor tale. Fa-ti contacte, iesi in lume, foloseste-te de tactul si diplomatia pe care le ai si indeplineste-ti visele.

Dragoste si sex

In 2011, pui accentul pe viata sentimentala. Esti preocupat mai mult ca de obicei de propriile tale nevoi. Devii radical, in tot ceea ce inseamna relatie amoroasa. Astfel, nu mai esti dispus sa accepti decat ceea ce te multumeste cu adevarat.

Daca ai avut probleme de cuplu in ultima perioada, la inceputul lui 2011 ai ocazia sa te ocupi de ele. Cu doar putina bunavointa, vei reusi sa gasesti cea mai buna solutie. Este important ca Pestii sa faca eforturi pentru a gasi o cale de comunicare cu partenerul de viata. Nativii singuri incep anul intr-un mod foarte placut. Au o multime de admiratori si nu pierd nicio ocazie de a se distra. Placerea este cuvantul de ordine. Nu este insa exclus ca o simpla idila sa se transforme in ceva mult mai serios.

Din vara, viata sentimentala nu mai este atat de agitata, ba chiar ar putea sa intervina monotonia. Poti face ceva pentru a o reimprospata, dar nu este cazul sa exagerezi cu pretentiile. Cu greu te mai multumeste ceva acum. Gandeste-te care sunt interesele tale pe termen lung, numai asa vei lua cea mai buna decizie. Pana la sfarsitul anului, reusesti sa restabilizezi armonia in viata de cuplu si iti recapeti linistea. Daca esti insa singur, te aventurezi in relatii efemere, dornic de noi experiente. Iti folosesti toate armele de seductie in acest sens.

Cariera

In domeniul profesional, se anunta un an cu suisuri si coborasuri, dar si cu numeroase posibilitati de realizare. Esti constient de potentialul tau, de care te folosesti pentru a-ti atinge scopurile. Colaborarile sunt fructuoase, aducand rezultatele dorite. Chiar daca te confrunti cu situatii mai dificile, reusesti sa gasesti cele mai potrivite solutii pentru a iesi din impas.

Inceputul de an este mai greu. Nu primesti niciun sprijin din exterior si nici nu te bucuri de avantajele pe care le pot avea altii. Tocmai de aceea este foarte important sa ai incredere in tine si sa-ti urmaresti scopul, indiferent de ceea ce se intampla in jurul tau. Perseverenta ta te va ajuta sa depasesti momentele mai dificile. Cele mai mari sanse de reusita ti le aduc situatiile care sunt clare.

Dupa a doua jumatate a anului, situatia ta profesionala se poate imbunatati. Nu este insa vorba despre mari facilitati si nici despre mari rezultate. Dar este suficient ca tu sa intelegi ca te afli pe calea cea buna. Ai mai mult de munca sau primesti sarcini mai dificile. Este un motiv in plus sa te ambitionezi.

Bani

Cu banii nu stai foarte bine in acest an. Chiar daca situatia ta financiara este stabila, apar cheltuieli neprevazute si nu sunt intotdeauna justificate. Este bine sa-ti faci un plan riguros, de la care sa nu te abati, chiar daca tentatiile sunt mari. Gandeste pe termen lung, asa iti va fi cel mai usor sa-ti dai seama daca merita sau nu sa faci o anumita achizitie. In acest an, multe cheltuieli pot fi facute pe lucruri importante si costisitoare.

In prima parte a anului, situatia financiara este satisfacatoare. Ai insa grija de banii de care dispui, pentru ca in mod sigur vei avea nevoie de ei mai tarziu pentru lucruri importante. Daca te gandesti sa-ti renovezi casa sau sa-ti imbunatatesti gradul de confort, fa-o, insa numai daca ai un plan bine pus la punct. Vestea buna este ca stii ce trebuie facut ca sa castigi bani, iar acest lucru iti mentine moralul ridicat.

In a doua jumatate a anului, au loc evenimente importante, unele dintre ele pozitive, altele mai putin placute. Pe de o parte, castigi bani frumosi sau primesti o suma considerabila. Pe de alta parte, ai cheltuieli mari. Apar totodata sanse de investitii. Tocmai din cauza acestor situatii amestecate iti este greu sa iei cea mai buan decizie. Gandeste-te foarte bine, cantarind avantajele si dezavantajele.

Sanatate si stare de spirit

Din punct de vedere fizic, anul 2011 aduce o perioada cu multe vulnerabilitati. Afectiunile de care suferi au la baza stresul. Este principalul factor care trebuie inlaturat. Nu te mai consuma din orice, deoarece vei ajunge sa suferi fizic din pricina unor nemultumiri din planul afectiv.

Incepi anul intr-un mod satisfacator. Ai un moral puternic si dispui de suficienta energie pentru a-ti duce la indeplinire planurile. Fereste-te de frig si incearca sa duci o viata cat mai organizata. Orele de somn sunt importante pentru a-ti reface rezervele de energie.

In restul anului, fa in asa fel incat sa-ti ramana timp pentru tine insuti. Gaseste modalitati de relaxare si evita excesele culinare. Se poate sa mananci mult pe motiv nervos. Oboseala, mesele dezorganizate si lipsa grijii fata de propria persoana iti provoaca tot felul de neplaceri. Daca depui putin efort, pana la finalul lui 2011 ar trebui sa-ti revii.

ATENTIE! Site-ul almeea.ro nu-si asuma nicio responsabilitate pentru articolele legate de vindecarea fizica, prin folosirea sau nefolosirea anumitor alimente, medicamente si/sau anumite exercitii. Aceste articole au doar rol informativ. Daca doriti sau nu sa folositi sfaturile din aceste articole depinde doar de voi. Va recomandam sa cereti consult specializat inainte de a pune in practica aceste sfaturi.

S-ar putea sa va placa si

7 comments

ionucmora 30 decembrie 2010 - 11:06

Citat Varsator Chiar daca ai pofta de mancare, nu inseamna sa rontai ceva de dimineata pana seara. Mai ales in vara 2010.
Nu cumva este vorba de anul 2011?

Eugenia 30 decembrie 2010 - 22:40

In prima jumatate a lui 2011 ai un program haotic.

Da, aşa este! Mulţumesc. Voi reveni cu precizări.

THATWASANEARGO 31 decembrie 2010 - 14:32

As vrea sa cred in zodii, caci asa de bine imi zice pentru 2011!!!!

Zodiac 2011: afla ce-ti rezerva astrele in 2011! | Almeea – Site … | PRETUL ZILEI 2 ianuarie 2011 - 22:11

[…] Citeste anuntul original aici : Zodiac 2011: afla ce-ti rezerva astrele in 2011! | Almeea – Site … […]

ghizela 6 ianuarie 2011 - 19:07

nu stiu cum se face dar de cand ma stiu din tot ce mi s-a scris in zodiac s-a implinit doar cele de rau augur!

marin gheorghe suraj 3 februarie 2011 - 23:44

imi doresc sa stiu foarte detaliat despre dragoste pentru ca nu sunt sigur mai mereu apropo sunt zodia leu cum spuneam ca nu sunt sigur pe mine in viata de zi cu zi si horscopul e singura cale prin care sa ma orientez in viata de zi cu zi rog serozitate sunt doar un copil de 15 ani care cauta indrumare si incearca toate caile va multumesc si rog un raspuns detaliat si imidiat

cristina 18 iunie 2011 - 17:53

nu ma gandeam vreodata ca o sa cred in astfel de lucruri dar mi se potriveste oerfect felicitari

Leave a Comment