Timpul din perspectiva spirituala

spiritualtimeCa si oameni, noi avem experienta timpului ca fiind un lucru care se intinde inaintea si inapoia noastra. Pentru noi, timpul pare sa mearga inainte, sau noi parem sa inaintam prin el. Oricum, percepem timpul ca avand o miscare spre inainte. Spre a tine cont de aceasta inaintare, am construit diverse metode de a masura trecerea timpului. Il dividem in secunde, minute, ore, zile, saptamani, luni, ani, etc. Esenta timpului este schimbarea secventiala. Numarul de schimbari care apar inlauntrul fiecarui moment este cu adevarat infinit. Nu exista nemiscare, un moment in care schimbarea sa inceteze si totul sa ramana asa cum este. Aceasta este ceea ce diferentiaza perceptia noastra subiectiva asupra timpului de realitatea obiectiva a sa.

Ca si oameni, nu suntem capabili sa percepem numarul infinit de schimbari care apar in fiecare moment. Tot ceea ce putem face este sa captam cateva schimbari mici pe moment. Mecanica perceptiei umane este ca si cum am face o fotografie a momentului prezent, am modifica-o intr-o imagine statica de evenimente si apoi i-am decodifica semnificatia pe care o are pentru noi. Acest fapt se intampla foarte rapid si efectuam un lant de astfel de imagini statice asupra actiunii, proces din care primim impresia miscarii, similar cu cea avuta cand privim un film din 24 de imagini statice pe secunda.

Acest fapt are ca efect desincronizarea temporala si emotionala cu timpul obiectiv. In timpul obiectiv exista doar prezentul. Obiectiv, acest acum este etern si se afla intr-o stare eterna de schimbare. El nu se misca, pur si simplu ESTE. Momentul prezent are trei componente: 1) schimbarea infinita, 2) continuitatea infinita, 3) acumul (starea de acum). Aceasta este senzatia imediatului inerenta experientei noastre a prezentului.

Procesat de creierul uman, prezentul infinit este perceput ca o secventa de momente finite. Astfel, simtim ca exista momente trecute, prezente si viitoare. Dar omul spiritual ar trebui sa inteleaga ca la nivelul fizic al existentei noastre, trecutul este doar o functie a memoriei, iar viitorul este o functie a imaginatiei creatoare. Nici trecutul nici viitorul nu pot fi spuse a exista in prezent.

In contradictie cu acestor lucruri, vorbim despre o eternitate care invaluie toata trecerea timpului si ne intrebam daca avem sau nu liber arbitru. Desi in lumea fizica unde timpul se imbina cu spatiul, exista numai prezentul, in partile cele mai efemere ale taramului nonfizic unde stapana e eternitatea, tot timpul (trecut, prezent si viitor) exista simultan si intr-un intreg. Timpul este multidimensional infinit. Cand cineva experimenteaza eternitatea, intreaga infinitate multidimensionala a timpului este perceputa ca un Acum unificat. Din acest punct de vedere, liberul arbitru este irelevant pentru ca infinitatea implica faptul ca sunt destule alternative spre a acomoda numarul infinit de situatii pe care cineva le poate alege. Cu alte cuvinte, este nevoie de liber arbitru spre a crea si a urma numarul infinit de alegeri care umplu eternitatea. Din perspectiva spirituala, aceasta este adevarul radacina care sta la baza multor teorii ale fizicii moderne, care privesc ideea ca exista un numar infinit de universuri care urmeaza un numar infinit de linii ale timpului. Eternitatea nu este umpluta cu posibilitati infinite, ci este umpluta cu actualitati infinite, adica toate posibilitatile sunt actualizate; daca nu ar fi asa, atunci eternitatea nu ar fi cu adevarat infinita.

Ceea ce ne impiedica din a percepe constant eternitatea cu constientizarea pe care o avem, este faptul ca noi ca oameni suntem legati de secvente. In orice am face, un lucru urmeaza altuia, o idee duce la alta, o actiune este urmata de un efect, etc. Spre a percepe eternitatea (sau orice infinitate in intregul ei) ar fi nevoie ca noi sa ne scoatem din perspectiva secventiala. Aceasta perspectiva este asa de straina existentei noastre de zi cu zi incat rareori ii consideram implicatiile, ca sa nu mai vorbim de posibilitate.

Taramul fizic este stapanit de timp si de spatiu. Dar este greu sa se separe spatiul de timp, pentru ca fara factorul de timp, spatiul nu ar exista. Taramul astral mediaza intre taramul fizic dens si secvential, si cel mental nonsecvential. Asa ca taramul astral nu este complet legat de substanta si din acest motiv este afirmat ca spatiul nu domneste in astral. Taramul mental cuprinde atat secventa (timpul) si nonsecventa (eternitatea). In cele mai inalte zone ale planului mental nu mai exista secventa, si se poate iesi din timp si vedea lucrurile dintr-o perspectiva eterna. Timpul este un factor in zonele mai joase ale planului mental (acelea ale gandului secvential si ale materiei fizice). Spatiul devine un factor doar la nivelul in care taramul mental se intersecteaza cu cel fizic, dar aceasta este o parte mica din taramul mental, si astfel spunem ca nici timpul, nici spatiul nu restrictioneaza substanta mentala.