Omenirea va sti vreodata daca exista sau nu Dumnezeu? Ar trebui sa fim „agnostici”?

Termenul „agnostic” a fost lansat in 1869 de omul de stiinta britanic Thomas Henry Huxley. El a spus urmatoarele: „Cand am ajuns la maturitate intelectuala si am inceput sa ma intreb daca sunt ateu, teist sau panteist, materialist ori idealist, crestin ori liber-cugetator, mi-am dat seama ca, cu cat invatam si reflectam mai mult, cu atat mai indepartat era raspunsul; pana cand, in cele din urma, am ajuns la concluzia ca nu aveam nici in clin, nici in maneca cu niciuna dintre aceste denumiri, cu exceptia ultimei. Unicul lucru in privinta caruia erau de acord cei mai multi dintre acesti oameni cumsecade era singurul lucru care ma deosebea de ei. Ei erau destul de siguri ca atinsesera o anumita „gnoza” – rezolvasera cu mai mult sau mai putin succes problema existentei; in vreme ce eu eram destul de sigur ca nu reusisem acest lucru si nutream convingerea ca problema este insolubila… Asa ca m-am gandit si am inventat ceea ce am considerat a fi termenul potrivit „agnostic”. El mi-a venit in minte ca antiteza sugestiva la „gnosticul” din istoria Bisericii, care pretindea ca stie atat de multe tocmai despre lucrurile pe care eu nu le cunosteam”.

Agnosticul este prin urmare cel care spune ca pur si simplu nu putem ajunge sa cunoastem existenta lui Dumnezeu. Ca si in cazul ateismului, se poate vorbi despre forme tari si slabe de agnosticism, formele tari indicand faptul ca omenirea nu va sti niciodata, in timp ce formele slabe sustin ca „nu acum”.

Linia de demarcatie intre agnosticismul tare si ateismul slab este destul de neclara, asa cum reiese si dintr-o anecdota interesanta despre Darwin. Aflat la o petrecere in compania a doi atei, in 1881, Darwin si-a intrebat oaspetii: „De ce va numiti atei?”, spunand ca el prefera termenul propus de Huxley, „agnostic”. Unul dintre oaspeti i-a raspuns ca „agnosticul este doar un ateu acceptabil, iar ateul este doar un agnostic agresiv”. Cei mai multi agnostici nu sunt totusi atat de agresivi, ci considera pur si simplu ca nu este posibil, cel putin pentru ei la momentul respectiv, sa adopte o pozitie pro sau contra existentei lui Dumnezeu. La suprafata, este o pozitie justificabila din punct de vedere logic (in timp ce ateismul nu este).

Pentru a fi bine argumentat, ar trebui sa se ajunga la agnosticism numai dupa luarea in considerare a tuturor dovezilor pro si contra existentei lui Dumnezeu. Putini agnostici au facut insa acest efort. Cei care l-au facut, s-au convertit pe neasteptate la credinta in Dumnezeu.