In urma cu doua milenii urma in traditia Vechiului Testament numele copilului se punea imediat nasterii, datorie care era lasata de obicei in seama mamei copilului, fara insa ca tatal sa fie exclus.
In iudaismul talmudic, fapt atestat inca din perioada scrierii Noului Testament, punerea numelui a fost mutata in a opta zi, cand baiatul era taiat imprejur, aratand prin aceasta ca nou-nascutul isi dobandeste identitatea abia ca membru in comunitatea religioasa, scrie Jurnalul National.
Numele, avand o incarcatura bogata simbolica, putea reprezenta o scurta descriere a unui eveniment important, pozitiv sau chiar negativ. Numele primului om nascut, Cain, este pus chiar de Eva, care exclama: „Am dobandit (qaniti) om de la Dumnezeu”, spune Alexandru Mihaila, asistent universitar la Facultatea de Teologie Bucuresti. La nasterea lui Noe, in ebraica Noah, tatal sau Lameh spune: „Acesta ne va mangaia (yenahamenu) in lucrul nostru si in munca mainilor noastre”. Numele patriarhului Isaac, in ebraica Ithaq, face aluzie la verbul tahaq, „a rade”, aceasta pentru ca Avraam si femeia sa, Sara, au ras cand Dumnezeu le-a fagaduit nasterea unui copil la batranete. La prima vedere fagaduinta divina parea imposibila, mai ales ca Sara era stearpa. Tocmai de aceea, copilul va purta numele care manifesta „surasul” indreptat de Dumnezeu catre oameni.
Iisus in Orient, Isus in Occident
Numele Iisus era un nume destul de comun in Palestina sec. I d.Hr. In ebraica el suna Iehosua sau prescurtat Iesua, fiind transliterat Iesous in greaca, limba care nu are sunetul „s”. Faptul ca grecii pronuntau pe atunci Iesous este confirmat de faptul ca latina l-a preluat ca Iesus (Jesus) (sec. I-II dHr.), forma pastrata si in limbile occidentale. Citirea Iisus este deci de data mai tarzie, tinand cont de evolutia modului de pronuntie a limbii grecesti. Este pronuntarea traditionala a Bisericii Ortodoxe, intrata si in limba romana.
In mediul teologic catolic si neoprotestant din Romania s-a impus recent varianta Isus, cu un singur „i”. Nu se poate spune ca una dintre citiri este gresita si alta adevarata, ci mai degraba ca sunt manifestarile propriilor traditii, menite chiar diferentierii confesionale. Acuza ca Isus cu un singur „i” seamana cu vreun cuvant care ar insemna „asin” nu are nici o baza filologica.
Iehosua inseamna in ebraica „Iahve va salva, va mantui” sau „Iahve este mantuire”, fiind deci un nume teoforic. Radacina verbala de la care provine este yasa, care la forma hosia inseamna „a ajuta”, „a salva”, subiectul putand fi omul (Deuteronom 22,27), judecatorii (Judecatori 2,16), regele (2 Regi 14,4), dar mai ales Dumnezeu. Interesant este ca verbul hosia a dat si forma liturgica hosia na „mantuieste-ma, Te rog” sau „mantuieste-ne, Te rugam” (Psalmul 117,25), care in greaca a fost transliterat osanna, „osana” (Marcu 11,9-10; Matei 21,9).
Nume vestit de inger
Dincolo insa de aceste aspecte istorice, Sfanta Scriptura ne prezinta o viziune teologica foarte importanta. Pentru evanghelisti, punerea numelui Iisus Mantuitorului nu era un fapt intamplator. In primul rand, numele a fost vestit de catre ingerul Gavriil: „Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus”.
Apoi semnificatia numelui este comentata in Matei 1,21: „Ea va naste Fiu si vei chema numele Lui: Iisus, caci El va mantui poporul Sau de pacatele lor”. Ca Dumnezeu intrupat, numele primit, care se traduce „Iahve (Dumnezeu) mantuieste”, capata o consistenta care depaseste simbolismul numelor acordate oamenilor obisnuiti. In Hristos, numele devine o realitate, pentru ca El insusi este Dumnezeu Care mantuieste.
Supranumele de Hristos
Hristos nu constituie numele Mantuitorului propriu-zis, ci este un supranume. El provine din limba greaca, de la verbul hrio „a unge”. Hristos inseamna „Cel uns”, corespunzand de fapt ebraicului Masiah (transliterat in greaca Messias – Ioan 4,25).
„Masiah” era numit initial regele in Israel, pentru ca la ceremonialul de investire era uns cu untdelemn de catre un preot sau un profet cultic. Regelui David, Dumnezeu i-a promis o dinastie vesnica, fagaduinta care insa a fost pusa sub semnul intrebarii in 586 i.d.Hr., cand regatul Iuda isi pierde independenta politica. Dinastia lui David nu va mai fi restabilita, dar profetiile despre venirea unui descendent davidid, un rege drept ales de Dumnezeu, a generat o intensa asteptare mesianica.
Mantuitorul S-a prezentat pe Sine ca fiind Mesia, dar imparatia Lui nu era din lumea aceasta (Ioan 18,36), ci era imparatia cereasca, a carei apropiere chiar a predicat-o inca de la inceputul activitatii.
In urma cu doua milenii urma in traditia Vechiului Testament numele copilului se punea imediat nasterii, datorie care era lasata de obicei in seama mamei copilului, fara insa ca tatal sa fie exclus. 
