Din punct de vedere al logicii materiale a viului care guverneaza, sa nu uitam ca dupa vointa lui Dumnezeu, conform permutarilor si combinarilor de gene, fiecare dintre noi suntem o sansa a vietii, irepetabila in cursul istoriei generatiilor de oameni de la primul barbat si prima femeie, pana in zilele noastre. Conform judecatii limitate a omului, sansele par a fi intamplatoare supunandu-se teoriei probabilitatilor. Nu acelasi lucru este pentru Dumnezeu! Tot ceea ce ne pare noua o pura intamplare, iesita din „loteria vietii” este in ultima analiza expresia creatoare a lui Dumnezeu Atotputernicul, caci: „cele peste putinta oamenilor, ii sunt cu putinta lui Dumnezeu!” (Luca 18, 27, si in exprimari similare la Matei 19, 26 si Marcu 10, 27). Prin urmare, credem ca in cazul reproducerii pe cale naturala a fapturii cugetatoare ceea ce va deveni viitoarea fiinta umana depinde numai si numai de vointa lui Dumnezeu caci nu degeaba s-a scris: „Cel ce da cresterea” (1 Corinteni 3,7) si „infatisarea ce va lua fiinta apoi” este insusi Cel Atoatestiutor si Atotputernic (1 Corinteni 15, 37-39).
Spre deosebire de reproducerea naturala ce este rezultatul unei procreari in care se savarseste amestecul de gene, dupa vointa lui Dumnezeu conform credintei crestine, clonarea este o simpla copiere artificiala a unui amestec de gene facut intr-o generatie anterioara. Peste a intelege aceste afirmatii sa urmarim un presupus proces de clonare umana in toate etapele sale (descrierea noastra este simplificata si adusa la nivelul intelegerii de catre nespecialisti fara a stirbi adevarul stiintific).
Teoretic, clonarea oricarei vietuitoare se bazeaza pe faptul ca nucleul fiecarei celule corporale (exista intre 40-60 de mii de miliarde de celule in trupul nostru) contine intreaga informatie genetica necesara genezei unui individ in conditiile potrivite cerute de un experiment. Tehnica sau aplicatia practica, pe scurt, s-ar reduce la urmatoarele: daca se extrage o ovocita matura dintr-un ovar si se indeparteaza nucleul ei cu 23 cromozomi si se introduce in locul unui nucleu extras dintr-o celula corporala avand 46 de cromozomi, ovocita devenita printr-un artefact ou se va divide si in conditii favorabile, deci dupa implantarea in uter, va forma un embrion. Copilul ce se va naste va fi o copie leita a cu organismul uman din care s-a extras nucleul cu 46 cromozomi. Va avea aceeasi infatisare, sex, fiziologie, psihologie si temperament cu „donatorul”.
Sa privim aceste etape ale clonarii cu ochii bunului credincios si sa incercam sa intelegem toate vatamarile si jignirile care se aduc vrerii divine. Inlaturarea nucleului din ovocita nefecundata se poate face prin microchirurgie (extractie cu ajutorul manipulatorului) sau omorarea lui prin mijlocirea unui fascicul foarte ingust (de circa 8-10 micrometri sau microni) de raze ultraviolete. In ambele cazuri este vorba de uciderea unei potentiale fiinte umane. Ocolind calea naturala de reproducere umana, noi suprimam amestecul de gene, deci actul creator dirijat de vointa lui Dumnezeu. A te opune vointei lui Dumnezeu inseamna un pacat de moarte!
Transplantand un nucleu cu 46 de cromozomi in locul celui eliminat noi pacalim ovocita. Ea primeste de la nucleul strain introdus in ea semnalele biochimice necesare declansarii diviziunilor celulare si dezvoltarii embrionului. In esenta, ne gasim in fata unei false procreari care a avut ca punct de plecare uciderea unei vieti microscopice (nucleul eliminat) si trecrea pe scurta durata a ovocitei insesi printr-o faza de moarte temporara din care ea este scoasa de nucleul transplantat.
Dar intr-o experienta de clonare nu se lucreaza cu o singura ovocita, ci cu un grup restrans de circa 20-50 ovocite, carora li se transplanteaza tot atatea nuclee luate de la un donator (barbat sau femeie). Embrionii care incep sa se dezvolte intre cea de-a 4-a si a 9-a zi de crestere pot fi transplantati in uterele femeilor ce au acceptat stania insarcinare. Ele nu vor darui nimic din zestrea lor genetica urmasilor, toata va fi zestrea genetica a donatorului de nuclee. In aceasta faza se pot intampla multe accidente care determina supravietuirea a circa 1-7% din embrionii pe cale de crestere. Cate „avorturi experimentale”, deci omucideri de odata? Daca am pornit de la 50 de ovocite numarul omuciderilor poate varia 86-98%, deci o gramada de vieti distruse pentru satisfacerea unui moft, acela de a aduce pe lume un copilas identic cu sotul sau sotia! La aceste multe pacate pe care le-am insirat contribuie cei care au dorit clonarea si intreaga echipa de experimentatori.
De aceste „copii”, trase la un „xerox biologic”, trebuie din mai multe motive sa ne fie teama si sa ne ingrozim peste masura.
In primul rand, credem ca reproducerea artificiala prin clonare poate pe buna dreptate sa ridice impotriva noastra mania preabunului Dumnezeu! Noi nu avem nici un drept sa inlocuim procrearea (amestecul de gene) printr-una falsa si sa obligam Puterea Divina sa ne creeze un suflet pentru un artefact ce reprezinta o hachita a noastra! Dumnezeu nu este slujitorul capriciilor noastre, ci Atotputernicul Stapan al nostru!
In al doilea rand, legile pe care le-a dat Dumnezeu naturii, dar mai ales acelea ce le-a daruit firii umane nu trebuiesc schimbate din legi rationale si drepte in acte irationale si diabolice.
In al treilea rand, trebuie sa tinem seama de faptul ca tehnicile necesare clonarii include in ele aproape inevitabil omorarea unor trupuri umane (in embrionii abandonati pe parcurs) si, in consecinta, condamnarea pe veci a unor suflete nevinovate ce n-au putut ajunge din pricina noastra la lumina credintei.
Prin urmare, morala crestina ne obliga sa spunem NU clonarii omului, chiar daca aceasta, facuta in scop experimental, ar satisface curiozitatea noastra stiintifica.
Comentariile sunt închise.