Invataturi cu adevarat spirituale: Nu trebuie sa mancam incet sau sa respiram profund

Din cartea sa uluitoare, „Intalnire cu oameni remarcabili”, misticul rus Gurdjieff ne povesteste urmatoarea intamplare:

Am auzit vorbindu-se mult la Tabriz despre un dervis persan considerat ca facea minuni, ceea ce ne-a trezit curiozitatea. […] In cea de a treisprezecea zi a unei calatorii peste masura de obositoare, dupa ce am dormit in corturile unor pastori kurzi sau persani sau prin catune, am ajuns in cele din urma la satul unde traia dervisul si unde ni s-a aratat casa lui, asezata la o oarecare distanta. Ne-am dus acolo imediat si l-am gasit langa casa, la umbra unor copaci mari sub care avea obiceiul sa stea ca sa discute cu vizitatorii.
Am vazut un om, aproape batran, imbracat in zdrente, descult. Sedea direct pe pamant, cu picioarele incrucisate. Langa el erau grupati mai multi persani tineri care erau elevii sai, asa cum am aflat mai tarziu […].

Era ora cinei. Un elev a adus mancarea dervisului: orez intr-o tigva de dovleac. Continuandu-si conversatia, dervisul a inceput sa manance. Deschizandu-ne sacii de calatorie, am facut si noi acelasi lucru. […] Trebuie sa spun ca la acea epoca eram un fervent adept al faimosilor yoghini hindusi si urmam cu sfintenie toate indicatiile din Hatha Yoga. M-am straduit sa mestec hrana cu cea mai mare grija. Toti ceilalti si dervisul isi terminasera de multa vreme masa modesta, in vreme ce eu continuam sa mananc incet, incercand sa nu inghit o singura bucata care sa nu fie cu constiinciozitate mestecata. Batranul a remarcat faptul si m-a intrebat:
– Spune-mi, tinere strain, de ce mananci asa?

Eram atat de uluit de aceasta intrebare, care mi se parea deplasata si care nu pleda defel in favoarea cunoasterii celui care o pusese, incat nici n-am avut chef sa raspund. Ma gandeam ca am facut un ocol inutil ca sa intalnim un om care nu merita efortul unei discutii serioase. L-am privit in ochi si nu stiu daca simteam pentru el mila sau rusine, insa am explicat, sigur de mine, ca mestecam cu grija hrana pentru ca ea sa fie mai bine asimilata in intestin, sprijinindu-ma pe faptul ca o hrana bine digerata aduce organismului o mai mare cantitate de calorii indispensabile functiunilor noastre. Am rezumat, asadar, in cateva fraze tot ceea ce gasisem in cartile privind acest subiect.

Batranul a dat din cap si, cu accentele unei profunde convingeri, a recitat lent urmatoarea formula cunoscuta in toata Persia:
– „Omoara-l, Doamne, pe cel care, nestiind nimic despre sine, indrazneste sa-i invete pe ceilalti calea care duce la portile Regatului Tau.”

[…] Dervisul m-a intrebat:
– Spune-mi, tinere strain, faci bineinteles si gimnastica?

Era adevarat, faceam si chiar intr-un mod intensiv, nu dupa metodele yoghinilor hindusi pe care le cunosteam totusi bine, ci urmand de preferinta sistemul suedez al lui Miiller. Am raspuns ca, intr-adevar, faceam gimnastica si gaseam ca era indispensabil s-o practic dimineata si seara si am explicat in cateva cuvinte felul de miscari pe care le practicam.

– Toate acestea, vezi, sunt bune doar pentru dezvoltarea bratelor si picioarelor si in general a muschilor externi, a remarcat dervisul. Insa noi avem si muschi interni la care miscarile dumitale mecanice nu vor ajunge niciodata.
– Asa-i, am admis eu.
– Bine. Sa revenim la felul dumitale de a mesteca alimentele. Daca vrei sa stii parerea mea sincera, am sa-ti spun ca daca contezi cumva pe aceasta mestecare lenta pentru a avea sanatate sau sa capeti vreun alt beneficiu, ai ales mijlocul cel mai prost. Mestecand astfel hrana, reduci munca stomacului. Deocamdata, esti tanar si totul se petrece bine. Insa iti obisnuiesti stomacul cu lenea si pe masura ce vei imbatrani, muschii dumitale se vor atrofia incetul cu incetul din lipsa exercitiului natural. […] Se vede bine ca cei care te-au sfatuit sa adopti aceasta metoda de mestecat, ca si cei care scriu carti despre acest subiect nu au ascultat decat o singura parere si nu au cautat mai mult.

Aceste cuvinte simple, limpezi si de bun-simt mi-au schimbat total parerea despre batran. […]

– Aveti bunatatea, parinte, si explicati-mi ce credeti despre respiratia artificiala. Eu cred ca e folositoare si o practic potrivit indicatiilor yoghinilor. Inspir aerul, il retin cateva clipe si apoi il dau incet afara. Ar fi mai bine sa ma abtin?

Vazand ca atitudinea mea fata de el se schimbase radical, dervisul mi-a explicat urmatoarele cu bunavointa:

– Daca iti faci rau mestecand cum faci hrana, iti faci de o mie de ori mai rau practicand acest fel de respiratie. Toate exercitiile de respiratie descrise in carti sau predate in scolile esoterice moderne nu pot face decat rau. Respiratia, cum trebuie s-o stie orice persoana cu bun-simt, este si ea un proces de absorbtie, numai ca hrana este diferita. Intrand in organism si transformandu-se acolo, aerul, ca orice aliment obisnuit, se descompune in partile sale constituente care formeaza noi combinatii, fie intre ele, fie cu elementele corespunzatoare ale altor substante deja prezente in corp. Ele creeaza atunci substante diferite, utilizate incontinuu de catre mecanismele vitale. Dumneata stii ca pentru a obtine o substanta noua elementele care o constituie trebuie sa existe in proportii definite.

Sa luam exemplul cel mai simplu. Ca sa faci paine, trebuie mai intai sa faci coca, iar aceasta necesita o proportie exacta de apa si faina. Fara apa suficienta, veti avea un produs care se va sfarama la primul contact. Cu prea multa apa veti obtine o fiertura numai buna pentru animale. […] Cand respiri in mod obisnuit, mecanic, organismul isi ia singur din aer cantitatea de substante de care are nevoie. Plamanii sunt astfel facuti incat sunt obisnuiti sa functioneze cu o cantitate de aer definita. Daca aceasta cantitate de aer care trece prin plamani este modificata, procesele interne de fuziune si de echilibru vor fi inevitabil modificate.

[…] Modificand in mod artificial respiratia, noi modificam ritmul de functionare al plamanilor, insa cum activitatea lor este legata intre altele cu cea a stomacului, ritmul de functionare al acestuia din urma va fi si el modificat, la inceput usor, apoi intr-un mod din ce in ce mai marcat. […] Asa ca e de o mie de ori mai bine sa nu ne atingem de organismul nostru.

5 Comments

Leave a Reply