Ideea de universuri paralele a fost punctul-cheie al multor filme science-fiction, dar aceasta idee a fost si o provocare pentru astrofizicieni, care incearca sa explice natura particulelor subatomice, atomilor si planetelor. Dar acum, un grup de cosmologi, care studiaza Universul timpuriu, cred ca au gasit o modalitate de a gasi acele semne care dovedesc cu siguranta existenta altor universuri (multiversuri). Expertii spun ca universurile paralele locuiesc in esenta in acelasi spatiu fizic ca si noi, si, atunci cand se ciocnesc, acestea lasa urme in Cosmos, pe care le putem detecta.
Dupa ce s-au uitat la radiatia de fundal al microundelor, care exista de la inceputul universului, cercetatorii au descoperit gauri neobisnuite sau „puncte fierbinti” care ar putea fi un indicator al unei intreruperi cauzate de „frecarea” cu alte universuri.
Dr. Eugene Lim, profesor in fizica particulelor si in cosmologia teoretica la Kings College din Londra, a explicat ca exista si alte universuri in acelasi spatiu fizic cu al nostru. El a spus: „Intr-adevar, ele se ciocnesc in mod inevitabil, lasand posibile semnaturi pe cerul cosmic, pe care putem incerca sa le cautam. Detaliile exacte ale semnaturilor depind de modele – variind de la punctele reci sau calde din fundalul cosmic de microunde, pana la golurile anormale in distributia de galaxii. Cu toate acestea, din moment ce coliziunile cu alte universuri trebuie sa apara intr-o anumita directie, asteptarea este aceea ca orice semnatura va intrerupe uniformitatea universului nostru observabil”. Dr. Lim a mai spus ca ideea de „universuri multiple” a aparut ca parte a unei teorii de unificare a mecanicii cuantice cu gravitatia.
Expertii sunt de parere ca „dimensiunile ascunse” sunt indoite sau sunt prea mici pentru a fi detectabile. Dar cum ramane cu Big Bangul? Oamenii de stiinta sunt de parere ca dupa Big Bang a existat o perioada de expansiune rapida a universului cunoscuta sub numele de „inflatia cosmica”. Cu toate acestea, teoria general acceptata sustine ca unele parti ale universului sunt inca in crestere rapida. Acest lucru inseamna ca universul creste etern. Prin urmare, unele parti din acest univers se pot transforma in alte universuri, si asa mai departe. Acest mecanism genereaza un numar infinit de universuri.
Daca oamenii de stiinta ar fi capabili sa identifice semnaturi specifice in radiatia cosmica de fond, ar fi posibil sa descopere forma pe care aceste universuri o au. Dr. Lim a adaugat: „Aceste semnaturi sunt activ urmarite de oamenii de stiinta. Unele semne sunt direct imprimate in fundalul cosmic de microunde, iar altele, indirect, prin undele gravitationale. Astfel de unde ar putea dovedi in mod direct existenta inflatiei, care in cele din urma ar intari sprijinul pentru teoria multiversului. Daca vom fi vreodata in masura sa dovedim existenta lor este greu de prezis”.