Sf. Gheorghe si moartea sa cumplita

Social Media

sf-gheorgheNascut in anul 280 in Lydia Palestinei, ca fiu al unui slujbas imparatesc, Sf.mucenic Gheorghe a fost crescut de mama sa in credinta crestina. Avea 17 ani. Biografii spun ca era frumos, inteligent, robust si de o politete neobisnuita. Imparat pe acel timp era Diocletian care, cunoscandu-i vrednicia si capacitatea, il numi tribun (comandant peste o mie de soldati) in garda sa personala. Astfel, tanarului ofiter i se deschidea un viitor stralucit.

Dar Gheorghe era nu numai ofiter, ci crestin ofiter, pe cand Diocletian era imparat pagan, care prigonea pe crestini mai mult decat o facuse Nero.
Tribunul Gheorghe se gasea la mijloc intre Cristos, Dumnezeul sau, si Diocletian, imparatul sau; intre crestinii nevinovati care mureau in chinuri nedrepte si paganii care le aplicau; intre datoria sa de crestin care se inchina adevarului si datoria sa fata de imparatul care ii cerea sa se inchine minciunii.

Gheorghe putea face multe compromisuri. Ar fi putut sa fie „prudent”, „sa nu dea cu piciorul norocului”, „sa impace si capra si varza”, daca nu s-ar fi aratat crestin si nu ar fi spus imparatului ca legile impotriva crestinismului sunt nedrepte, si daca la intrebarea imparatului nu ar fi raspuns ferm: „sunt crestin”, ci ar fi dat un raspuns echivoc, evaziv, zicand ca „doar simpatizeaza” sau ca „a fost candva, dar…, ca, in fine, sunt si crestini rai”.

El era insa in primul rand crestin si apoi ofiter. El nu putea fi „prudent”, nu putea vorbi in doi peri, nu avea doua feluri de onoare, nu putea „impaca si capra si varza”. Aceasta constiinta clara si ferma ii spunea ca trebuie sa aleaga: Crestinismul ori paganismul. Si a ales crestinismul: total, absolut. Imparte saracilor banii, hainele si avutia mostenita de la parinti; isi concediaza servitorii si asteapta cu seninatate si neclintire urmarile curajului de a fi luat apararea crestinilor in fata capului incoronat.

„- Pana cand, o, imparate si voi cruzi dregatori, veti porni mania voastra contra crestinilor, aducand judecati nedrepte asupra oamenilor nevinovati? … Pentru ce ii prigoniti?! … Credeti oare ca zeii vostri sunt vii si puternici? … Va inselati, caci singur Dumnezeul crestinilor este viu si adevarat”. Gheorghe il infrunta pe Diocletian tanarul tribun.

– Cine te-a indemnat la o vorba atat de indrazneata? intreaba imparatul.
– Adevarul, ii raspunde tribunul Gheorghe.
– Care adevar?
– Isus Cristos cel prigonit de voi.
– Nu cumva esti si tu crestin?
– Sunt rob al lui Cristos si nadajduiesc in El.
Imparatul sare ca muscat de sarpe:
– Gandeste-te la ce vorbesti, gandeste-te la viitorul tau.”

Dupa ce il supune la torturi, imparatul e gata sa-l ierte si sa-l copleseasca cu „onoruri si favoruri” cu conditia sa se intoarca la paganism, dar Gheorghe ii raspunde cu acelasi neinfricat curaj:
” – Nu-mi trebuie favorurile si bunatatile tale, caci nimic nu ma va putea desparti de Stapanul meu, Domnul Cristos, caruia ii sunt rob pana la moarte.”

Torturile sunt reluate. Dupa ce fu rapus cu sulita, care insa s-a indoit, a fost legat pe o roata tintuita cu piroane si aruncat intr-o vale. Dar si de acolo, prin minune, scapa teafar. Multi, vazand aceasta, s-au increstinat. Printre ei a fost si sotia lui Diocletian, Alexandra. Ca urmare, ea fu aruncata in temnita, unde a si murit.

Gheorghe nu-l roaga pe Dumnezeu sa-l scape, socotind ca daca ar face-o s-ar impotrivi Evangheliei Stapanului sau, care fagaduise prigoane celor ce il vor urma; or, el nu vrea sa fie mai presus de Maestrul si Domnul sau, nici sa aiba alta soarta decat El, care a spus: „Nu este sluga mai mare decat domnul sau. De M-au prigonit pe Mine si pe voi va vor prigoni: de au pazit cuvantul Meu si al vostru il vor pazi (…) Scoate-va-vor din sinagogi: si va veni vremea cand tot cel ce va va omori va gandi ca aduce inchinare lui Dumnezeu” (Ioan XV,20, XVI,2).

De aceea, mucenicul Gheorghe nu cere decat putere ca sa poata rabda pana la capat.
– Gheorghe, se auzi o voce de sus, nu te teme! Eu sunt cu tine.

In cele din urma, dupa cumplite suferinte, sfantul a fost decapitat in Lydia sau Diospoli, pe la anul 304 d. Cr., primindu-si astfel cununa de martir. Pomenirea lui s-a sarbatorit inca de pe timpul lui Constantin cel Mare care, in urma biruintei repurtate contra lui Liciniu, a dispus ca sfantul sa fie venerat ca patron al armatei crestine.


Social Media

Be the first to comment

Leave a Reply